Ionuţ Stroe a declarat, joi, la predarea mandatului de ministru al Tineretului şi Sportului, că a fost o perioadă dificilă, intensă şi neobişnuită şi că şi-ar dori ca buna colaborare pe care a avut-o cu succesorul său, Eduard Novak, să fie o garanţie a continuităţii.
„Astăzi închei un mandat, o perioadă dificilă, o perioadă intensă, neobişnuită pentru mine. A fost un privilegiu să fiu ministrul Tineretului şi Sportului, sper ca rezultatele să spună totul despre ceea ce am încercat să fac aici. Mă bucur că succesorul meu este un om cu care am colaborat foarte, foarte bine. Sunt sigur că această relaţie foarte bună pe care am avut-o va fi garanţia continuităţii şi a unor rezultate viitoare. Îi doresc pe lângă succesul, care cu siguranţă va veni, să aibă ceea ce poate eu nu am avut în calitate de ministru. Aş vrea să fie ministrul care va încheia această pandemie, care a afectat atât de mult lumea sportului, îi doresc să fie ministrul care redeschide tribunele stadioanelor pentru accesul spectatorilor, îi doresc să fie ministrul care organizează cu succes EURO 2021 la Bucureşti, să fie ministrul care va aduce onoare, imagine, performanţă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, să aibă suportul politic în Parlament, pe care eu din păcate nu l-am avut. Sunt sigur că toate aceste lucruri vor fi susţinute de un om care a demonstrat, un om ambiţios, tenace, determinat, care la nivelul Federaţiei Române de Ciclism a refăcut din temelii tot ceea ce înseamnă ciclism în România, un om ale cărui performanţe sportive recomandă şi sunt sigur că nu vor fi altceva decât argumente în plus pentru a realiza lucruri foarte importante pentru sportul românesc”, a declarat fostul ministru, la sediul MTS.
El a precizat că pe durata mandatului său nu a beneficiat de susţinere parlamentară pentru a modifica Legea Sportului, despre care a spus că este învechită şi prăfuită.
"Facem parte dintr-o coaliţie de guvernare solidă şi veţi avea din partea noastră tot suportul pentru a duce la îndeplinire lucrurile pe care vi le propuneţi. E nevoie de continuitate, eu sper să rămână aici patru ani, cât durează un mandat. Dacă vrei să faci o reformă, nu ai cum să o faci într-o perioadă scurtă. Ca să promovezi legi atât de importante pentru sportul românesc, în mod obligatoriu e nevoie de Parlament. Acolo este zona decizională, zona marilor dezbateri. Atât timp cât în Parlament nu ai susţinere pentru a promova o nouă lege a sportului, pentru că actuală este învechită, e prăfuită… Eu nu am putut face lucrul acesta", a mai spus Ionuţ Stroe.
Membrii Guvernului condus de Florin Cîţu au depus, miercuri seară, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură, de asemenea fiind publicat în Monitorul Oficial şi decretul pentru numirea noului Executiv.
În funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului a fost numit Eduard Novak, 44 de ani, care a ocupat până în prezent funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism.
Iată ce mai poți citi astăzi pe SpotMedia.ro:
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.