Creștere record de cazuri de Covid, în Spania

Creștere record de cazuri de Covid, în Spania
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pentru a treia zi consecutiv, autorităţile sanitare spaniole raportează un număr record de noi contaminări cu SARS-CoV-2. Icidenţa a crescut la 911 cazuri la 100.000 de locuitori.

Pentru ultimele 24 de ore au fost anunţate 72.912 cazuri şi 82 de decese asociate, cel mai mare număr înregistrat în ţară de la începutul pandemiei.

În total, bilanţul este de 5.718.007 cazuri de contaminare şi 89.019 decese asociate, potrivit TVE.

Toate teritoriile, mai puţin Castilla - La Mancha (incidenţă de 428,6 cazuri), au ajuns la nivel de risc foarte înalt, potrivit autorităţilor.

ADVERTISING

Incidenţa a crescut cu mai mult de 200 de puncte în La Rioja, care a depăşit pragul de 1.000 de cazuri la 100.000 de locuitori, la fel şi Aragón, Castilla y León, Madrid, Murcia, Navarra şi Ţara Bascilor.

Toate grupurile de vârstă de până la 69 de ani se află în risc foarte crescut, cu minorii de până în 12 ani şi adulţii de 20 - 49 de ani fiind cele mai afectate. În schimb, persoanele cu vârste de peste 70 de ani, care sunt vaccinate în proporţie de 85%, se află în nivelul de risc mediu.

Presiunea pe unităţile şi echipele medicale creşte zilnic.

ADVERTISING

Rata de ocupare a secţiilor de terapie intensivă este de 16,3%. Cea mai gravă situaţie este în Catalonia şi Melilla, cu 30% grad de ocupare.

Din totalul persoanelor eligibile pentru vaccinare, 79,7% au schema completă, iar 83% au cel puţin o doză. În cazul grupului de vârstă 5 - 11 ani, vaccinarea a ajuns la 21% (cel puţin o doză).


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇