Pfizer a testat cât de eficient este vaccinul său în fața noilor mutații din Marea Britanie și Africa de Sud. Care este situaţia cu serul Moderna

Pfizer a testat cât de eficient este vaccinul său în fața noilor mutații din Marea Britanie și Africa de Sud. Care este situaţia cu serul Moderna

Vaccinul împotriva COVID dezvoltat de Pfizer-BioNTech este eficient în mare parte și împotriva noilor mutații ale coronavirusului, anunță cele două companii. Este vorba despre noile tulpini identificate în Marea Britanie și Africa de Sud.

Un studiu efectuat în laborator a constatat că noile tulpini au avut un ”impact mic” asupra eficacității anticorpilor generați de vaccinul Pfizer, relatează Wall Street Journal.

Conform studiului, anticorpii au fost un pic mai puțin eficienți împotriva mutațiilor din varianta identificată în Africa de Sud.  

Lucrarea științifică a fost publicată miercuri, însă este de menționat că nu a fost evaluată și de alți specialiști în domeniu.

ADVERTISING

Noutăţi despre tulpina britanică de coronavirus: Cine decide secvențierea? Ce se întâmplă în cazul internării cu noua mutație?

Descoperirile celor de la Pfizer sunt similare cu alte rezultate preliminare raportate în ultimele săptămâni de mai multe grupuri de cercetare, care analizează eficacitatea vaccinurilor disponibile împotriva noilor variante.

Cu toate acestea, cercetarea este încă una preliminară. Studiul Pfizer a fost realizat într-un laborator și a testat doar un subset de mutații găsite în cele două variante, dar nu și variantele în sine.

Conform Reuters, studiul a fost efectuat pe sânge prelevat de la persoane care au primit deja vaccinul. Descoperirile sunt însă limitate, deoarece nu a fost analizat setul complet de mutații găsite în noua variantă sud-africană.

ADVERTISING

De asemenea, cercetătorii nu au evaluat dacă rezultatele lor au fost semnificative din punct de vedere statistic.

Nu e nevoie de un nou vaccin

Cu toate acestea, rezultatele sugerează că impactul variantelor noi de SARS-CoV-2 asupra vaccinului va fi ”relativ modest, ceea ce este o veste bună pentru vaccinuri”, a declarat Jason McLellan, biolog la Universitatea Texas din Austin. El a studiat modul în care proteinele coronavirusului interacționează cu anticorpii, însă nu a fost implicat în studiul Pfizer.

Pfizer a precizat că rezultatele studiului nu înseamnă că este nevoie de un nou vaccin antiCOVID și pentru aceste două noi variante.

ADVERTISING

Compania a argumentat că serul oricum a fost conceput ”să răspundă la o versiune rezistentă la vaccin a virusului”.

Și vaccinul Moderna e mai puțin eficient la varianta sud-africană

Și la vaccinul Moderna este aceeași situație. Un studiu preliminar recent realizat de Moderna, în colaborare cu cercetătorii de la Institutul Național de Sănătate al SUA, a arătat că anticorpii generați de vaccinul său au fost mai puțin eficienți în fața variantei sud-africane.

În schimb, oamenii de știință nu au întâmpinat probleme cu varianta din Marea Britanie. Ca măsură de precauție, totuși, compania lucrează la un vaccin ”booster” (doză care crește sau extinde eficiența vaccinului) pentru mutația descoperită în Africa de Sud.

Rafael Casellas, imunolog molecular la Institutul Național de Sănătate din SUA, a spus că este important să se monitorizeze în continuare evoluția coronavirusului, pentru a evalua dacă vaccinurile și alte tratamente vor trebui actualizate sau dacă vor fi necesare pe viitor vaccinuri booster.

”Nu putem trata cu nonșalanță acest virus. Pur și simplu, nu avem suficiente informații, așa că trebuie să fim precauți”, a punctat specialistul.

Până în data de 25 ianuarie, tulpina britanică de coronavirus a fost depistată în 70 de țări. Mutația sud-africană este prezentă în 31 de țări.

Ambele variante de SARS-CoV-2 sunt mai contagioase decât tulpina inițială de COVID.

8 cazuri în România

Amintim că tulpina din Regatul Unit a fost confirmată și pe teritoriul țării noastre. Până acum, avem 8 cazuri depistate!

Detalii despre aceste cazuri:

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇