Fotografie din haosul politic - ce ar putea urma

Fotografie din haosul politic - ce ar putea urma
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Așa cum stau lucrurile azi, 16 iunie 2026, variantele pentru formarea unui guvern s-au împuţinat. 

Avem faptele:

1. E foarte puțin probabil ca Nicușor Dan să-l desemneze premier pe Sorin Grindeanu, a făcut tot posibilul până acum ca să evite acest lucru.

PSD nu va vrea să intre ca principal partid de guvernământ, pentru că încă nu s-a terminat nici lupta cu deficitul, iar consumul va continua – din motive obiectiv economice, să scadă. 

Și nici Nicușor Dan nu vrea în acest moment un PSD ca principal partid la guvernare, din cauza coabitării cu AUR: aripa Grindeanu (”pro-europenii”, cum ar veni) riscă să fie înghițită rapid de cea a partidei pro-ruse din partid, mult mai puternică decât se crede. 

2. Atât maniera PSD de a interveni în politica PNL prin demolarea Guvernului și solicitarea ca PNL să-și înlăture din Executiv propriul șef de partid,  cât și intervenția brutală a președintelui Dan în politica PNL prin încercarea de izolare în partid a lui Ilie Bolojan și provocarea unui puci, i-au radicalizat pe liberali și i-au speriat pe useriști și udemeriști.

Cele trei partide nu mai au nicio încredere nici în PSD și nici în buna credință a șefului statului. 

3. Pe cât de ușor s-au adunat voturile necesare dărâmării Guvernului, pe atât de greu se pot aduna cele necesare susținerii unui guvern: asta pentru că AUR înclină balanța. 

Coroborând cele 3 fapte, se pare că ne îndreptăm spre următoarea situație:

1. Singura opțiune acceptabilă pentru președintele Dan este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR-Minorități, cu susținere punctuală și tacită a PSD. Un guvern cu termen redus, probabil până anul viitor când se va fi găsit o altă formulă – după ce încercările de preluare a PNL de către forțe exterioare partidului se vor domoli. 

2. Acest nou guvern va avea de continuat reformele și măsurile de aducere sub control a deficitelor, de implementare (greu lucru) a pilonilor necesari încasării banilor din PNRR, precum și multe alte lucruri care s-au oprit pe loc de un an de zile de când sunt blocate de interesele divergente ale partidelor. 

3. Pentru acestea, va fi nevoie de sprijinul punctual tacit al PSD din Parlament – sprijin care va fi însoțit de negocieri pe interese economice cruciale, care acum se tranșează în culise: politica de înarmare și industrie militară (la CCR încă se află sesizarea lui Sorin Grindeanu în calitate de șef al Camerei Deputaților), precum și politicile și proiectele energetice cu anvergură externă. Iar în plan intern, de grija pe care viitorul ministru al Dezvoltării o va avea față de primarii PSD. 

4. Viitorul premier nu mai poate fi Ilie Bolojan (ar crea o complicație constituțională, care s-ar rezolva, în cine știe câte luni de zile, la CCR), însă va fi dat de PNL prin mandat oficial și statutar. 

5. Cel mai probabil, noul premier va fi Alexandru Nazare. Acesta are câteva atuuri puternice atât pentru PNL, cât și pentru PSD: între ele, rezultatele remarcabile în scăderea deficitelor bugetar şi de cont curent, precum și – sau mai ales – relația directă și fluentă cu marile agenții de ranting, de care depinde scorul României în fața investitorilor și finanțatorilor. În plus, e un liberal mai degrabă tehnic, decât ”radical”. 

Citeşte integral analiza lui Cristian Grosu - Fotografie din haosul politic – ce ar putea urma pe Curs de Guvernare

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google