Se interzice cumulul pensie-salariu și la profesori, și medici. Noile condiții anunțate de ministrul Muncii

Se interzice cumulul pensie-salariu și la profesori, și medici. Noile condiții anunțate de ministrul Muncii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Coaliția pregătește o ordonanță de urgență care prevede noi reguli pentru detașările în instituțiile publice, precum și interzicerea cumulului pensie-salariu la stat.

Proiectul de interzicere a cumulului pensiei cu salariul se va aplica și profesorilor, dar și medicilor, a declarat ministrul Muncii, Florin Manole.

Ministrul a subliniat că măsura pregătită de Guvern nu are ca scop interzicerea muncii pentru cei care au ajuns la vârsta pensionării, mai ales că domeniul educației și sănătății sunt de „mare impact social”.

„Nu se interzice, evident, profesarea după îndeplinirea vârstei de pensionare. Există aceste două mari sisteme extrem de mare impact social, care trebuie tratate cu foarte mare prudență, pentru că nu este și nu trebuie să fie obiectivul niciunei reglementări să reduci nivelul serviciilor publice, cu atât mai puțin în sănătate și educație”, a declarat Florin Manole, la Antena3.

Potrivit proiectului, pensionarii care vor să rămână angajați vor fi obligați să renunțe la 85% din pensie.

Astfel, dacă un medic sau un profesor dorește să își continue activitatea, va primi salariul și doar 15% din pensia la care are dreptul.

Ministrul Muncii a subliniat că trebuie să existe maximă prudență cu o astfel de reglementare pentru că au mai fost cazuri în care tema cumulului pensiei cu salariu a mai fost întoarsă de CCR

Acest proiect se referă la toate categoriile de pensii, indiferent dacă este vorba despre cele care au exclusiv contributivitate, cele care sunt și cu o parte de la bugetul de stat, pensionări anticipate etc. Este extrem de important să avem maximă prudență cu o astfel de reglementare, pentru că au mai fost cazuri în care tema cumulului pensiei cu salariu a mai fost întoarsă de CCR, e o temă extrem de sensibilă.

Ordonanța se referă și la detașări, transferuri, suspendarea raporturilor de serviciu. Aici, ideea principală este să avem o stabilizare a sistemului. Acum, când vorbim, cred că și eu am semnat poate zeci de transferuri sau detașări. Între ministere se practică acest lucru. Uneori, e absolut justificat, în sensul că ai nevoie de o persoană sau alta, un funcționar sau altul, dar cu toate astea e o mișcare ce trebuie oprită și să fie urmată de o evaluare”, a afirmat Manole.

Surse guvernamentale au declarat însă pentru G4Media că proiectul se aplică doar pensionarilor speciali care sunt reangajați la stat și nu va afecta pensionarii normali (cei care au pensii bazate pe contributivitate) care activează în educație, sănătate sau alte domenii bugetare.

Practic, dacă proiectul intră în vigoare, el se va aplica doar pensionarilor speciali: magistrați, militari, personalul aeronautic navigant, funcționarii publici parlamentari, personalul Curții de Conturi și diplomați. Aceștia vor trebui să renunțe la 85% din pensie dacă vor să rămână angajați la stat, au declarat sursele.

În luna august, Guvernul a decis să amâne aplicarea interdicției privind cumulul pensiei cu salariul în sectorul public până la jumătatea lunii septembrie. Premierul Ilie Bolojan a explicat că măsura are nevoie de o analiză mai atentă, în special în sectoare vulnerabile precum educația și sănătatea. Apoi, nu s-a mai auzit nimic pe acest subiect.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇