Dacă nu se vor gândi indicatori corecți pe baza cărora să se închidă orașe și în orașe școli, care să privească nu hărnicia județelor care chiar fac teste, ci potențialul real de focare, atunci sistemul sanitar va intra într-o criză majoră: bolile cronice sunt ca o bombă cu ceas, care va exploda, mai ales că ne îndreptăm spre un lockdown parțial și bine era să fie acum, până la alegeri.
Dacă lăsăm lucrurile să scape de sub control pentru a avea alegeri, s-ar putea ca efectul să fie dezastruos: și criză în sistemul medical, și demotivarea oamenilor pentru vot, iar România nu își permite aceste consecințe, atrage atenția doctorul Mihai Gafencu, medic pediatru la Spitalul de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara și președinte al Organizației Neguvernamentale Salvați Copiii.
Câteva idei principale din interviul acordat SpotMedia.ro:
- Nici ideea de a stabili un indicator, un parametru nu este bine gândită și trebuia să se știe că nu poți închide județe și în județe școli și străzi și restaurante în funcție de hărnicia de testare a județului, în funcție de populația județelor și de numărul de teste, trebuiau făcuți indicatori diferiți.
- Struțul care stă cu capul în nisip în Călărași și în Ialomița, unde au 10 testări pe zi, normal că o să explodeze și acolo vom avea decese multe, pentru că el nu își identifică problema.
- Și atunci aceasta este o bombă cu ceas, pentru că omul, din bun simț, din lipsă de bani, din teamă, nu s-a mai dus să-și vadă de boala lui cronică. Nu l-a mai dus pe copil, sau pe el, adult, la control. A tot amânat, o lună, două, acum suntem la nouă. Cât timp poate un cronic să fie văzut doar de către medicul de familie?
- Sistemul medical românesc nu este pregătit să facă față unui model de tip suedez, care de altfel și-a dat și el cu stângu-n dreptul.
- Încurajați testarea, dar pentru asta trebuie să avem modificate și aceste sperietori de ciori, acești indicatori care acum sunt priviți tot nătâng.
Mihai Gafencu, v-am auzit marți spunând, la o dezbatere Salvați Copiii, că sistemul medical a rezistat totuși, în lunile acestea de pandemie. Cum a rezistat?
Sistemul medical românesc, pe care eu l-am numit în câteva intervenții un non-sistem, funcționează de 25 – 30 de ani cu picioare date la genunchi, cum se spunea în fotbal, de către toate conducerile ministerului, care s-au bâlbâit, s-au împleticit și, iată, chiar și azi am făcut o nouă postare, legată de vaccinarea antigripală, care, în sfârșit, este promovată cum trebuie de Ministerul Sănătății, dar inutil, în contextul în care nu există vaccin, absolut niciunde.
Am căutat din nou în dimineața aceasta în șase locuri, șase lanțuri de farmacii în Timișoara, niciuna nu avea vaccin. Iar asta se întâmplă de o săptămână de când caut.
Așadar, așa cum s-a întâmplat și în acest caz, non-sistemul medical continuă să își dea cu stângul în dreptul. ONG-urile de felul Salvați Copiii România pot să pună umărul și să ajute, dar nu pot să suplinească un sistem cu bâlbe.
Asta trebuie să înțeleagă lumea, noi putem sesiza atâta vreme cât ei au urechile deschise și să propunem căi de soluționare, să adunăm bani, să convingem sponsorii, dar nu putem să le facem treaba.
Nu putem achiziționa tablete în locul Ministerului Educației și vaccin în locul Ministerul Sănătății.
Sau, dacă putem, să ne spună pârghiile. Pentru că, dacă un medic nu a găsit vaccin în Timișoara, cum să găsească o persoană din grupa de risc, de pildă, vaccin în Dorohoi?
Nu prea există diferență între Dorohoi și Timișoara, pentru că, de fapt, aprovizionarea tot de la București vine și comanda tot de la București se face. Din păcate, repet, în contextul în care suntem la al nu știu câtelea vaccin care e promovat exact atunci când nu se găsește pe piață.
Nu vreau să mă refer numai la vaccin. Tot sistemul nostru s-a bazat pe oameni și pe calitatea medicilor și dăruirea lor, inclusiv dacă e să ne referim la testare.
Testarea, inclusiv cea din banii Salvați Copiii, aici, unde am văzut nevoile, s-a făcut cu eforturile universitarilor timișoreni de la Medicină, cu eforturile colegilor mei care au stat zi și noapte și au pornit 12 locuri de testare PCR în Timiș, acum cred că sunt chiar 15.
Acestea 12 merg de duduie, cum se spunea în politică, chiar când nimic nu duduia.
În acest moment, avem, după București, cel mai mare număr de testări din țară. Normal că și identificăm cazuri pozitive. Struțul care stă cu capul în nisip în Călărași și în Ialomița, unde au 10 testări pe zi, normal că o să explodeze și acolo vom avea decese multe, pentru că el nu își identifică problema.
Nici ideea de a stabili un indicator, un parametru nu este bine gândită și trebuia să se știe că nu poți închide județe și în județe școli și străzi și restaurante în funcție de hărnicia de testare a județului, în funcție de populația județelor și de numărul de teste, trebuiau făcuți indicatori diferiți.
Așa cum trebuiau să se gândească să evite demotivarea școlilor la testarea elevilor. Dau exemplul școlilor, pentru că acolo ne arde și ne doare, iar Salvați Copiii a arătat temeinic, pe analize, că familiile au spus că le-a fost greu în primăvară.
Cei din învățământ și decidenții de acolo au avut vara în care s-au odihnit și și-au făcut concediile, în loc să se uite măcar pe ceea ce a recomandat Salvați Copiii în 19 august.
Măcar câțiva pași dacă ar fi făcut, măcar ar fi fost tablete și, bineînțeles, indicatori diferiți pentru închiderea școlilor. Pentru că nu poți să demotivezi testarea. Ce școală vrea să se testeze, câtă vreme dacă identifică trei cazuri la trei clase diferite, școala se închide? Și atunci cum motivezi școala să se apere împotriva acestei infecții?
Astea sunt doar unele dintre lucrurile asupra cărora Salvați Copiii a atras atenția.
Dar revin: putem face aproape orice și putem să rugăm oamenii să ne ajute. Dar cu banii și cu dărnicia unora și cu inițiativa unor colegi de-ai noștri nu putem suplini instituțiile statului, care au la îndemână prerogativele lor și care reprezintă autoritatea.
Am văzut că multe state europene au decis ca școlile să rămână deschise, în pofida restricțiilor dure luate în alte sectoare. Sunt școlile din România un potențial focar mai mare decât în alte state europene?
E legată întrebarea de răspunsul meu anterior.
De unde să știm lucrul acesta câtă vreme nu încurajăm testarea în școală? Nu am auzit nicio școală din România care să fie încurajată să testeze, tocmai pentru că, repet, indicatorii au fost gândiți nătâng, acesta e cuvântul.
Vă dau un exemplu. Avem școli cu copii din familii bogate în Timișoara, unde oamenii și-ar putea permite testarea. Un prieten de-al meu, director de liceu, mi-a spus: Eu fac asta, dar ce voi obține? O să-mi închidă școala. Discuția a fost desigur înainte de a intra Timișoara în scenariul roșu.
Scenariul roșu al Timișoarei este prezent pentru că am fost harnici și „ne-a pus naiba” să avem multe laboratoare și să testăm, să arătăm care este indicatorul pandemic real în această țară.
Pentru că, dacă te uiți la România, poți să te uiți la București, Iași, Cluj, Timișoara și ca să zicem aici s-a terminat, pentru că te uiți la încă un centru care testează la nivelul Germaniei, ori Franței. Restul zonelor sunt ca niște struți care stau cu capul în nisip și cuiva îi convine această politică nătângă.
Ca să revin la Salvați Copiii: noi putem să apăsăm butonul de alarmă și să ne sesizăm, dar dacă urechile nu vor să audă, atunci lucrurile nu că sunt în zadar, dar sunt un mare consum energetic.
Duc discuția spre programul nostru de dotare a maternităților: de opt ani de zile le arătăm ce e nevoie și cum să facă. Șapte din acești opt ani, și nu politizez discuția, pentru că toate conducerile ministerului au bătut apa în piuă, nefăcând mai nimic.
S-a finalizat cu greu am aflat abia ieri această achiziție de incubatoare.
La fel, educarea personalului medical, la fel, zonele defavorizate. Am tot arătat care sunt ele, am făcut caravane, am organizat ședințe, întâlniri, cum a fost și cea de marți, cu medicii, la care ministerul de resort nici nu a avut decența de a participa.
Noi îi alegem pe ei, ei ajung acolo și toți se comportă la fel, ca Dinu Păturică, pur și simplu, un slujbaș al unor interese care parcă nu sunt ale celor de sub ei.
Vă pun o întrebare poate mai delicată: poate breasla să facă ceva în plus? Breasla din sănătate, cea din educație. Atunci când autoritatea nu își face treaba, de pildă. Pentru că vocea unui medic e mai legitimă, când sunt chestiuni de sănătate.
Ați văzut chiar marți. Au fost toți șefii de secții de neonatologie din țară, inclusiv președinta Societății nostre de Neonatologie, precum și noi, de la Salvați Copiii. Nimeni din partea oficialilor.
Același lucru s-a întâmplat și acum un an, când am prezentat unele date despre educație: nimeni din partea ministerului de resort.
Răspunsul este da, e foarte important ca asociațiile profesionale să fie alături și cele ale medicilor, și ale profesorilor, și ale elevilor. Salvați Copiii pledează pentru dreptul copilului la opinie. Și e ca și în cazul vaccinării: promovăm vaccinarea, dar nu avem vaccin; promovăm dreptul copilului la opinie, dar în fața acelei opinii, urechile sunt închise sau absente.
Și în situații de criză toate aceste vulnerabilități se văd mult mai acut, așa cum acum s-au văzut decalajele între copiii vulnerabili și ceilalți, cu acces normal la servicii sociale, sănătate, educație.
Exact. Am încercat în zonele vulnerabile să aducem aceste instrumente pentru educația online. Și Salvați Copiii a reușit, avem déjà câteva mii distribuite în țară, exact în zonele vulnerabile.
Sigur că ne-am aștepta ca exemplu dat de noi să fie urmat. Am văzut că răspunsul a fost că s-au dat tablete în București. Dar ce faci la Cucuieții din vale? Acolo, oamenii poate au Internet, dar nu știu, nu sunt instruiți. Vorbesc de categoriile defavorizate.
Ca medic, m-am confruntat cu copii cu deficiențe neuro-motorii și cu oameni alături, care nu au fost formați informatic și cărora școala le-a fost pur și simplu interzisă.
Un astfel de copil poate să aibă orice device, el nu are mâini pe care să le miște și un părinte care să știe o brumă de informatizare. Toate astea sunt scrise în documentele Salvați Copiii, trebuiau doar să le citească.
S-a vorbit foarte mult, la dezbaterea organizată de Salvați Copiii, despre felul în care pandemia a pus o presiune suplimentară pe sistem și concluzia a fost că a scăzut foarte mult numărul internărilor, acolo unde nu a fost vorba despre Covid sau despre urgențe medicale. Pe termen mediu și lung, care sunt consecințele acestei politici?
Dezastruoase. Asta este o bombă cu ceas, pentru fiecare dintre noi, din motive legate de frică sau de bani - pentru că prezentarea unui cronic la spital presupune și un drum, cel mai adesea neplătit de stat.
Nu mă refer la cazurile de maximă urgență, unde s-au gospodărit, în sensul că ne-au trimis în scris ce trebuie să facem noi, spitalele, nu au dat fonduri în plus, n-au găsit alte soluții.
Și atunci aceasta este o bombă cu ceas, pentru că omul, din bun simț, din lipsă de bani, din teamă, nu s-a mai dus să-și vadă de boala lui cronică. Nu l-a mai dus pe copil, sau pe el, adult, la control. A tot amânat, o lună, două, acum suntem la nouă.
Cât timp poate un cronic să fie văzut doar de către medicul de familie? Noi avem niște formulare pe care scriem: control la 3, la 6 luni, la un an. Trece anul, iar oamenii aceia se vor agrava.
Da, acum avem mai puține internări și sunt specialități unde chiar s-a stat. Nu mă refer la specialitățile medicale, de front line, cum au fost o parte din pediatri, unii dintre chirurgii supraspecializați, urgențele, dar mai ales ATI, epidemiologie, infecțioase. Dar pe lângă acestea mai sunt încă 50 de specialități și pot să spun că marea parte au stat.
Acei pacienți cronici ai acelor colegi de-ai mei zac acum ca într-o magmă care acum se înfierbântă și va exploda.
Mai citesc prin ziare pe isteți care spun că bolile au scăzut și mortalitatea la fel. A scăzut pentru că trei luni de zile n-a mai avut „timp” să moară lumea, adică oamenii nu s-au mai stresat la fel, nu au mai alergat inutil, nu au mai făcut drumuri sub tensiune, nu au mai murit prin accidente rutiere, unde ne aflăm pe primul loc la nivelul UE.
Sunt o mulțime de motive care au mai netezit curba deceselor și a bolilor grave, în primele luni, la începutul pandemiei, dar asta se va plăti cu sârg, pentru că bolile cronice vor exploda și oamenii vor avea acces foarte limitat – noi ne îndreptăm spre un lockdown parțial, nu există altă soluție, nu avem cum s-o inventăm.
Nu vom putea ajunge la imunizarea de masă, iar în același timp vreau să spun că Salvați Copiii nu va putea accepta acest lucru, pentru că în momentul în care copiii vor fi afectați, indiferent de modul cum vor fi afectați, nu vor avea acces la servicii, pentru că nu suntem suficient pregătiți.
Sistemul medical românesc nu este pregătit să facă față unui model de tip suedez, care de altfel și-a dat și el cu stângu-n dreptul.
Nu avem nici calitatea serviciilor medicale, nici rapiditatea de intervenție și, precum veți vedea în următoarele zile, chiar imediat, Salvarea cum o numim, serviciul de ambulanță va fi major depășit.
Este deja, pe alocuri, pentru că avem foarte multe cazuri.
Spuneați de pacienți care nu mai pot fi transportați pentru dializă.
Asta e o chestiune punctuală, sunt zeci de copii dializați, cărora, în momentul în care devin Covid-pozitivi nu li se mai asigură transportul de către ambulanța privată, decontat, cum era până acum, ci tot ambulanța „de stat” trebuie să îi preia.
Problemele punctuale sunt enorme, iar pentru că nu ai cum să rezolvi punct cu punct aceste probleme, trebuie să te iei după ONG-uri serioase, care au oameni care au lucrat, s-au gândit și au scos câteva documente. T
Trebuie să asculți părerea experților, trebuie tu să vii către ei să-i întrebi, nu să dai dictatorial niște lucruri - unele pot fi bune, constructive, dar altele pot genera în timp mari, mari erori.
Este paradoxal, pentru că ne uităm către bolile cronice când vorbim despre mortalitatea indusă de SARS-COV2. Or, tocmai bolile cronice, cum spuneți, sunt acum, practic, neglijate.
Nu sunt asistate corespunzător. Vă dau exemplul pacienților mei: eu îi chem, dar să știți că eforturile sunt enorme pentru mamele care vin noaptea des cu trenul.
Centrele mari, universitare tratează bolile cronice din multe județe arondate, ori aici este problema: oamenii nu mai ajung, încetul cu încetul, la serviciile medicale.
Nu la cele de urgență - pentru că având sub același buton conducătorul serviciilor de urgență și al celulei de criză, s-a accentuat cu folos pe serviciile de urgență. E foarte bine, pentru că la urgență se produce decesul, cel mai frecvent, însă nu pot să nu repet această comparație – este ca o magmă fierbinte, iar sub pojghiță începe să bolborosească amenințător viitoarea lavă.
Ce decizii putem lua rapid, pentru a reduce cât mai mult impactul? E clar că vom ajunge într-o criză, dar cum putem s-o facem cât mai suportabilă sau cu costuri cât mai mici?
Testare, testare și iar testare. Este evident ceea ce s-a întâmplat în toată lumea, unde s-au obținut rezultate: au testat masiv. Avem acum rezultate lângă noi, Slovacia, dar și țări din Extremul Orient - Taiwanul.
Dar nu numai, dacă vă uitați pe statisticile recente, Rusia este una din țările care testează enorm. Acolo mințile medicale sunt ascultate și ordinea există. Tot cu armata s-a intervenit și în Slovacia. Eu nu susțin militarizarea țării, pur și simplu, vă răspund că numai cu testare ordonată putem reuși.
Avem și teste antigenice de săptămâna asta – bune, rele, sunt trecute în ordin de ministru, putem să le folosim. Încurajați testarea, dar pentru asta trebuie să avem modificate și aceste sperietori de ciori, acești indicatori care acum sunt priviți tot nătâng.
Ca să ne folosească, trebuie să fie privirea într-o oglindă nevălurită, deoarece dacă noi vrem să ne vedem frumoși când suntem cu bube, sigur că folosim doar indicatorii pe care ni-i dorim.
Poate până la alegeri vrem să ne vedem frumoși, unii dintre noi.
E o capcană asta, iarăși este vorba de o minte de sus care nu gândește bine problema.
Dacă noi la alegeri vom avea 20.000 de infectați pe zi, eu nu știu dacă mă voi duce la alegeri. După o viață în care am ajuns să am buletinul plin de abțibilduri de la alegeri, eu nu mi-am imaginat vreodată că îmi voi pune problema să nu merg.
Dar cred că nu o voi mai lăsa pe mama mea să se expună, la un asemenea val de pozitivi. Trebuie făcut ceva până atunci.
Dacă m-ar fi întrebat cineva, aș fi spus deja de o săptămână, două: închideți trei săptămâni libera circulație! Noi mergem la serviciu, ne vedem de ale noastre, spitalele să fie îngrijite, să se pregătească, pentru că altfel nu avem cum să înfrângem valul când va veni. Acum, cred, e prea târziu.
Alegerile sunt doar un motiv de dispută politică, dar privită oblu, nu direct în față și cu mintea deschisă. Lumea se va speria și vor avea cel mai prost număr de votanți care a fost vreodată. Nu cred că oamenii se vor expune într-o situație în care până și ieșirea din casă trebuie restricționată.
Ce poate face Salvați Copiii?
În primul rând, să fie ajutată. Este una din organizațiile care au dat exemplu că se poate. Am văzut în teritoriul timișean că am reușit să dotăm spitale cu reactivi, că am reușit să sărim în ajutorul medicilor de familie din rural. Aceștia nu aveau materiale de protecție la începutul pandemiei, iar noi știam exact ce trebuie cumpărat, noi având medici în echipă și în momentele acelea am putut să mergem țintit și am ajutat consistent.
La nivel de țară am făcut pașii pe care trebuiau sa-i facă autoritățile, sau cel puțin să ne ia exemplu, de la sondaj, până la un telefon, care ar trebui să fie exemplu pentru toți, de intervenție psihologică. Partea asta nu este angajată de niciun factor guvernamental.
Partea psihologică este cea care va reprezenta potențialul viitor dezastru, pentru că, după ce trec toate infectările, decontul deceselor, noi, cu mințile noastre, nu vom mai fi la fel. Lucrul ăsta nu îl înțelege lumea. Școala online nu va folosi copiilor, nu e normal să-i ții 6-8 ore în fața unui ecran. Este de plâns ce poate urma.
Citeşte mai multe materiale despre şcoala în pandemie:
Eu tot apăs butonul de alarmă, îndemnând să facă structuri coerente, să se pregătească pentru anii ce vin, bineînțeles că vor fi și probleme economice, dar eu mă uit doar la partea pe care o știu. Și nu face nimeni nimic în sensul ăsta.
Salvați Copiii poate fi partenerul guvernanților, dar trebuie să fie ascultată și trebuie să fie ajutată. Ajutată de finanțatori mari, eu am exemplu una din fabricile mari din zonă, care a dotat cu un aparat de testare PCR un spital dintr-o zonă în care începea să crească numărul cazurilor. Apoi cu reactivi, pentru că noi la Timișoara am avut și acolo un blocaj și era normal: când începi să testezi mult, te blochezi în consumabile, personal și reactivi.
Asta poate să facă lumea: să ne ajute. Iar Salvați Copiii va face exact pașii pe care, dacă i-ar urma decidenții, nu ar avea cum să piardă. Investind în sănătate, în educație, neînchizând școlile, gospodărindu-te cum trebuie și, nu în ultimul rând, ascultând specialiștii și testând, nu ai cum să greșești.
Să sperăm că dialogul nostru va fi auzit și la minister, acolo de unde nu a participat nimeni la dezbaterea de marți. Am văzut acolo medicii care au intrat direct din spital, cu mască.
Medicii din România sunt vârfurile noastre acum, iar lumea va trebui să înțeleagă că de ei trebuie să aibă grijă. Nu sunt inepuizabili.
Dezastrul se va produce în trei domenii : economic, unde nu mă pricep la consecințe, psihologic și sanitar însă, cu siguranță, nu va fi bine, dacă vom continua greșelile în această avalanșă.
Salvați Copiii va face mult, dar nu va putea suplini deciziile și puterea de intervenție a unor guvernanți.
