Via Transilvanica a câștigat premiul publicului la Veneția. A primit un număr record de voturi

Via Transilvanica a câștigat premiul publicului la Veneția. A primit un număr record de voturi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Via Transilvanica, „drumul care uneşte”, a câştigat premiul publicului (Public Choice Award) la gala European Heritage Awards 2023, care a avut loc joi seara la Veneţia, potrivit anunţului făcut vineri pe pagina de socializare a Asociaţiei Tăşuleasa Social.

Proiectul lansat în urmă cu cinci ani a fost votat de 27.000 de cetăţeni, un record pentru această categorie.

"Dragii noştri, cu mare bucurie vă spunem că am luat premiul cel mare, cel care este cel mai valoros, pentru că exprimă încrederea şi aprecierea oamenilor de peste tot din Europa şi mai ales a voastră, a comunităţii oamenilor drumului. Mai exact, 27.000 de cetăţeni europeni şi din întreaga lume au votat că Via Transilvanica este cel mai bun proiect de patrimoniu, în cadrul Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra 2023, cea mai înaltă distincţie europeană în domeniu.

ADVERTISING

Am spart recordul pentru numărul de voturi, ceva ce nu s-a mai întâmplat până acum, iar asta înseamnă cu adevărat ceva. Vă mulţumim pentru fiecare vot în parte, suntem atât de bucuroşi şi recunoscători încât prea multe cuvinte ar fi de prisos", se arată în mesajul celor de la Tăşuleasa.

Evenimentul a fost organizat de Europa Nostra, în colaborare cu Comisia Europeană.

Preşedintele Tăşuleasa Social, Alin Uşeriu, şi directorul executiv al asociaţiei, Anna Szekely, au fost prezenţi la Veneţia pentru a prezenta proiectul Via Transilvanica şi pentru a ridica premiile.

ADVERTISING

Via Transilvanica reprezintă un traseu de drumeţie lung de 1.400 de kilometri, care porneşte de la Putna şi străbate Transilvania, până la Cazanele Dunării, acesta putând fi parcurs pe jos, cu bicicleta sau călare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇