Deși Nicușor Dan a promis că le va desființa, companiile municipale încheie contracte între ele, unele până la finele anului

Deși Nicușor Dan a promis că le va desființa, companiile municipale încheie contracte între ele, unele până la finele anului
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În loc să fie lichidate, mai multe companii municipale înființate de Gabriela Firea continuă nu doar să lucreze, ci chiar să își dea între ele contracte prin încredințare directă.

Din calculele SpotMedia.ro, câteva companii au primit deja astfel de contracte în valoare de peste 300.000 de lei, în prima jumătate a acestui an.

Asta, cu toate că majoritatea USR PLUS – PNL, care acum conduce Capitala, a reclamat ani în șir, în timpul Gabrielei Firea, că încredinţările directe între companii sunt păguboase pentru bucureșteni.

Încă din 2018, consilieri generali din ambele partide aflate acum la putete au susținut că societățile înființate de Firea risipesc banii publici.

Ba mai mult – spuneau aceiași politicieni - aceste companii municipale au denaturat piața serviciilor din București din cauză că și-au dat una alteia contracte prin încredințare directă și au anulat orice șansă a privaților de a lucra – poate chiar mai bine și mai ieftin – pentru Primăria Municipiului București.

În acest context, Nicușor Dan a promis că va desființa companiile municipale, cu excepția celor două care se ocupă termoficare.

ADVERTISING

Între timp, însă, lucrurile s-au mai schimbat, iar unele dintre companiile aflate pe lista de desființare s-au reapucat de treabă. Ba chiar își dau, din nou, între ele, contracte prin încredințate directă.

SpotMedia.ro a urmărit situația contractelor primite de companii fie unele de la celelate, fie de la diverse instituții aflate în subordinea PMB.

Iată cum stau lucrurile.

I. Compania Municipală de Protecție Civilă și Volutariat SA.

Nicușor Dan a promis că o va desființa și că va aduce salariații într-o direcție a Primăriei Capitalei. Nu s-a întâmplat așa.

Ba mai mult, în prima jumătate a acestui an, compania municipală a primit prin încredințare directă 11 contracte de la alte 2 companii municipale și de la alte instituții din subordinea primăriei.

Valoarea totală a încredințărilor directe a fost de 64.286 de lei (adică 13.066 de euro, la cursul de azi - n.red.).

Iar banii au fost plătiți pentru consultanță privind situațiile de urgență (SU) și siguranța și securitatea în muncă (SSM).

Iată, pe scurt, cine și câți bani i-a dat companiei (linkurile din listă vă permit să accesați fiecare procedură din Sicap și să aflați mai multe detalii):

ADVERTISING

Parte dintre contractele încredințate direct durează până la finele anului. În aceste condiții, rămâne să aflăm dacă această companie se va mai desființa sau nu.

ADVERTISING

II. Compania Municipală de Pază și Securitate SRL.

Deși era pe lista companiilor de desființat, aceasta a primit 2 contracte prin încredințare directă, în acest an, cu o valoare totală de 72.796 de lei (circa 14.795 de euro).

Mai exact:

Surse din fosta conducere a acestei companii municipale au declarat pentru SpotMedia.ro că societatea nu se califică la licitații și din cauză că are datorii la stat. În consecință, ori primește încredințări directe, ori dispare.

III. Compania Municipală Tehnologia Informației SA.

În cursa spre fotoliul de primar, Nicușor Dan a spus că, probabil, angajații acestei companii se vor ocupa mai degrabă de administrarea sistemului de semaforizare inteligentă.

Între timp, însă, chiar administrații din subordinea primăriei conduse de Nicușor Dan au ajuns să îi încredințeze direct contracte acestei companii municipale, pentru cu totul alt tip de activități.

Iată cine i-a încredințat direct contracte în prima jumătate a lui 2021:

Și aceste contracte sunt încheiate pe mai multe luni, ceea ce indică faptul că societatea nu va fi desființată de azi pe mâine.

IV. Compania Municipală de Agrement SA.

Deși inițial scopul acestei companii era să organizeze evenimente, până la urmă, a preluat de la compania Eco Igienizare SA și sarcina de a face curat în pasajele administrate de Primăria Capitalei.

Pentru curățenie, a primit 2 contracte prin încredințare directă, în valoare de 117.000 de lei (adică aproximativ 23.800 de euro).

Mai exact, compania a primit:

Per total, valoarea contractelor primite de companiile municipale fie de la alte companii ale PMB, fie de la diverse instituții subordontate se ridică la puțin peste 300.000 de lei.

Ar trebui, însă, să ținem cont de faptul că majoritatea companiilor municipale n-au avut bani în această primă parte a anului. Iar Primăria a început să finanțeze unele dintre ele abia după data de 7 mai, când s-a aprobat bugetul.

Rămâne să vedem cum vor face achiziții companiile municipale odată ce vor primi mai mulți bani și vor avea ce cheltui.

SpotMedia.ro va monitoriza, în continuare, ce, de la cine și cu câți bani cumpără companiile municipale. Și vă vom ține la curent.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇