Antreprenoriatul e o cheie care deschide multe uși, iar Oliviu Matei fructifică din plin această oportunitate. Profesor Bologna și sursă de inspirație pentru studenții de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, cărora le vorbeste despre inteligență artificială, fondatorul Holisun a creat de la zero un business care s-a ramificat și crește, după mai bine de 20 de ani, până la o cifră de afaceri de aproximativ 3 milioane de euro și aproape 10 proiecte de cercetare aflate simultan în implementare.
Greu de spus ce îl definește mai mult: postura de profesor care se implică în schimbarea sistemului românesc de învățământ sau cea de antreprenor în IT, sănătate, HoReCa, agricultură – și domeniile de activitate nu se opresc aici. De fapt, numitorul comun îl reprezintă dorința de a face bine.
„Nu banii sunt motorul principal, ci dorința de a produce o schimbare, de a aduce acea mică lumină. Fie că vorbim despre cunoaștere, despre educație sau despre soluții IT care rezolvă probleme reale, acesta este firul roșu care le leagă pe toate”, povestește Oliviu Matei, într-un interviu acordat spotmedia.ro.
„A fost, probabil, un amestec de naivitate, inconștiență, idealism și entuziasm specific vârstei”, își amintește el începuturile.
„Se întâmpla în 2002. Eram student în Amsterdam și speram să prind proiecte din Olanda, așa că am înființat firma încă din 2001 – pe atunci dura aproape o lună să deschizi o companie, iar eu îmi doream să lucrez legal”, spune acesta.
Desigur, ar fi avut posibilitatea să rămână acolo pentru doctorat, mai ales că lucra deja în perioada studenției. Cu toate acestea, a ales să se întoarcă în România, să facă doctoratul aici și, în paralel, să dezvolte compania.
„Am muncit enorm în perioada aceea. Lucram aproape obsesiv și făceam doctoratul în același timp. Privind retrospectiv, după mai bine de 20 de ani, cred că a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat și sunt foarte mulțumit de ce am construit. Dar efortul a fost uriaș, mai ales într-o perioadă în care foarte mulți oameni alegeau să plece din țară”, povestește Oliviu Matei.
Care era obiectivul atunci?
N-a fost despre bani. A fost ceva personal și emoțional. Mi-am dorit să construiesc ceva și să fac o diferență. IT-ul era abia la început în perioada aceea.
Atunci se vorbea despre softuri de gestiune, programe de contabilitate și site-uri simple, cu cinci-șapte pagini. Nu existau CMS-uri. Era o industrie aflată într-o fază incipientă.
Între timp, lucrurile au evoluat, iar noi am evoluat odată cu economia și cu piața. Nu am avut o creștere spectaculoasă, peste noapte, cum poate ne-am fi dorit la un moment dat.
Am pornit dintr-un garaj și am construit pas cu pas. A fost o creștere lentă, dar foarte sănătoasă, sustenabilă și rezilientă. Am crescut continuu și constant.
Iar astăzi suntem foarte mândri de ceea ce facem. Suntem printre puținele companii de IT care fac cercetare reală, cu finanțare atât de la București, cât și de la Bruxelles.
Facem diferența nu doar în zona de software, ci și în cercetare, iar pentru mine acest lucru înseamnă enorm.
Cum au fost începuturile?
Am început într-un garaj, iar destul de repede am avut nevoie de primul angajat.
Iar primul angajat înseamnă, matematic vorbind, o creștere infinită. De la zero la orice înseamnă infinit. Dacă eu îmi plăteam sau nu salariu era mai puțin relevant: locuiam încă acasă, cu părinții.
În schimb, salariul colegei mele trebuia plătit. Era colega mea de clasă și am simțit atunci o responsabilitate foarte mare.
După aceea, foarte repede a trebuit să angajez și al doilea coleg. Practic, am dublat fondul de salarii, fără să mă iau pe mine în calcul. Și aceea a fost o decizie grea.
E ca atunci când ai o companie de 100 de oameni și mai angajezi încă 100 sau când ai 1.000 și mai adaugi încă 1.000. Pare exagerat spus așa, dar pentru mine nu a fost deloc un lucru simplu.
Mai ales că atunci existau tot felul de povești de genul „mi-a promis și nu mi-a dat”, despre patroni. Așa se vorbea pe vremea aceea, chiar dacă termenul „patron” mi s-a părut mereu puțin peiorativ.
Eu nu am vrut niciodată să ajung în situația în care cineva să spună despre mine că am fost neserios. Nici personal, nici profesional, nici ca antreprenor.
Care a fost cel mai important proiect al tău?
Pot să spun că o mare parte din proprietatea intelectuală a României trece prin softurile noastre. Și acesta a fost un pas foarte important pentru noi.
Prin proprietate intelectuală mă refer la mărci, brevete și desene industriale. De aceea spun „aproape toată”, pentru că mai există și alte categorii – cum ar fi soiurile și speciile – care nu țin de OSIM.
Dar, în momentul de față, aproape întreaga zonă de proprietate intelectuală din România trece prin soluțiile noastre software.
Nimic nu a venit de la sine și nici eu nu am privit vreodată lucrurile altfel decât prin muncă, vânzare și efort constant. Așa a fost și colaborarea cu Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, unde am construit încrederea pas cu pas și am crescut alături de ei.
Am încercat să fim un partener real, nu doar un furnizor. Pentru că, până la urmă, nu livrezi doar un soft sau un produs, ci rezolvi o nevoie, oferi o soluție. Iar dacă reușești să rezolvi problema clientului, atunci el este mulțumit, indiferent ce era trecut inițial în caietul de sarcini sau ce s-a discutat la început.
Care au fost investițiile în Holisun?
Am început, cum spuneam, singur, în camera mea, și am ajuns astăzi la o companie cu o cifră de afaceri de aproximativ 3 milioane de euro, cu aproape 10 proiecte de cercetare aflate simultan în implementare.
Avem peste 20 de angajați. Poate că nu pare un număr foarte mare, dar fiecare om contează. Și nu mă refer doar la faptul că îi valorificăm, ci că îi valorizăm, că îi punem în valoare și îi apreciem.
De aceea mă și mândresc cu faptul că avem colegi care lucrează în companie de aproape 20 de ani. Sunt oameni care au fost studenții mei din prima generație și care sunt alături de noi și astăzi.
Poate de aceea mi se întâmplă, uneori, să le spun „copii”, chiar dacă mulți dintre ei au acum aceeași vârstă ca mine. Râd când mă aud folosind termenul acesta, dar cred că vine firesc. Am participat la educația și formarea lor, iar în toți acești ani am crescut împreună, profesional și uman. Iar acesta este unul dintre lucrurile de care sunt cel mai mândru.
Care a fost cea mai mare provocare în tot acest timp?
IT-ul este, într-un fel, în contratimp cu economia. Atunci când economia intră în criză, de multe ori noi creștem. Iar când economia înflorește, IT-ul poate ajunge într-o perioadă mai dificilă.
Explicația este simplă: atunci când companiile caută soluții pentru a-și optimiza costurile, ajung inevitabil la tehnologie. IT-ul este una dintre cele mai rapide și eficiente metode de a crește productivitatea și de a reduce cheltuielile.
În schimb, atunci când construcțiile merg bine, transporturile merg bine și economia este pe val, foarte puțini mai simt nevoia să investească în IT. Fiecare este concentrat pe propriul business și pe oportunitățile imediate.
Noi nu am simțit aproape deloc criza din 2008. Din contră, am avut atunci o creștere spectaculoasă. Însă în 2015–2016, când economia mergea foarte bine și existau doar vești optimiste, mare parte din IT-ul românesc traversa o perioadă dificilă.
Dacă nu făceai outsourcing, iar noi nu am făcut niciodată outsourcing, era foarte greu. Îmi amintesc antreprenori cu afaceri de 10–15 ani care vedeau cum li se clatină munca de o viață.
Pentru mine aceea a fost cea mai grea perioadă. Nu știam dacă voi avea bani pentru următorul salariu și îmi era greu să mă uit în ochii colegilor. Nu știam dacă le voi putea plăti salariile luna următoare și nici dacă nu voi fi nevoit să dau vestea pe care orice antreprenor o evită.
Am avut noroc. Poate ne-a ajutat Dumnezeu, poate ne-au ajutat eforturile noastre, poate contextul economic. Nu știu exact. Cert este că am trecut peste acea etapă fără să concediem oameni. Salariile au fost plătite întotdeauna la timp, dar a fost greu.
Și astăzi, de fiecare dată când strâng mâna unui om pe care îl angajez, văd pe chipul lui o anumită liniște și un optimism firesc. Paradoxal, pentru mine acela este momentul în care apar cele mai mari emoții.
Pentru că mă întreb întotdeauna: va reuși? Va performa? Îi vom putea oferi cadrul în care să crească? Și, mai ales, voi ajunge vreodată în situația de a-i spune: „Îmi pare rău, nu mai avem nevoie de tine”?
Din fericire, până acum nu a fost nevoie.
Pe parcurs, acest business s-a ramificat, nu ați rămas doar pe IT. Cum ați luat decizia de a vă extinde?
Acum, dacă vorbim strict despre companie, noi facem doar IT, cercetare și inteligență artificială. Dar, dacă mă refer la mine ca antreprenor, da, am investit și într-un hotel, din care am făcut ulterior exit în condiții foarte avantajoase pentru mine. A fost o investiție foarte bună.
Am investit și într-o clinică medicală foarte mare, cu peste 20 de medici, care acoperă aproape toate specializările medicale non-chirurgicale. Clinica merge din ce în ce mai bine și cred că face o diferență în piață.
În plus, prin Holisun, proiect de care sunt foarte mândru, am reușit să combin cercetarea, zona de sănătate și tehnologia. Pentru că, până la urmă, multă lume face digitalizare, IT sau AI, dar noi încercăm să facem asta aplicat în sănătate.
Iar faptul că sunt și profesor universitar a ajutat foarte mult. Cred că acesta este unul dintre secrete. O parte dintre colegii din Holisun sunt doctoranzii mei la universitate. Și atunci se creează o sinergie foarte bună, care se vede inclusiv în rezultate.
Cum se leagă aceste toate aceste domenii diferite?
Ce mă motivează este faptul că pot ajuta oamenii. Nu mă gândesc, în primul rând, la bani. Atunci când văd ceva interesant, nu mă întreb cum aș putea face bani din acel lucru, ci cum aș putea să diseminez și să popularizez ideea respectivă. Și, cumva, toate lucrurile merg în aceeași direcție.
Sunt și nominalizat profesor Bologna, ceea ce înseamnă că mă număr printre profesorii din România care încearcă să facă o diferență și să predea altfel.
Cred că îi atrage foarte mult pe studenți faptul că predau pornind din realitate, din experiențele și lucrurile trăite de mine, nu doar din teorie citită în cărți.
Ai spus la un moment dat că inteligența artificială este o bulă în momentul ăsta. Ce anticipezi că se va întâmpla cu aceasta?
Orice tehnologie nouă trece, de regulă, prin același proces. La început ajunge într-un punct de maxim entuziasm, într-un fel de „Everest”, în care lumea are impresia că va rezolva toate problemele și că orice idee inovatoare va schimba totul.
Apoi apar limitările și urmează perioada de dezamăgire, acea „groapă a Marianelor”, în care oamenii realizează că lucrurile nu sunt chiar atât de simple. În cele din urmă, tehnologia ajunge la maturitate și se așază undeva la mijloc: nici în zona de hype exagerat de la început, nici în cea de dezamăgire totală.
Așa cred că se va întâmpla și cu inteligența artificială. Acum avem impresia că poate rezolva orice. Și, într-adevăr, va rezolva foarte multe lucruri, mult mai multe decât până acum. Este clar că vorbim despre o revoluție socio-economică și despre o schimbare de paradigmă.
Dar nu va rezolva totul. Vom continua să citim, să acumulăm informații, să învățăm matematică și să gândim. Pentru că rezultatul depinde foarte mult de omul care ghidează tehnologia. Dacă pui întrebările bune, vei obține răspunsurile potrivite. Dacă întrebi superficial, vei primi răspunsuri superficiale.
La fel este și în sport. Dacă antrenorul este bun, sportivul performează. Dacă antrenorul este slab, nici sportivul nu are cum să ajungă la performanță. Așa văd și relația cu inteligența artificială.
De aceea spun că există acum o bulă. Toată lumea investește în AI, așa cum, acum 20–30 de ani, se investea masiv în software și IT. În timp, lucrurile se vor regla și se vor așeza natural.
Nu cred în scenariile extreme, nici în panică, nici în ideea că AI-ul va conduce lumea. Vor rămâne, în continuare, oamenii cei care fac diferența.
Se vorbește tot mai des de acest fenomen de „surrender” intelectual în fața AI. Cum vezi această amenințare?
Mircea Miclea spune că dacă nu suntem atenți vom ajunge la un nou ev-mediu. Nu cred că vom ajunge. E obligatoriu să schimbăm paradigma educațional. Acolo e problema.
Raționamentul critic trebuie să rămână. Empatia trebuie să rămână. Comunicarea trebuie să rămână și să fie dezvoltată în continuare.
Pe de altă parte, să nu uităm că inclusiv în zona intelectuală existau multe activități de rutină, ceea ce eu numesc „muncă de jos” intelectuală. Munca aceea de căutare și centralizare a informațiilor o ai acum mult mai ușor la îndemână.
Le spun și doctoranzilor mei: în mod normal, primele șase luni ar trebui să le petreacă documentându-se, înțelegând stadiul actual al cercetării în domeniul lor, identificând cele mai importante lucrări și rezultate. Abia după aceea pot începe să construiască mai departe.
Astăzi, cu ajutorul AI, o mare parte din această muncă poate fi făcută într-o zi, într-o săptămână. Iar asta înseamnă că timpul câștigat poate fi folosit pentru ceea ce contează cu adevărat: construcție, inovare și cercetare.
De aceea cred că avem nevoie de AI. Dar partea de construcție, de gândire și de creație trebuie să rămână în responsabilitatea noastră. Acolo este valoarea reală.
Ți-ai propus să faci ceva în acest sens pentru sistemul românesc de educație?
Da. În primul rând, le cer asistenților mei și fac și eu același lucru: să includem AI-ul în procesul de predare.
Nu îl excludem și nici nu le dăm studenților totul mură-n gură. Mai degrabă comparăm ceea ce putem face noi, ca oameni, cu ceea ce putem face folosind AI-ul. Iar studenții descoperă foarte repede că, atunci când își folosesc atât propriul raționament, cât și inteligența artificială, rezultatele sunt maxime. În caz contrar, lucrurile rămân la un nivel superficial.
Dezvoltăm în prezent mai multe soluții în această direcție. Lucrăm foarte mult pentru universități și ne aflăm printre primii jucători din piață pe zona soluțiilor IT dedicate mediului universitar. Dezvoltăm instrumente care utilizează inteligența artificială într-un mod cu adevărat valoros.
Spre exemplu, indiferent cât de bun ai fi ca profesor, poți comunica într-un singur mod la un moment dat. Iar într-o clasă, într-o grupă sau într-un amfiteatru ai oameni cu profiluri psihologice diferite. Fie că îi clasifici după vârstă, gen, personalitate sau stil de învățare, ai în față tipologii foarte diferite și nu poți rezona simultan cu toți.
Pur și simplu nu poți. Pentru că, în esență, transmiți informația într-un anumit mod.
Folosind inteligența artificială, lucrăm acum la un model care poate adapta aceeași informație pentru profiluri psihologice diferite. Cu alte cuvinte, dacă ești o persoană mai emoțională, vei primi informația într-o formă care rezonează mai bine cu tine. Dacă ești mai rațional, aceeași informație îți poate fi prezentată într-un mod mai analitic.
Iar dacă vorbim despre persoane cu nevoi speciale, de exemplu ADHD, informația și cerințele pot fi adaptate astfel încât să fie mai ușor de înțeles și de procesat. Cred că aici se află una dintre cele mai mari oportunități pe care ni le oferă inteligența artificială în educație.
Propuneți universităților să o implementeze la nivel de țară?
Da, iar avantajul este că eu trăiesc lucrul acesta în mod direct. Avem din ce în ce mai mulți copii și tineri cu diverse dizabilități sau nevoi speciale care ajung în sistemul universitar. Iar faptul că vin, că își continuă studiile și că își doresc să evolueze este un lucru extraordinar.
Mulți dintre ei se confruntă cu provocări de natură psihologică sau cu nevoi speciale, cum ar fi ADHD și alte afecțiuni similare. Iar noi trebuie să găsim modalități prin care să îi integrăm și să îi ajutăm să își atingă potențialul.
Și să știți că spun asta cu bucurie, nu cu mândrie: am inclusiv studenți aflați în astfel de situații pe care îi coordonez la licență și alături de care reușim să obținem rezultate foarte bune.
Toate acestea sunt susținute de instrumentele pe care le avem astăzi la dispoziție, inclusiv de inteligența artificială. Dar, dincolo de tehnologie, cred că la fel de importante sunt experiența acumulată în peste 20 de ani și dorința sinceră de a ajuta oamenii. Inteligența artificială este un sprijin extraordinar, dar trebuie folosită cu un scop și cu empatie.
Ce înseamnă ca investiție pentru o universitate să implementeze tool-uri în acesta de inteligență artificială în educația studenților?
Guvernul României a investit foarte mult în digitalizarea universităților. A fost un lucru bun, chiar foarte bun. Prin PNRR au fost alocate fonduri importante pentru universități, iar multe dintre ele au deja baza necesară pentru a implementa astfel de soluții.
Sigur, la momentul respectiv nu vorbeam încă despre instrumentele de inteligență artificială pe care le avem astăzi. Însă există infrastructura hardware, există o parte importantă din infrastructura software și, practic, mai este doar un pas până la adoptarea pe scară largă a soluțiilor bazate pe AI. Din acest punct de vedere, investițiile au fost extrem de utile.
Unele soluții de inteligență artificială pot fi evaluate foarte ușor inclusiv în termeni financiari. De exemplu, cele care contribuie la reducerea abandonului școlar sau universitar au un impact direct și asupra finanțării instituțiilor.
Alte beneficii sunt mult mai greu de cuantificat în bani. Faptul că informația este transmisă într-un mod adaptat fiecărui student nu poate fi tradus imediat într-o valoare financiară. Însă efectele se văd în timp.
De fapt, nici educația, în ansamblu, nu poate fi măsurată doar prin prisma banilor. Rezultatele ei se văd peste ani sau chiar decenii, în evoluția oamenilor, a societății și, în cele din urmă, a unui stat.
Ați mai dezvoltat și navigatorul de carieră. Spune-ne mai multe despre el.
Predau de 25 de ani și a fost pentru prima dată anul acesta când am observat ceva diferit la studenți. Ulterior am văzut același fenomen și la elevii de liceu.
Pentru prima dată, tinerii se întreabă cu adevărat în ce direcție să meargă. Și nu mă refer la întrebările obișnuite pe care ți le pui în clasa a XI-a, a XII-a sau în ultimul an de facultate, ci la o analiză serioasă: „Mi se potrivește IT-ul?”, „Este domeniul potrivit pentru mine?”, „Dacă aleg IT-ul, în ce zonă merg? Software, analiză de date, hardware, administrare de sisteme?” și așa mai departe.
Pentru mine, asta este un semn de maturizare. Este o gândire mult mai matură decât cea pe care o aveam noi la aceeași vârstă.
Sigur că am încercat să îi ghidez, dar nu sunt nici psiholog, nici specialist în consiliere de carieră. Așa că am dezvoltat un tool dedicat studenților mei, care să îi ajute să înțeleagă mai bine ce direcție li se potrivește. Impactul a fost foarte mare. Aproximativ 40% dintre studenți l-au folosit, ceea ce este mult, dacă ne gândim că nici prezența la cursuri nu este de 100%. Unii nu sunt interesați, alții știu deja ce vor să facă.
Atunci mi-am dat seama că aceeași nevoie există și în rândul absolvenților de liceu. Mulți nu mai știu în ce direcție să meargă, pentru că piața este într-un proces de reașezare. Eu cred că asistăm la spargerea unei bule și la o recalibrare a așteptărilor.
Am observat schimbări interesante și în opțiunile tinerilor. După mulți ani în care anumite domenii aproape că nu mai atrăgeau candidați, vedem din nou interes pentru matematică, filosofie sau energetică. Vorbim despre domenii care, timp de peste trei decenii, au avut dificultăți în a atrage studenți.
Cred că există o întoarcere către fundamente. Matematica este baza întregii zone STEM și a științelor exacte. Filozofia atrage oameni care își pun întrebări și caută să înțeleagă mai profund lumea din jur. Iar energetica îi atrage pe cei cu înclinații tehnice, pentru că energia rămâne fundamentul multor domenii inginerești și al economiei în ansamblu.
Observ o generație care nu se mai uită doar la oportunitățile imediate: „mă duc în IT pentru că se câștigă bine” sau „aleg un domeniu pentru că îmi găsesc repede un job”, ci începe să gândească și pe termen lung. Oamenii caută domenii care vor rămâne relevante și peste 10 sau 20 de ani.
Pornind de la această nevoie, împreună cu doctoranzii mei de la universitate am dezvoltat acest navigator de carieră. Astăzi are deja câteva mii de utilizatori și continuă să crească.
Prin ce trece copilul când intră în acest navigator de carieră?
Încercăm să facem o profilare foarte rapidă. Vorbim despre tineri care au acces la informație și o obțin extrem de repede. Astfel, provocarea nu a fost neapărat să le identificăm profilul sau cariera potrivită, ci să le oferim răspunsuri relevante într-un timp foarte scurt și pe baza unui volum redus de informații.
Marea provocare a fost să adaptăm stilul acestui navigator bazat pe inteligență artificială la felul în care funcționează și gândesc tinerii de astăzi.
Facem o profilare psihologică rapidă, și subliniez acest lucru, prin care încercăm să identificăm înclinațiile fiecărui tânăr. Totul este construit cât mai simplu, fără zeci de întrebări, pentru că nimeni nu mai are răbdare să parcurgă astfel de chestionare lungi.
În principal ne concentrăm pe universitățile din România, pentru că ne dorim să păstrăm cât mai mulți tineri aici. Dar nu ne limităm exclusiv la ele. Încercăm să abordăm lucrurile cât mai deschis și echilibrat, oferind recomandări care să fie cu adevărat utile pentru fiecare în parte.
Pe baza răspunsurilor, sistemul recomandă câteva domenii care i s-ar putea potrivi, precum și facultăți și specializări către care s-ar putea orienta.
Ce te definește mai mult? Postura de antreprenor sau de profesor?
Cum spuneam, pe mine mă definește dorința de a lăsa ceva în urmă în lumea asta. Știu că poate nu asta „vinde”, dar acesta este adevărul. Și, de fapt, acesta este numitorul comun al tuturor lucrurilor pe care le fac.
Nu banii sunt motorul principal, ci dorința de a produce o schimbare, de a aduce acea mică lumină. Fie că vorbim despre cunoaștere, despre educație sau despre soluții IT care rezolvă probleme reale, acesta este firul roșu care le leagă pe toate.
Cred că nu suntem definiți doar de bani. Suntem și cultură, și povești, și emoții, și relații, și sens. Suntem câte puțin din toate. Iar toate aceste dimensiuni trebuie hrănite. Unele sunt nevoi fizice: trebuie să mâncăm, să facem sport, să avem grijă de noi. Altele sunt emoționale sau intelectuale. Dar toate contează.
Eu nu m-am ancorat niciodată exclusiv într-o singură direcție. Nu sunt doar profesorul dedicat exclusiv cărților și nici omul de afaceri preocupat doar de profit.
Uneori am impresia că fiecare mă vede exact din perspectiva opusă. Colegii din universitate au senzația că sunt prea orientat către business și către bani. Cei din business mă văd, în schimb, ca pe profesorul preocupat de educație și cercetare.
Adevărul este că încerc să păstrez ceva din ambele lumi. Nu îmi iese perfect și nici nu cred că este posibil să fii perfect. Dar tocmai echilibrul acesta, încercarea de a construi punți între cele două lumi, îmi aduce cea mai mare satisfacție.
Și, studenților care ar vrea să îți calce pe urme, ce le spui?
Nu poți defini succesul într-o singură dimensiune. Succesul nu înseamnă doar bani, nu înseamnă doar aplauze, nu înseamnă doar apariții în presă, nu înseamnă doar articole științifice. Succesul înseamnă a fi bine, a te simți bine prin tine însuți.
Pentru unii înseamnă a fi profesor, pentru alții înseamnă a avea bani, pentru alții înseamnă a apărea la televizor sau, știu eu, în presă sau în podcasturi. Dar pentru mine înseamnă să fiu bine în interior.
Ce alte proiecte ai în plan?
În viitor, văd educația din România mult mai bine adaptată la realitatea prezentului. Și cred că această schimbare trebuie să se întâmple în două direcții.
Pe de o parte, este nevoie de o schimbare de mentalitate. Avem nevoie să lucrăm împreună și să construim un consens profesional în jurul educației. Nu vorbesc despre politică, ci despre o direcție asumată de profesori, universități, mediul privat și societate în ansamblu.
Pe de altă parte, cred că trebuie să integrăm inteligența artificială din ce în ce mai mult în procesul educațional. Nu ca pe un substitut al profesorului sau al gândirii critice, ci ca pe un instrument care poate face învățarea mai eficientă, mai personalizată și mai relevantă pentru lumea în care trăim.
Până la urmă, nu putem pregăti generațiile viitoare pentru viitor folosind exclusiv instrumentele trecutului. Iar dacă vrem o educație conectată la realitate, atunci inteligența artificială trebuie să devină parte din această realitate.
Ce s-a întâmplat după ce o femeie bolnavă de demență a primit o doză mare de psilocibină. Drum nou în medicină?
O rană, o minciună și o conspirație: lecția veche de 60 de ani care explică America de azi
Cupa Mondială 2026: Elveția se împiedică de cea mai slabă echipă de la turneul final
Ziua 1570 „Cadoul" Ucrainei de Ziua Rusiei: raid masiv asupra uzinelor petrochimice (Video). Kievul avertizează: Atac iminent cu Oreșnik. Dronele ucrainene fac prăpăd
