România cere ca dronele ucrainene să se autodistrugă dacă ajung lângă litoralul românesc

România cere ca dronele ucrainene să se autodistrugă dacă ajung lângă litoralul românesc
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România le va cere oficialilor din Ucraina să implementeze un sistem care să oblige dronele navale ucrainene să se autodistrugă dacă ajung în apropierea litoralului românesc.

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat într-un interviu acordat TVR Info că dacă o dronă pierde comunicarea și se apropie de apele românești la o distanță de peste 12 mile marine, ar trebui să se autodistrugă.

Dronele sunt prevăzute cu componente electronice, astfel încât urmărirea și programarea detonării sunt fezabile din punct de vedere tehnic.

”M-am mai gândit să mai cerem un lucru și l-am analizat astăzi cu voce tare și în interiorul colegilor militari din minister. E un lucru care se poate face și pe care o să-l propun. Aceste drone au foarte multe componente electronice pe ele. Aceste drone, în analiza rezultatelor acestor componente electronice, pot să știe producătorii lor sau, mă rog, cine controlează unde sunt, domnule, dacă se întâmplă să le pierzi, dacă se întâmplă, nu știu, alte misiuni pe care le aveți în Marea Neagră, atunci când se apropie de apele teritoriale ale României, la 12 mile marine, controlează, programează controller-ul care gestionează această dronă să se autodetoneze automat, fără să umble nimeni după ele.

Au ajuns din greșeală mai aproape de linia asta, decizia autonomă a dronei este să se autodetoneze. Dacă din diverse greșeli, pierdere, control, ajungi în zona asta, nu mai poți înainta, programare implicită asupra acestui produs de când îl lansezi la apă”, a declarat Miruță.

Solicitarea apare ca urmare a incidentului din 5 iunie, când o dronă navală a explodat în portul Constanța. Marina din Ucraina a confirmat că era o dronă ucraineană.

Ministrul interimar al Apărării a precizat că Ucraina trebuie să prezinte României întreaga desfășurare a situației care a dus la explozia dronei.

Consider legitim ca Ucraina să vină să ne prezinte întreaga desfășurare a situației, ce au avut în vedere, care a fost planul, cum au ajuns acolo, le-au pierdut de sub control, nu le-au pierdut, de ce unele erau acolo, unele erau mai departe (…). Ieri am transmis, ca ministru al Apărării, o solicitare oficială, cu 10 întrebări, ministrului Apărării din Ucraina.

Am și vorbit cu el la telefon în cursul zilei de vineri. Așteptăm răspuns la aceste întrebări. Nu vom lua de bun răspunsul pe care nu îl considerăm suficient argumentat. Dacă ar fi cazul. Nu știu. Vom valida răspunsurile pe care le vom primi cu datele pe care noi le avem și nu mă voi opri până când nu va exista un întreg sens în desfășurarea aceasta”, a subliniat Miruță.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google