De ce merg bine troleibuzele în Franța și Germania, iar la noi iau foc sau rămân în drum

De ce merg bine troleibuzele în Franța și Germania, iar la noi iau foc sau rămân în drum

În vreme ce în București troleibuzele iau foc sau rămân în drum și încurcă traficul, în alte țări europene ele sunt de bază pentru transportul în comun. Ce-ar trebui să facem ca să meargă lucrurile mai bine și la noi? Iată ce spun pasionații de infrastructură , dar și ce crede administrația Gabrielei Firea.

Pe 7 iunie, un troleibuz a luat foc, în Capitală, pe Bulevardul Lascăr Catargiu. Șoferul a fost cel care a observat că mașina îi luase foc și a alertat pompierii. Din fericire, în mijlocul de transport nu se aflau pasageri. Și totuși: cum s-a ajuns într-o asemenea situație?

lascar-catargiu
Foto: Asociația Metrou Ușor

Gabriela Firea a scris atunci pe rețelele de socializare că speră ca toți aceia care șicanează PMB în procedurile de cumpărare de mijloace de transport noi să vadă imaginile cu troleibuzul în flăcări și să se mai gândească la ce fac.

ADVERTISING

Ulterior, s-a aflat că troleibuzul nu era, de fapt, dintre cele mai vechi din parcul auto al STB. Asociația Metrou Ușor a transmis că ”îmbătrânirea din pix” are rolul de a distrage atenția oamenilor de la faptul că Bucureștiul are troleibuze care nu sunt neapărat vechi, cât prost întreținute.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇