Legea certificatului verde va conţine sancţiuni pentru angajaţi, dar Ciolacu nu spune care. Specialiştii Cazanciuc şi Corlăţean cred că suspendarea contractului de muncă ar încălca Constituţia

Legea certificatului verde va conţine sancţiuni pentru angajaţi, dar Ciolacu nu spune care. Specialiştii Cazanciuc şi Corlăţean cred că suspendarea contractului de muncă ar încălca Constituţia

Marcel Ciolacu a vorbit, joi, cu presa, în încercarea de a lămuri ce vor să facă liderii coaliţiei referitor la certificatul verde pentru angajaţi.

Însă explicaţiile sale mai mult ne-au băgat în ceaţă. Pe alocuri, şeful PSD a repetat obsedant nişte informaţii déjà ştiute, iar ceea ce contează cu adevărat – noutăţile legii pe care o vor adopta în Parlament – nu a vrut să spună, pentru că “nu s-a luat o decizie finală” în coaliţie. Aceeaşi coaliţie care tot negociază acest aspect de vreo lună şi ceva.

Totuşi, am aflat că legea la care se lucrează nu va merge pe sancţiunile enunţate de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, respectiv suspendarea contractului de muncă, însă liderul PSD promite altfel de sancţiuni pentru angajaţii fără certificat verde, dar nu spune care vor fi acelea.

De fapt, întrebat dacă noua lege se va aplica angajaţilor, Ciolacu a spus sec doar: "Vom vedea".

ADVERTISING

Teama liderului PSD este ca noua lege să nu încalce Constituţia şi spune că specialiştii partidului, Robert Cazanciuc şi Titus Corlăţean, l-au avertizat că forma prezentată de ministrul Rafila era în această situaţie, aşa că trebuie modificată.

Iată pe scurt ce a zis Marcel Ciolacu:

  • Nu e luată o decizie definitivă, având în vedere atât zona medicală, cât şi cea legală, astfel încât să vă prezentăm acest proiect.
  • Există o ordonanţă de urgenţă care prevede includerea certificatului verde. Există o ordonanţă de urgenţă...(repetat de câteva ori)
  • Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a venit cu o propunere, care are o latură de specialitate şi o latură... să nu încălcăm Constituţia.
  • Cred că propunerea domnului Rafila să se facă în funcţie de incidenţă, de cazuri şi de câtă presiune este pe sistemul ATI, este cea mai bună abordare.
  • Domnul Rafila,la fel ca şi mine, sunt ferm convins că va fi de acord să nu fie încălcată Constituţia
  • În ceea ce priveşte parlamentarii, nu poţi să le interzici accesul (în Parlament - n.red.), dar poţi să le introduci sancţiuni (dacă nu au certificat verde - n.red.).
  • În ceea ce priveşte suspendarea contractului de muncă, ar putea fi neconstituţională, dar vor exista alte sancţiuni.
  • Avem noutăţi, dar nu pot să vă spun, pentru că nu există o decizie finală.
  • Presupun că domnul Iohannis nu e specialist în constituţionalitate. Domnul Robert Cazanciuc este un specialist în ceea ce priveşte constituţionalitatea. Domnul Titus Corlăţean este şi el un specialist în constituţionalitate.
  • Acum două luni, am spus că nu e suficient doar certificatul verde. E nevoie să venim şi cu o nouă organizare în sistemul sanitar, la ATI, trebuie să venim şi cu un stoc de antivirale, ca să ne pregătim pentru acest val 5.
  • Până acum, în România, protestele au fost făcute în urma unor minciuni şi aş dori să fac şi un apel la presă să-i oprească pe aceşti mincinoşi, pentru că niciodată nimeni nu a venit cu un proiect de lege care să oblige vaccinarea.
ADVERTISING

Cîţu o dă la întors

Legat de acest subiect, şi liderul PNL, Florin Cîţu, a evitat să se pronunţe azi.

”Vă spun că astăzi există certificatul verde în România, el se foloseşte la mall, la restaurante. Este o ordonanţă pe care am dat-o şi rolul acesteia a fost de a stimula campania de vaccinare, a motiva oamenii să se vaccineze şi de a rămâne economia deschisă. Vom vedea dacă există o modalitate de îmbunătăţire a ceea ce avem acum. Aşteptăm varianta de la Guvern şi apoi vom putea să discutăm pe ea”, a spus Cîţu, joi, pe holurile Parlamentului.

Întrebat direct dacă e de acord ca certificatul verde să fie obligatoriu la job, Cîţu a răspuns: ”Este un proiect de lege în Parlament, unde vorbeam de sistemul sanitar, de stat şi privat, după aceea, a fost extins. Acum nu pot vorbi despre ceva ce nu avem. A fost trimisă o variantă, dar nu este varianta finală”.

ADVERTISING

Cîţu admitea ieri că proiectul semnat de el şi alţi parlamentari şi care a picat în octombrie în Senat ar putea fi îmbunătăţit.  

Şi azi a precizat că, dacă există un proiect care îmbunătăţeşte acea ordonanţă sau acel proiect, este de acord să discute.

”Eu ieri am spus că avem o variantă, am trimis-o către specialiştii jurişti, să vedem dacă este constituţională. Nu ştim încă, nu avem o concluzie, nu ştiu de unde aveţi informaţii, înţeleg că încă se discută, cu specialiştii”, a mai spus preşedintele PNL.

”Trebuie să fie măsuri care binenţeles trebuie să fie legale, constituţionale, dar trebuie să aibă şi un rezultat. Din punctul meu de vedere, este important ca acest certificat verde să fie o motivaţie pentru oameni să se vaccineze dar să ţinem şi economia deschisă”, a arătat el, adăugând că încă putem avea un proiect până la finalul anului.

Rafila vorbea ieri de demisie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, într-un interviu acordat Spotmedia.ro, întrebat dacă ia în calcul demisia în cazul în care nu va fi acceptată angajarea răspunderii Guvernului pe certificatul verde, că poate să facă acest lucru, pentru că are o răspundere profesională şi morală pentru cetăţenii României, considerând că ar fi o soluţie onorabilă, dacă ”se va tergiversa şi repeta exerciţiul de imagine politică din vară”. 

AUR îşi vede visul împlinit

Pe de altă parte, dacă certificatul verde nu va fi obligatoriu la job, se poate considera o victorie pentru AUR.

Amintim că a fost haos marți la Parlament, unde AUR a organizat un protest, ca nemulțumire faţă de posibila adoptare a unui certificat verde pentru angajaţii din România.

Oamenii au forțat intrarea în curtea Parlamentului, maşinile mai multor ambasadori au fost vandalizate, iar George Simion, liderul formațiunii, a spus că nu se simte responsabil pentru cei care se îmbolnăvesc și mor în urma infectărilor cu Covid-19.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇