Drona de la Galați a ajuns în Parlamentul European. Românii au acuzat Rusia și au spus că țara noastră a fost ținta unui atac ostil. Nu și Șoșoacă!

CORESPONDENȚĂ DE LA STRASBOURG. Cel mai important for democratic al continentului e un loc fascinant și ciudat. Aici se adună toate tendințele politice, toate pozițiile și interesele țărilor membre, într-o descătușare de atitudini și voci care, rareori, sunt la unison.
Drona de la Galați a ajuns în Parlamentul European. Românii au acuzat Rusia și au spus că țara noastră a fost ținta unui atac ostil. Nu și Șoșoacă!
Dan Barna, eurodeputat USR, a vorbit cu Kaja Kallas, comisarul european pentru diplomație și securitate, în timpul dezbaterii parlamentare despre dronele Rusiei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

De această dată, amenințarea Rusiei, concretizată prin zeci de incidente cu drone care violează spațiul aerian al Uniunii și chiar mai rău, lovind zone locuite, a provocat o mare îngrijorare, iar luările de poziție au fost critice la adresa agresiunii Kremlinului, cerându-se o intervenție consistentă la nivel european pentru securizarea granițelor europene.

Bineînțeles, și în Parlamentul European se simte interferența Moscovei, care are susținători cu misiunea de a crea disensiuni și de a slăbi coeziunea Uniunii.

Exploziile dronelor care au lovit, în ultimele săptămâni, un bloc din Galați și terminalul portuar de la Constanța au ajuns, marți, 16 iunie, în plenul Parlamentului European. 

Sub titlul „Acțiunile provocatoare inacceptabile ale Federației Ruse și încălcările spațiului aerian al României, statelor baltice și Finlandei prin incursiuni ale dronelor rusești”, eurodeputații au dezbătut, alături de reprezentanții Comisiei și ai președinției Consiliului, modul în care Uniunea își poate apăra flancul estic. Votul asupra rezoluției care urmează dezbaterii este programat pentru joi, 18 iunie.

Demersul a fost inițiat de vicepreședintele Parlamentului European, social-democratul Victor Negrescu (PSD), împreună cu Grupul Socialiștilor (S&D).

„Astăzi vreau să vorbesc despre oameni. Despre familiile din România care s-au trezit în mijlocul nopții din cauza exploziilor. Despre comunitățile de la granița Uniunii Europene care trăiesc de luni de zile sub amenințarea dronelor. Și despre copilul rănit în propria casă, la Galați, după ce o dronă a lovit locul în care locuia”, a spus Victor Negrescu, vicepreședintele PE, de la tribună.

El a cerut un sistem european comun de monitorizare și avertizare în timp real, consolidarea capacităților antidronă pe flancul estic și operaționalizarea rapidă a unui hub de securitate maritimă la Marea Neagră, de preferință la Constanța.

Nica: „un atac neprovocat, direcționat, precis"

Cea mai directă descriere a incidentului din 29 mai a venit de la eurodeputatul Dan Nica (PSD), originar din Galați. Intervenția lui a fost, totodată, și cea mai tranșantă în privința naturii atacului:

„În noaptea de 28 spre 29 mai, o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe în Galați, orașul meu, și a rănit grav o mamă și pe copilul acesteia. Sute de persoane au fost evacuate, zeci de mii de oameni, panicați și pe bună dreptate, ca urmare a unui atac neprovocat, direcționat, precis, pentru că, repet, a lovit centrul orașului Galați."

Dan Nica, drone Rusia
DEZBATERE. Dan Nica a acuzat în Parlamentul European că drona care a lovit un bloc din Galați a fost un atac direct al Rusiei asupra României - Foto: Spotmedia.ro

Nica a cerut trei lucruri: un mecanism european de solidaritate, inclusiv financiar, pentru compensarea daunelor, un răspuns „foarte dur" la adresa Moscovei și garanții ferme de protecție pentru cetățenii de la frontieră. 

Provocat printr-un „cartonaș albastru” - o procedură parlamentară prin care eurodeputatul poate primi o întrebare de la un coleg la care poate decide să nu răspundă - să descrie cum se trăiește sub această amenințare, eurodeputatul Dan Nica a spus că un oraș de aproape 300.000 de locuitori în care „alarmele sună aproape în fiecare noapte", și la Galați, și în județul vecin Tulcea, e supus unui regim de teroare psihologică. 

„Acum a fost un atac deliberat asupra unei clădiri de locuințe, una din centrul orașului Galați", a mai adăugat el.

Dan Nica (PSD), eurodeputat, a spus în Parlamentul European că drona a fost „direcționată", „precisă", fiind un atac „deliberat” al Rusiei, confirmând articolul “Drona Kremlinului a fost programată să lovească Galațiul. Demonstrație punct cu punct”, publicat în data de 3 iunie 2026 de către Spotmedia.ro.

Poziția eurodeputatului contestă varianta președintelui României, care a declarat public că drona căzută la Galați ar fi fost deviată deasupra teritoriului ucrainean de apărarea antiaeriană a Kievului și a respins, după incidentul de la Constanța, scenariul unei țintiri deliberate a României. 

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a refuzat să confirme ipoteza devierii, declarând că datele pe care le deține privesc originea și componența aparatului - de fabricație rusească - nu și cauza schimbării de traiectorie, și calificând dezbaterea despre „cum a ajuns" drona drept „o fentă în spațiul public”.

Barna: Rusia trebuie numită agresor

Eurodeputatul USR Dan Barna a cerut ca textul rezoluției să numească explicit Rusia drept agresor și să prevadă finanțare distinctă pentru apărarea antidronă:

„Federația Rusă a readus războiul la granița Europei. Rusia este astăzi cea mai gravă amenințare la adresa securității noastre comune. Cine neagă această realitate sau refuză să identifice agresorul este fie vândut complet, fie iresponsabil. Și sunt câțiva și în acest legislativ. Cer imperios consolidarea imediată a flancului estic și a securității la Marea Neagră, finanțarea distinctă în viitorul cadru financiar multianual pentru sisteme antidronă destinate țărilor expuse și accelerarea creării centrului de securitate maritimă la Marea Neagră."

Dan Barna a pledat și pentru integrarea expertizei ucrainene în sistemele de apărare europene, considerând cooperarea cu Ucraina și Republica Moldova „esențială" pentru securitatea Uniunii.

Teodorescu (AUR): Atenția spre riscurile dinspre Kiev

O notă disonantă a adus eurodeputatul AUR, Georgiana Teodorescu, care a mutat accentul de pe agresiunea rusă pe incidentul din 5 iunie din Portul Constanța, unde o dronă maritimă a explodat după ce Ucraina pierduse controlul asupra ei:

„O dronă maritimă ucraineană, asupra căreia Ucraina a pierdut controlul, a intrat pe teritoriul României și a explodat în Portul Constanța. (…) Ceea ce surprinde și dezamăgește este reacția mult întârziată a partenerilor ucraineni. (…) Ne așteptăm să dați dovadă de seriozitate și respect pentru ajutorul primit și să nu puneți în pericol viețile cetățenilor noștri prin informări întârziate”.

Kaja Kallas: E nevoie de acțiune

Răspunzând în plen, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și securitate, Kaja Kallas, a transmis că dezbaterea și rezoluția trebuie urmate de alocări bugetare și de o strategie reală de descurajare:

„Nu mai ajung cuvintele, e nevoie de acțiuni. Trebuie să vedem și la nivelul bugetului că luăm în serios aceste lucruri. Nu trebuie să ne imaginăm ce înseamnă să primim un mesaj în care ni se transmite că trebuie să mergem la cel mai apropiat adăpost. Pentru noi, cei din estul Europei, acest mesaj este o realitate."

Șefa diplomației europene a amintit că, după incidentul de la Galați, UE a condamnat oficial încălcarea spațiului aerian european și s-a declarat pregătită să accelereze eforturile de protecție, inclusiv prin inițiativa Eastern Flank Watch.

Bineînțeles că Diana Șoșoacă, europarlamentar neafiliat, a intervenit în mod agresiv, atacând-o pe Kaja Kallas.

“Măcar respectați-ne după ce v-ați bătut joc de noi în tot acest război și de când am intrat în Uniunea Europeană. Noi suntem România”, a spus şefa SOS, întoarsă de curând de la Sankt Petersburg, unde a participat la un forum găzduit de Vladimir Putin.

“Și încă ceva, stimată doamnă Kaja Kallas. Când vorbiți și îi atacați pe ceilalți despre istorie, puneți mâna dvs și învățați istorie. Este rușinos să-i amintești României despre Churchill”, a mai spus ea.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google