Primăria Capitalei se pregătește să ofere 2.700 de noi licențe de taxi, însă vrea să schimbe înainte și regulamentul, pentru a fi acceptate doar mașini Euro 6, hibrid, hibrid plug-in şi electrice.
Până acum se acceptau și autoturisme cu norme de poluare 2, 3, 4 şi 5.
„Având în vedere intenţia Primăriei Capitalei de realizare a unei noi proceduri de atribuire a 2.700 de licenţe de taxi şi pentru că regulamentul precedent conţine criterii de departajare vechi de 14 ani, este imperios necesară o actualizare a normelor, care să fie armonizate cu legislaţia europeană a anului 2022 şi care respectă cerinţele Planul Integrat de Calitate a Aerului, document programatic aparţinând PMB”, precizează Municipalitatea.
Proiectul de modificare a regulamentului va fi dezbătut pe 1 februarie, într-o ședinţă care se va desfăşura în format hibrid, prin mijloace electronice, prin intermediul platformei online de videoconferinţă WebEx şi prin prezenţă fizică, la sediul Municipalităţii, în limita a 20 de participanți.