Ilie Dumitrescu a anunțat că între el și Dan Petrescu a intervenit o ruptură totală.
Fostul mare fotbalist susține că ruptura dintre cei doi s-a produs după ce Dan Petrescu l-a acuzat de spionaj pentru a difuza informații pe care le obține de la el în emisiunile de la Digi Sport.
”Nu a fost nimic grav. L-am sunat să văd ce face după un meci și a fost ceva de genul ’Ce, vrei informații să spui la Digi acolo?’. Zic ’Da, eu, de 12 ani, zi de zi, numai cu informații mă ocup, eu sunt șeful redacției la știri și mă ocup cu toate breaking news-urile’.
Mă rog, și atunci am spus ’Bine, dacă tu crezi că te-am sunat… Eu te-am sunat să văd ce faci, cum ești’. Asta a fost toată chestia, dar nimic grav. Ideea e că nu îl sunam să văd… Eu aveam informații că vor să îl pună la echipa națională. Voiam să îi spun ’Știu că o să ai ofertă la echipa națională’. În ideea asta, nu altceva.
Nu l-am sunat să îmi dea vreo informație. Eu, când îl sun pe Hagi sau pe Mutu, nu îi sun să îmi spună ceva. Nu sunt ăla care trebuie să aducă informațiile. Eu sunt analist. Nu știu la ce s-a gândit el. L-am sunat după meciul cu Randers, trecea printr-un moment mai puțin bun. Eu văzusem meciul, îl analizasem și voiam să discutăm, să îi spun ce am văzut, dar pe probleme tehnice. Era supărat ‚’Tu știi că nu vorbesc cu nimeni după meci?’. Zic ’Nu am știut asta’. În rest, nu am avut niciun fel de probleme. Atunci i-am zis ’Bine, mă, dacă tu crezi că eu te sun să iau informații, eu uit telefonul tău, uită-l și tu pe al meu și la revedere, gata’”, a povestit Ilie Dumitrescu la emisiunea Digi Sport Special.
Ilie Dumitrescu și Dan Petrescu au fost colegi la echipa națională în Generația de Aur.