Bucureștiul a decis numele campionului absolut la super rally în acest sezon

Bucureștiul a decis numele campionului absolut la super rally în acest sezon
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

A cincea etapă din Campionatul Național de Super Rally, organizată la București, a stabilit și numele campionului pentru sezonul 2022. Jerome France, campion național en-titre, a fost cel mai rapid pe circuitul amenajat pe Șoseaua Kiseleff și și-a asigurat matematic titlul pentru al doilea sezon consecutiv.

France a dominat atât antrenamentele, cât și manșa de concurs în care a luat startul și a stabilit timpul de referință al etapei, 01:44,565, fiind la o secundă de a bate recordul lui Costel Cășuneanu din 2021.

ADVERTISING

Cu această victorie la Trofeul UniCredit Leasing powered by Audi, France a ajuns la 4 în acest sezon și are un total de 102 puncte, în timp ce principalul urmăritor, Cășuneanu, clasat al doilea la București, are doar 76 înaintea ultimei etape, astfel că nu mai poate fi ajuns din urmă. Pe 3 în clasamentul general se află Mihai Leu cu 59 de puncte.

Un total de 25 de piloți au luat startul în etapa care a strâns mii de spectatori pe traseul dintre Arcul de Triumf și Piața Presei Libere. Runda a stabilit campionii și la grupe și clase. Costel Cășuneanu și-a asigura titlurile la Grupa 2 și Clasa 2B, în timp ce Daniel Grămadă e sigur că va încheia sezonul pe 1 la 2A.

ADVERTISING

Cea mai intensă luptă se dă la echipe, acolo unde Impuls Leasing cu Costel Cășuneanu și Aurelian Andronache domină în continuare, dar are un avantaj de numai 5 puncte în fața celor de la Real Racing, cu Jerome France și Didier Balcaen.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇