În contextul crizei legumelor din Marea Britanie, The Financial Times (FT) a făcut o vizită la Piaţa Obor din Bucureşti, „cea mai mare din ţară”, unde verdeţurile de sezon sunt la preţuri rezonabile şi din belşug. Jurnalista Erica Wagner de la FT scrie că Piaţa Obor a devenit una dintre favoritele ei din Europa şi povesteşte cât de încântată a fost să găsească salata, urzicile si loboda de sezon.
„Cumpăr o salată frumoasă, untoasă, de la Florian cu 3 lei – adică cam 50 de cenţi – împreună cu câteva legături de ceapă de primăvară cu coadă lungă şi luxuriantă; ridichi crocante, roşu aprins; pătrunjel şi mărar, îşi începe relatarea jurnalista, precizând că se află la Piaţa Obor, cea mai mare piaţă de produse din ţară, chiar în inima Bucureştiului.
În Anglia nu mai există salată iar în Herson roşiile şi dovleceii sunt pe tarabe din abundenţă
"Florian este nedumerit când îi spun, traducând de pe telefon, că nu există salată în Anglia în zilele noastre”, mai scrie ea, subliniind că Tesco, Asda, Morrisons şi Aldi au raţionalizat roşiile, salata verde, ardeii şi castraveţii, iar Twitter este plin de imagini cu rafturi golite de salate de la supermarketuri din toată ţara, în contrast cu imagini precum cea postată pe de Lindsey Hilsum, editor internaţional pentru Channel 4 News, care arată o abundenţă de roşii, ardei şi dovlecei în Herson, un oraş aflat în prima linie a războiului din Ucraina.
Lindsey Hilsum a publicat pe Twitter o fotografie cu rafturi dintr-un supermarket din Herson: "Nu e criză de roşii aici - dar sunt în Herson, un oraş ucrainean din prima linie a frontului care este bombardat zilnic de ruşi, nu într-un supermarket britanic".
"Comercianţii se întreabă ce se întâmplă în Marea Britanie (chiar dacă nu vorbesc româneşte sensul este clar). Când spun „Brexit”, aud un oftat şi o aprobare din cap. Deşi ştiu că este o explicaţie simplistă, este cea mai uşoară fără limbă comună", comentează ea..
APS Group, cel mai mare producător de tomate din ţară, a lăsat serele neplantate pentru prima dată în istoria sa de 80 de ani.
Erica Wagner spune în final că va reveni în Piaţa Obor pentru că îşi doreşte ca "în Marea Britanie să fim mai conştienţi de ce să mâncăm când şi de ce".
Ea a publicat şi o reţetă de supă de praz şi urzici.