Studii: Omicron îi poate infecta pe vaccinați, dar nu-i duce la spital. În pericol, cei care n-au avut boala sau nu s-au vaccinat

Persoanele care au și doza booster sunt singurele care pot rezista infectării cu noua variantă, se arată în concluziile unor cercetări independente.
Studii: Omicron îi poate infecta pe vaccinați, dar nu-i duce la spital. În pericol, cei care n-au avut boala sau nu s-au vaccinat
  • Spitalizările sunt cu cel puțin 45% mai reduse decât în cazul Delta, au descoperit experții de pe două continente.
  • Omicron poate păcăli anticorpii creați de boală sau vaccin, dar manifestările sunt ușoare și trec repede.
  • Vaccinul reduce semnificativ posibilitatea de spitalizare și deces.
  • În România, noul val de pandemie e anunțat oficial pentru jumătatea lunii ianuarie.

Trei studii separate, date publicității zilele trecute, susțin că noua variantă Omicron provoacă îmbolnăviri de gravitate medie, iar internările în spital vor fi mai puțin numeroase decât în cazul infectărilor cu versiunea Delta.

Aceasta e prima veste bună de când noua variantă a fost descoperită în Africa. După anunț, indicii bursieri au crescut în întreaga lume, semn că investitorii cred că noul val pandemic va fi mai puțin violent ca precedentul.

1. Studiu Africa de Sud

De când a fost descoperit primul caz de infectare cu Omicron, în Botswana, în urmă cu 5 săptămâni, echipele de experți au declanșat zeci de experimente pentru a înțelege noua variantă și pentru a calcula impactul asupra populației.

ADVERTISING

Un studiu realizat de un grup mare de cercetători din Africa de Sud, publicat în data de 21 decembrie, a ajuns la concluzia că: “datele inițiale sugerează un risc redus de spitalizare la persoanele infectate”. 

“O parte din acest risc redus de spitalizare se datorează imunității ridicate a populației”, susțin cercetătorii.

Descoperirile care nu au fost validate încă de o analiză independentă, confirmă faptul că noua variantă declanșează forme mai ușoare de boală datorită imunității pre-existente, obținută prin infectare și vaccinare.

Conform unor proiecții statistice, în Africa de Sud, peste 70% din populație a intrat în contact cu virusul.

2. Studiu Scoția

Cercetători de la Universitatea din Edinburgh au analizat datele de internare din lunile noiembrie și decembrie.

Au comparat numărul de persoane care au ajuns la spital, infectate cu Delta și cu Omicron.

Concluzia analizei comparative este că au fost internate cu două treimi (2/3) mai puține persoane infectate cu Omicron decât cu Delta.

“Aceste date inițiale, la nivel național, sugerează că Omicron este asociat cu o reducere cu două treimi a riscului de spitalizare în comparație cu Delta”, arată concluzia studiului. 

“Deși oferă cea mai mare protecție împotriva Delta, a treia doză de vaccin (rapel) oferă și o protecție suplimentară substanțială împotriva riscului de Covid-19 simptomatic pentru Omicron, dacă doza booster de vaccin e făcută la peste 25 de săptămâni de la a doua doză de vaccin”, conform lucrării publicate de cercetătorii din Scoția.

3. Studiu Anglia

O echipă de cercetători de la Imperial College Londra a analizat internările în spital din primele două săptămâni ale lunii decembrie.

De asemenea, fiecare internare a fost introdusă într-o categorie în funcție de istoricul Covid al persoanei respective. 

Astfel, datele despre vaccinare și câte doze erau trecute într-o rubrică specifică. Dacă era nevaccinată și nu avusese boala, altă rubrică și ultima, dacă a fost infectată anterior cu alte variante.

Comparând datele a mii de persoane, experții au ajuns la concluzia că internările în spital, pentru cel puțin o noapte, erau reduse cu 45% ale celor infectați cu Omicron și că imunitatea pre-existentă dată de boală sau vaccin reduce gravitatea manifestărilor clinice.

“Gradul de reducere a impactului Omicron e sensibil la criteriile de includere utilizate pentru cazuri și spitalizare, situându-se în intervalul de 20-25% atunci când se iau în calcul toate consultațiile și legăturile pacienților cu spitalele și 40-45% când se iau în calcul internările cu durata de cel puțin o zi”, se arată în concluzia studiului.

“În termeni generali, estimările noastre sugerează că persoanele care au primit cel puțin două doze de vaccin rămân protejate în mod substanțial împotriva spitalizării, chiar dacă protecția împotriva infecției a fost în mare parte pierdută în fața variantei Omicron”, scriu cercetătorii de la Imperial College din Londra.

Concluzii

  • Varianta Omicron se răspândește cu rapiditate, devenind deja dominantă în Europa și SUA.
  • Noua versiune a virusului scapă de vigilența anticorpilor realizați prin vaccin sau printr-o infectare anterioară.
  • Cu toate acestea, vaccinul și imunitatea dată de o infectare anterioară au un rol major în ce privește scăderea gravității bolii provocate de Omicron.
  • Numărul spitalizărilor a scăzut cu cel puțin 45% în cazul persoanelor infectate cu noua variantă.
  • Cei care nu au niciun fel de imunitate anterioară, adică sunt nevaccinați și nu au fost infectați, vor avea cel mai mult de suferit în noul val de pandemie.

În România, problemele încep la jumătatea lunii ianuarie

Ministrul de Interne Lucian Bode a confirmat oficial ceea ce a anunțat spotmedia.ro, pe surse, în urmă cu câteva zile, faptul că al cincilea val de pandemie se va resimți în România, începând cu jumătatea lunii ianuarie. 

Protestele AUR au descurajat partidele din coaliția majoritară să adopte certificatul verde pentru angajați.

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat că au existat discuții, dar “desfacerea contractului de muncă e neconstituțională”, a susținut acesta.

În proiectul de lege scris de ministrul Sănătății Alexandru Rafila (PSD) era prevăzută și posibilitatea concedierii în cazul în care angajații nu obțin certificatul verde.

În lipsa adoptării acestui document, campania de vaccinare e compromisă, iar o mare parte dintre oameni vor rămâne fără apărare în fața noului val de pandemie.

Doar 6.459 de persoane s-au vaccinat cu prima doză în data de 22 decembrie.

Și noul guvern ezită să ia măsuri eficiente prin care să reducă numărul de infectări și să evite o nouă presiune pe sistemul sanitar. 

În România, protecția în fața noului val de pandemie a devenit o problemă individuală, într-o criză sanitară globală.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇