Medic: Nu contați pe tratamente în Covid

Medic: Nu contați pe tratamente în Covid
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Dr. Constantin Cucu, medic primar endocrinologie la Institutul Parhon din București, le adresează un îndemn la vaccinare tuturor celor care se așteaptă ca tratamentele din spitale să îi scape de Covid 19.

Niciunul din remedii nu este de tipul „Ridică-te Lazăr și umblă”, și, de fapt, fiecare bolnav este în mâinile sorții, spune el.

Totul depinde de stilul de viață pe care l-ai dus, de bolile pe care le ai, de vârstă.

”Sper că toată lumea, vaccinată sau nevaccinistă, știe faptul că boala asta, Covid, nu are propriu-zis leac”, explică medicul.

Tot ce avem acum în fața pandemiei sunt: ”procentul totuși redus de forme mortale, robustețea fiecăruia și menținerea în viață a muribunzilor până ce, câte unul, până la urmă scapă”, spune el.

ADVERTISING

”Nu contați pe tratamente”

El reamintește că tratamentele Redemsivir, Claritromicină, Hidroxocloroquina, Faviparivir, Ivermectină, anticorpi monoclonali, tocilozumab, Arivir nu sunt remedii indiscutabile.

De asemenea, îndeamnă populația la vaccinare, pentru că ”nu putem conta pe scheme de tratament, care nu prea ajută în combaterea virusului”.

”Nu există un antiviral pe care îl dai, cum dai penicilina în pneumonia cu pneumococ, și aștepți ca boala să treacă. Toate remediile de care se vorbește au o eficacitate la limită”, spune el.

ADVERTISING

”Vaccinați-vă”

Medicul scrie că, deși există protocoale și scheme de tratament, că așa se face dintotdeauna, oamenii nu ar trebui să se bazeze pe asta, ci să se vaccineze.

”Aveau scheme de tratament/rugăciune și pe vremea morții negre. Și cel care, 1 la sută, scăpa de ciumă era un exemplu că schema era funcțională”, scrie dr. Constantin Cucu.

”Să nu vi se pară că, indiferent ce o să faceți voi, medicina vă va scăpa cu siguranță.

Covid este mai mult decât răceala copilăriei din care scăpam cu ceai, absență motivată și pupu de la mama”, încheie el.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇