Daniel Dobre, cel care s-a întors în echipa de antrenori a Simonei Halep, a vorbit despre accidentarea suferită de campioana noastră în turneul de la Roma, în partida cu Angelique Kerber.
Dobre i-a luat locul recent în staff-ul Simonei lui Artemom Apostu-Efremov, iar duminică acesta a fost invitat într-o emisiune televizată despre tenis în care a povestit cum se simte Halep și care mai sunt ultimele noutăți din tabăra campioanei de la Roland Garros și Wimbledon.
”Primul diagnostic nu arată destul de bine. Este o ruptură destul de mare, de peste 2 cm, între 2 și 3 cm e ruptură musculară. De la Roma i-au prognosticat 4 săptămâni pentru revenirea totală. Roland Garros este foarte aproape, sunt două săptămâni și mai mult ca sigur că nu va juca”, a punctat în primă fază Dobre, la emisiunea Așii Tenisului de la DigiSport.
Revenit în echipa Simonei după experiența din 2019, când împreună au cucerit titlul de la Wimbledon, antrenorul român a povestit despre noua colaborare pe care o are cu românca: ”Când se întoarce acasă, cum era și pe vremuri, când are nevoie. Dacă cumva Darren mai are anumite obligații, eu să fiu pregătit să o mai ajut, să merg la anumite turnee.
Darren așteaptă din partea canalelor unde comentează un program, dar în principal pentru acasă”, mai adăuga Dobre.
Halep va avea o perioadă de recuperare cuprinsă între 3 și 5 săptămâni după ruptura musculară suferită la gamba stângă la Roma.
D.A.
Citește și alte articole de pe SpotMedia.ro:
Boris Becker nu mai crede în hegemonia lui Rafa Nadal și are un favorit surpriză la Roland Garros
Alexandra Dulgheru mai face un salt uriaș în clasamentul WTA, deși pierde finala de la Saint Gaudens
Apasă aici pentru a vedea toate articolele din sport de pe spotmedia.ro
Urmărește SpotMedia.ro pe Facebook și pe Instagram pentru a fi la curent cu cele mai importante știri ale zilei.