Turbulențele interne care au marcat debutul anului 2021 la Washington, la Capitoliu, se mută la Moscova și Vladivostok.
O hartă globală incandescentă așteaptă resetări și soluții la provocări multiple, care includ din ce în ce mai frecvent exporturi de revoluții stradale.
Sfârșitul anului 2020, consumat în tensiuni interne fără precedent în țări de periferie geopolitică precum Belarus, Georgia sau Kârgâzstan, a ridicat la superlativ pariul incandescenței geopolitice în Rusia și Statele Unite. Atacul asupra Capitoliului s-a încheiat; urmează atacul asupra Kremlinului.
Pentru 31 ianuarie a.c. se anunță reluarea acțiunilor stradale „Libertate pentru Navalnîi!” în zeci de orașe din Federația Rusă, pe o hartă generoasă în amplitudine, similară celei de sâmbăta trecută.
Este cert că acțiunile de solidaritate cu Navalnîi sunt văzute de către protestatari ca fiind in extenso acțiuni de protest la adresa regimului autoritarist de la Kremlin (chiar dacă revendicările politice lipsesc deocamdată), de aici și obstinența pentru o convergență a acțiunilor stradale care depășesc în ambiție simpla demonstrație de forță menită a produce arestarea oponentului lui Vladimir Vladimirovici.
Navalnîi a reușit să incendieze scena politică internă din Federația Rusă. Nu numai prin acțiunile de protest de la 23 ianuarie a.c., ci prin reacțiile în lanț care se anunță deja.
Regimul de la Kremlin se gândește deja la noi măsuri de prevenire și reprimare a acțiunilor de protest de duminica viitoare, dar și la posibila organizare de contramitinguri, soluție care a fost deja testată în momente critice interne similare din trecutul recent, bunăoară în 2012; propunerea unor uriașe mitinguri pro-Putin în marile orașe din Rusia sau chiar în toată Federația se află pe masa de lucru a președintelui, înaintată de aparatul de partid din Rusia Unită.
Putin se confruntă în interior cu numeroase formate de oponență politică: opoziția politică de stânga din Duma de Stat, reprezentată de Partidul Comunist din Federația Rusă (lider Ghennadi Ziuganov), radicalii din Partidul Democrat Liberal condus de Vladimir Jirinovski (reprezentați modest în Dumă), opoziția liberală extraparlamentară (formațiunea Mărul / Iabloko, lider Grigorii Iavlinski) și opoziția stradală, care își capitalizează energiile în jurul lui Alexei Navalnîi.
Toate aceste formate coabitează pasiv în mediile publice și politice din Federația Rusă, creând impresia unei democrații specifice.
Figura lui Putin domină autoritar și autoritarist acest melanj, din care mass-media occidentale rețin doar extremele – regimul lui Putin (puterea politică) și opoziția stradală.
“A treia cale”
Pe margine se pregătesc însă rezervele: Partidul Comunist din Federația Rusă (“a treia cale”, mereu la pândă în istoria post-sovietică a Rusiei) a anunțat mitinguri de amploare în toată Rusia pentru 23 februarie a.c., conform tradiției și cutumei politice contemporane a stângii rusești de a celebra prin acținuni stradale Ziua Apărătorilor Patriei.
După capacitatea proverbială de organizare a comuniștilor ruși, nici protestele anunțate ale acestora nu pot fi neglijate. Partidul Comunist rus se glorifică deja ca fiind “a treia forță” în Rusia, în contextul “luptei dintre Putin și Navalnîi”.
Agenda actuală a stângii politice rusești combină lozincile anti-Putin cu preluări limitate din recuzita opoziției “liberale”, reprezentată în momentul de față, în mentalul colectiv rusesc exprimat stradal, de către Alexei Navalnîi.
Formațiunile de stânga din Rusia încearcă în această perioadă să genereze coeziuni ideologice și politice prin crearea unui Front Popular Patriotic de stânga, al cărui lider să fie Partidul Comunist din Federația Rusă, platformă care ar urma să relegitimeze stânga pe scena politică rusească.
Pentru stânga politică rusească (atât pentru cea moderată cât și pentru cea radicală), programul ideologic al lui Navalnîi este o idiosincrazie burgheză, de care trebuie să fugi ca dracul de tămâie.
Comuniștii încearcă să se poziționeze în aceste momente împotriva regimului lui Putin, dar și de partea sistemului politic tradițional rusesc, care s-ar afla, în viziunea acestora, “sub atacul liberal al Vestului” – în această perspectivă, pentru comuniști, Navalnîi rămâne un instrument de presiune al Occidentului, teză articulată, gestionată și clamată sisific de către trolii Kremlinului.
Comuniștii ruși resping “maidanizarea țării” de către opoziția liberală, dar și sistemul oligarhic reprezentat și condus de Putin.
În timp ce neo-liberalii au piața ca mod simbolic de manifestare și expresie a agendei lor politice, comuniștii au de partea acestora masele tăcute din regiuni, ostilizate de politicile sociale modeste ale Kremlinului.
Idealul comunist asumat în spațiul public este cel de a repeta politica leninistă de utilizare a „revoluției burgheze” ca premisă pentru un reviriment al socialismului neo-sovietic.
Așa cum era de așteptat, opoziția sistemică din Duma de Stat (parlamentară) a jurat din nou credință față de Kremlin, condamnând “protestele neautorizate” din 23 ianuarie, pe care le califică drept “acțiuni ostile împotriva întregii țări, dictate din exterior”.
Ghennadi Ziuganov vede în Navalnîi „un obuz incendiar cu rolul de a da foc Maidanului și a distruge Rusia”. Ziuganov a solicitat desfășurarea unei reuniuni cu ușile închise a Consiliului de Securitate al Federației Ruse (pe tema protestelor), precum și o întâlnire a liderilor fracțiunilor parlamentare din Duma de Stat cu președintele Putin, în timp ce oficialii Partidului Liberal Democrat (lider Vladimir Jirinovski) se pronunță pentru atenuarea temporară a conflictelor politice cu formațiunea lui Putin (Rusia Unită) “în fața amenințării actuale”.
Puterea politică se mobilizează pentru a preveni și reprima noile acțiuni stradale de duminică. La nivel declarativ, se testează mici soluții de compromis și tonuri împăciutoare (bunăoară, secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, a admis unele “momente triste, de brutalitate neîntemeiată” ale intervenției trupelor OMON asupra protestatarilor pro-Navalnîi de sâmbătă).
„Maidanul” este însă tare departe
Scenariile de evoluție includ trei variante principale de lucru: compromis tactic cu “pacientul german” (d.e. prin eliberarea oponentului), importul modelului belarus / belarusizarea vieții interne (reprimarea protestelor, arestări în masă, acte brutale de represiune, coroborate cu sancțiuni externe etc.) și pregătirea unui „maidan” cu specific rusesc și final imprevizibil.
„Maidanul” este însă tare departe; garda pretoriană nu se predă, strada nu cere încă sânge nobil, iar trupele OMON veghează netulburate la liniștea țarului.
Toți actorii își calibrează acțiunile din perspectiva calendarului electoral din 2021 (în septembrie vor avea loc alegeri parlamentare în Rusia).
Navalnîi își joacă în acest an șansa de a deveni liderul asumat al opoziției liberale și din perspectiva unui posibil troc politic cu opoziția liberală moderată extraparlamentară grupată în jurul formațiunii Iabloko / Mărul, singura care are o șansă reală să aibă reprezentanți în Dumă la toamnă, în cazul unei creșteri electorale semnificative a dreptei liberale în Rusia.
Se poate supoza că acțiunile comandate de Navalnîi au mai degrabă ca scop capacitarea elitelor politice rusești și stimularea unei “lovituri de palat” decât provocarea unei revoluții tip “maidan”, destul de improbabilă din perspectiva controlului absolut al regimului autoritarist de la Kremlin.
Un risc asumat de regimul lui Putin din perspectiva electorală este ca Navalnîi să țină pedala apăsată pe dimensiunea contestatară până la alegerile din toamnă, pentru a se profila public mai pregnant.
În acest sens, este posibil ca, odată cu menținerea și consolidarea protestelor stradale, Navalnîi să aibă în vedere, pentru următoarele luni, extinderea listei de revendicări politice a opoziției stradale având ca țintă electorală directă Duma de Stat.
Coliziunile de interese dintre Moscova și Washington
Pe acest front intern al convulsiilor politice din Rusia se suprapun competiția și coliziunile de interese dintre Moscova și Washington, care se anunță a la longue pe mandatul longevivului Biden.
Zgomotul de săbii ascuțite s-a auzit aseară în receptor pe telefonul roșu dintre Washington și Moscova, ridicat de Biden. În timp ce administrația americană enunță triumfal “presiuni asupra lui Putin” pe teme sensibile (amestec rusesc în treburile interne, atacurile cibernetice din perioada campaniei electorale prezidențiale, sprijinul SUA pentru Ucraina etc.), Kremlinul tace tactic, înghesuit la colț de dinții lui Navalnîi.
Războiul public al comunicatelor reciproce privind discuția telefonică dintre Biden și Putin relevă un “plan de bătaie” mai degrabă modest al Kremlinului, articulat pe teme fără miză sangvinică sau priză la public (“ieșirea unilaterală a SUA din Acordul Cer Deschis”, programul nuclear iranian, inițiativa rusă privind desfășurarea unui Summit al Consiliului de Securitate al ONU etc. – notabila ieșire din frontul tematic neutru o reprezintă trimiterea la “soluționarea problemei interne ucrainene”), în timp ce secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, ține ridicat nivelul ostilității (“reafirmăm sprijinul nostru puternic pentru suveranitatea Ucrainei în fața agresiunii continue a Rusiei”, îngrijorarea privind cyberatacurile SolarWinds asupra instituțiilor federale americane de la finele anului 2020, “rapoartele privind faptul că Rusia acordă recompense pentru uciderea soldaților Statelor Unite în Afganistan, interferența în alegerile din 2020, otrăvirea lui Alexei Navalnîi și tratamentul protestatarilor pașnici de către forțele de securitate rusești”).
Diferența de ton pare a ține Rusia la colț, într-un moment intern tensionat și dificil pentru Putin. O muzică de café-concert, relaxantă, leneșă și previzibilă pare a fi asigurat sunetul de fond al primei convorbiri dintre Biden și Putin de la instalarea noului președinte american: părțile au convenit să prelungească actualul acord START cu cinci ani, iar președintele rus a trimis deja Dumei de Stat (de la care se așteaptă un vot chiar astăzi) proiectul legislativ privind ratificarea prelungirii cu 5 ani a noului Acord bilateral START.
Concluzia lui Jen Psaki, oficializată de către Casa Albă după convorbirea Biden-Putin, poate fi emblematică pentru relațiile ruso-americane pe întreg mandatul actualului președinte american:
“Statele Unite vor acționa ferm în apărarea intereselor noastre naționale ca răspuns la acțiunile maligne ale Rusiei”. Deloc întâmplător, ieri, Biden i-a transmis secretarului general al Alianței NATO, Jens Stoltenberg, intenția de a se consulta și de a colabora cu aliații privind “preocupările comune de securitate, inclusiv Afganistan, Irak și Rusia”.
Deloc întâmplător, Biden l-a ținut pe Putin “în așteptare”, sunându-l pe acesta (deși Kremlinul și-a exprimat intenția unei prime convorbiri telefonice în chiar prima zi de mandat a lui Biden) după reglări fine de ton cu Berlinul, Parisul și Londra.
În timp ce Capitolul își caută liniștea pierdută, în Est se ascut harnic săbiile; iar gladiatorii coboară din nou în arenă.