Traian Băsescu: Vreau în mod real să fiu primarul Capitalei. Mă cutremură lașitatea celor care au suferit de pe urma lui Nicușor Dan. Nu spun că e mai corupt decât Firea. Doamne ferește! - Interviu video (I)

Traian Băsescu: Vreau în mod real să fiu primarul Capitalei. Mă cutremură lașitatea celor care au suferit de pe urma lui Nicușor Dan. Nu spun că e mai corupt decât Firea. Doamne ferește! - Interviu video (I)

Acum vreau în mod real să fiu primarul Capitalei, voi merge până la capăt cu candidatura, indiferent de consecințe, nu noi am creat situația, ci PNL și USR care au respins PMP. Mi-ar fi fost mai rușine să împing partidul într-un non combat decât să pierd eventual competiția pentru Primărie, afirmă Traian Băsescu.

Într-un interviu acordat SpotMedia.ro, Traian Basescu îl atacă dur pe Nicușor Dan și recunoaște că s-a înșelat în privință lui când l-a susținut să fie candidatul comun al dreptei.

Iată principalele declarații ale lui Traian Băsescu:

  • Motivul inițial al candidaturii a fost reacția la faptul că ne-au păcălit liberalii. Acum în mod real vreau să fiu primarul Capitalei. Mi-am găsit motivația.
  • Nu se așteptau să candidez. Eu nu mai sunt ce am fost, știu asta foarte bine, dar nici nu sunt de lepădat.
  • Știu care e rezultatul alegerilor, îl intuiesc, șansele mele sunt minime. Dar pot să câștig respect prezentându-mă ca un profesionist.
  • Uitați-vă la primarii din Capitală! N-o să auziți la unul: am făcut. O să auziți: am cumpărat.
  • Asta au vrut ei să fie osatura candidaturilor dreptei? Ne-am conformat.
  • USR nu-l vrea pe Nicușor Dan câștigător, iar PNL a vrut să anexeze PMP ca pe PDL. Aici au rămas “băsiștii” ăia răi, greu de convins să-l schimbe pe Băsescu cu Ludovic Orban.
  • Nu am obiceiul să fac recomandări să fiu votat. Obiceiul meu e să-mi iau voturile, fără să întreb pe nimeni, fără să rog.
  • Câte am aflat despre Nicușor Dan după ce au apărut înregistrările mă cutremură. Dar cel mai tare mă cutremură lașitatea oamenilor care au suferit de pe urma lui Nicușor Dan.
  • Dacă îmi arătați o hârtiuță că instanța a zis că a fost ilegală îmi cer scuze de la dl Dan. Primăria Sectorului 4 nu avea nevoie de o hotărâre judecătorească.
  • Nicușor Dan are 400 de procese deschise între care 100 le-a închis prin înțelegerea părților. De ce stă pe sălile tribunalelor nefiind avocat? Ca să-i agățe pe cei pe care i-a împins în justiție sau pe avocații lor.
  • Nu vreau să spun că Nicușor Dan e mai corupt decât Firea. Doamne ferește!
  • În seara alegerilor vor fi dezamăgiți și susținătorii, și adversarii Gabrielei Firea.
  • Despre scandalul Petrov: Nu regret că am scris nota, e corectă și reală. Să părăsești nava e act penal mai grav în capitalism decât în comunism.
ADVERTISING

În a doua parte a interviului acordat SpotMedia.ro, care va fi publicată marți, Traian Băsescu va prezenta primele trei priorități ale programului său pentru Capitală: ”Ce nu e pe bani europeni nu am inclus”.

Precizăm că SpotMedia.ro i-a invitat la interviuri și pe ceilalți doi candidați de pe primele trei locuri în sondaje. Dna Firea a răspuns că are agenda încărcată, iar dl Nicușor Dan a anulat vineri prezența la interviul pe care trebuia să îl acorde alături de Vlad Voiculescu echipei Ioana Dogioiu – Emilian Isăila, luni 21.09.2020, ora 17.

Băsescu: Obiceiul meu e să-mi iau voturile, fără să întreb

Dle președinte, candidați pentru că vă doriți în mod real să redeveniți primarul general al Capitalei sau doar pentru că vreți să vă salvați partidul și, poate, să îi pedepsiți pe cei care v-au lăsat în afara alianței?

Motivul inițial a fost reacția la faptul că ne-au păcălit liberalii. Până cu 7 zile înainte de depunerea listelor se știa că mergem în alianță cu o listă comună de consilieri și cu un candidat unic al dreptei.

Cu 7 zile înainte, Ludovic Orban i-a comunicat lui Eugen Tomac că a căzut înțelegerea și că ei merg doar cu partidul lui Barna. Am reacționat cât am putut de repede astfel încât am depus în timp util candidatura.

De ce?

Ei nu se așteptau să candidez. Eu nu mai sunt ce am fost, știu asta foarte bine, dar nici nu sunt de lepădat. Au mizat că vom pune un candidat fantomă. Nu merge cu candidați de 2-4 % și am decis că atât timp cât mai am resursă politică să o utilizăm.

La ultima măsurare, la europarlamentare în București, s-au scos peste 9%. Deci nu e o resursă neglijabilă pentru cineva care vrea să câștige Primăria Capitalei, mă refer la Nicușor Dan (ND). Dar dacă așa au hotărât….

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Apoi, așa cum fac întotdeauna, am încercat să-mi găsesc motivația. Doar aceea de a trage partidul era prea mică pentru a face și a susține un program. Dacă era doar pentru partid, făceam anunțul, ieșeam la o emisiune sau două și cu asta basta.

Dar mi-am găsit motivația. Este o șansă uriașă pentru mine ca la bunele și relele mandatelor mele să mai adaug ceva. Asta m-a mobilizat, mi-am găsit motivul pentru care merită să particip la această cursă cu tot ce pot.

Băsescu și-a făcut testul antidrog cerut de Firea pentru dezbatere: ”Impostoarea profund coruptă a reuşit să întreacă orice măsură a penibilului”

Deci chiar vă doriți în mod real să redeveniți primarul Capitalei?

Da, acum în mod real vreau să fiu primarul Capitalei. Și o să vă explic de ce dacă facem și discuția pe program.

Vom face. Dar spuneați că nu mai sunteți ce ați fost, pe de altă parte, sunteți politicianul care nu a pierdut nicio bătălie electorală uninominală la care a participat. De ce să riscați să distrugeți acest brand în apropierea finalului de carieră politică?

Foarte mulți m-au întrebat asta. Nu e un risc, știu care e rezultatul alegerilor, îl intuiesc, pentru că nu mai am șansa votului pe om din 2000. Acum bucureștenii vor mai multă politică, e polarizare pe votul politic. Deci șansele mele sunt minime. Dar pot să câștig respect prezentându-mă ca un profesionist.

Uitați-vă la primarii din Capitală! N-o să auziți la unul: am făcut. O să auziți: am cumpărat.

S-a schimbat paradigma în care se face politică. Ce cumperi? Excursii pentru Grecia, echipamente pentru spitale fără să instruiești personalul, stocuri de prin țară pe care dai și cu 30% mai mult, teste Covid pentru oameni care au bani să își facă vacanța în Grecia. La amărâții de pe stradă cine le face test Covid?

ADVERTISING

Am văzut cea mai odioasă abordare demagogică: Primăria a cumpărat 30 de apartamente pentru doctori. Un medic rezident are peste 2.000 de euro în momentul de față, deci se poate înscrie în programul Prima Casă. Apoi a chemat niște amărâți într-o sală și le-a arătat niște fotografii unde vor locui cândva.

Banii Primăriei trebuie să meargă pe obiective pe care le folosesc toți, că-s taxele tuturor.

Care va fi rezultatul alegerilor? Ați spus că știți.

Nu vreau să-l spun eu, dar plecați de la premisa că declarația publică este că voi câștiga (râde- n.red.). De ce risc să-mi stric aura de invincibilitate? Pentru că nu am prețuit-o atât de mult.

Dar mai riscați ceva. Riscați să fiți acuzat că dvs i-ați asigurat victoria dnei Firea, privându-l pe Nicușor Dan de niște procente esențiale.

Cred că vor afla și liberalii, și USR cât sunt de importante. Dar alternativa la ceea ce ne-au oferit ei era ca PMP să nu-și pună candidat sau să-și pună un iepure. Nu poți să te dezonorezi într-o asemenea măsură.

Asta au vrut ei să fie osatura candidaturilor dreptei? Ne-am conformat. Mi-ar fi fost mai rușine să împing partidul într-un non combat decât să pierd eventual competiția pentru Primărie.

Am înțeles că vă asumați riscul să pierdeți. Eu vă întrebam de riscul să fiți cel care o ajută pe Firea să redevină primar general.

Nu avem nimic a ne reproșa. Suntem într-o democrație, suntem partid parlamentar. Suntem un partid care de la înființare a trecut tot timpul pragul și nu ne poate nimeni cere că în numele unui calcul politic să renunțăm să fim partid politic.

“De ce candidați? Băsescu să îi dea voturile lui Nicușor Dan”, ne cer unii. Ei cred că voturile se vând și se cumpără, eu nu am făcut niciodată asta. Voi merge până la capăt, indiferent de consecințe, nu noi am creat situația, ci PNL și USR, care au respins PMP.

De ce? Aveau o reală problemă cu PMP sau au vrut să-i diminueze șansele lui Nicușor Dan?

A fost calcul, indiscutabil. USR nu-l vrea pe Nicușor Dan câștigător, iar PNL a văzut o bună oportunitate de a vedea un PMP prăbușit, pe care să-l anexeze precum au anexat PDL. Au dus această politică în teritoriu de a convinge organizațiile noastre să treacă la PNL, ceea ce nu le-a reușit. Aici au rămas “băsiștii” ăia răi, greu de convins să-l schimbe pe Băsescu cu Ludovic Orban (râde - n.red.).

Câte procente credeți că veți lua?

Suficiente pentru ca partidul să iasă din zona 5%. La nivelul partidului vor fi 9-10 procente.

Alegeri locale 2020: Distanță mică între Nicușor Dan și Gabriela Firea, în timp ce Băsescu are aproape 10% din intențiile de vot. Destul de mulți bucureșteni sunt nehotărâți - Sondaj Novel Research

Și procentele candidatului Băsescu?

Suficiente cât să fie o cursă onorabilă.

Deci recomandarea de vot util nu o faceți către dvs.?

Recomandarea de vot o fac către PMP, iar eu sunt candidatul PMP. Nu am obiceiul să fac recomandări să fiu votat. Obiceiul meu e să-mi iau voturile, fără să întreb pe nimeni, fără să rog.

Cine vă va vota, cine e electoratul dvs, dincolo de nucleul dur al partidului?

Nehotărâți. Cred că vor fi destui. Cei care înțeleg ce a făcut dna Firea cu bugetul Primăriei și cei care sunt oripilați, la fel ca mine, care am fost primul care a spus că Nicușor Dan este soluția pentru București.

Câte am aflat după ce au apărut înregistrările mă cutremură. Dar cel mai tare mă cutremură lașitatea oamenilor care au suferit de pe urma lui Nicușor Dan. Vin, îmi povestesc și le spun: "vezi că spun la TV că te-a ținut până v-ați înțeles". "Nu, că mă distruge", îmi spun.

Băsescu: Reprezentantul PNL şi al neomarxiştilor din USR este pe punctul de a pierde alegerile în favoarea unei primăriţe corupte. PMP l-a impus pe Nicușor Dan candidat al dreptei

Aveți asemenea relatări? Să se înțeleagă la ce, în ce fel de procese?

Din păcate, da. Dar mi-au spus sub condiția să nu spun public: “vă spun ce s-a întâmplat, a trebuit să negociez”.

Eu am crezut că fundația lui Nicușor Dan operează pentru protejarea spațiilor verzi, asta era în capul meu. Dar eu văd că Nicușor Dan a intervenit pentru unul care fără autorizație și-a extins o construcție de la 80 de mp la 400 de mp.

Dl Dan spune că omul acela suferea un abuz și avea dreptul, ca oricare altul, să fie apărat.

De ce să fie apărat când fără autorizație s-a extins chioșcul?

Instanța a stabilit că demolarea a fost ilegală.

Dacă îmi arătați o hârtiuță că instanță a zis că a fost ilegală îmi cer scuze de la dl Dan. Nu vă aventurați să susțineți niște declarații.

Acea construcție nu a fost demolată pe nicio hotărâre judecătorească. Primăria a demolat în baza legii, aceeași cu care am demolat eu 47 de mii de chioșcuri.

Legea spune că o construcție provizorie trebuie desființată în 48 de ore de la notificarea de către organul administrativ specializat. Dacă în 48 de ore n-o desființează, Primăria e îndreptățită să o demoleze. Eu am avut 500 de dosare deschise pe tema chioșcurilor și în baza legii nu m-a putut atinge nimeni.

Ei pe legea asta au demolat. Primăria Sectorului 4 nu avea nevoie de o hotărâre judecătorească, nu aveau nevoie să se ducă în instanță.

Pe mine m-a șocat că apărătorul spațiilor verzi dintr-o dată se duce într-un mod cu totul respingător și face trafic de influență la o primărie să nu se demoleze.

Pentru trafic de influență e necesar ca Nicușor Dan să fi primit bani, foloase.

Nepotul meu a fost condamnat la 3 ani și 2 luni de închisoare pe promisiune că firma lui va face un raport de evaluare bun. Promisiunea se sancționează penal.

Da, dar trebuie să existe un cumpărător de influență și un vânzător de influență, traficantul de influență.

Nicușor Dan s-a băgat singur în cloaca asta și a cerut nedemolarea unei construcții, profitând de influența și notorietatea publice pe care le are. Ca deputat, nu avea ce căuta. Citiți incompatibilitățile deputatului și veți vedea că a făcut exact ce nu îi e permis deputatului.

Dar mai sunt două lucruri care m-au impresionat. Dar, atenție!, nu vreau să spun că Nicușor Dan e mai corupt decât Firea. Doamne ferește!

Am aflat zilele acestea că are 400 de procese deschise între care 100 le-a închis prin înțelegerea părților. El a deschis procese împotriva unor acte emise de primărie: autorizații, PUZ-uri, PUD-uri. S-a înțeles cu beneficiarul, dar nu cu primăria care a emis documentul.

De ce stă pe sălile tribunalelor nefiind avocat? Stă ca să-i agățe pe cei pe care i-a împins în justiție sau pe avocații lor, ca să se ivească ocazia unei încetări amiabile a procesului.

Aveți vreo dovadă că e așa sau e doar supoziția dvs?

Este o analiză pe care o fac. Am văzut cum au fost arestați avocați corupți când eram primar general. Sunt avocați care nu aveau procese, stăteau pe sălile tribunalului și îi prindeau pe oamenii în procese de restituire a proprietății. Le spuneau: dă-mi atât că rezolv cu judecătorul. Dacă sfârșitul era favorabil, rămâneau cu banii, deși nici nu se apropiau de judecător, dacă nu, dădeau banii înapoi. A învățat și Nicușor Dan, se pare.

Nu văd de ce deschizi 400 de procese și la 100 renunți.

Sper să am ocazia să îl întreb și acest lucru pe dl ND în această campanie (între timp Nicușor Dan a anulat interviul care fusese fixat pentru luni, 21 septembrie, ora 17. Voi face așadar publică lista întrebărilor pe care urma să i le adresez – n. red.)

Dar mi se pare surprinzător pentru un politician cu experiența dvs să propuneți pentru funcția de primar general o persoană pe care ați verificat-o atât de puțin, despre care nu aveați suficiente informații.

Da, recunosc, dar nu e prima dată când fac gafe cu tineri. Aduceți-vă aminte că am mai promovat tineri. Unii au reușit, alții au fost catastrofe, uitați-vă la Vâlcov.

Ar fi într-adevăr multe exemple.

Cred că am dat-o în bara și cu tineri numiți în instituții centrale de forță. Cu unii dintre ei.

De exemplu?

Discutăm acum despre administrația locală (râde - n. red)

Chestiunea Petrov este pe rol. CNSAS afirmă că ați făcut poliție politică, dvs infirmați, ați pierdut la CAB, urmează să decidă ICCJ. De menționat că acuzația de colaborare nu se referă la perioada Anvers sau de căpitan de navă, ci ar fi vorba despre o notă, o delațiune, din perioada când erați student al lnstitutului de Marină.

Ați scris atunci în nota incriminată despre colegul DC: “nu are prieteni în clasă și, din cauza caracterului său, nici nu este acceptat în anturajul colegilor. Din discuțiile purtate cu verișoara lui, V., de profesie învățătoare, am înțeles că DC ar fi fost dispus, în cazul în care ar reuși să cunoască în străinătate o fată cu avere, să rămână acolo“.

Iar instanța CAB notează: “Este de notorietate faptul că intenția unei persoane de a rămâne în străinătate sau de părăsi țara era o atitudine extrem de gravă din perspectiva regimului, iar cei care luau o astfel de hotărâre erau priviți ca niște trădători de patrie”.

Dacă aceasta este sau nu poliție politică va decide ICCJ. Eu vă întreb dacă acum regretați și aveți remușcări pentru această notă?

Nu, nu regret. Pentru că e corectă și reală. Erau discuții pe care nu le făceau numai cu mine, erau publice, habar nu aveam dacă despre informațiile de la această verișoară nu au fost întrebați și alți colegi. Pentru că aceste discuții se întâmplau în restaurant la Albatros, deasupra portului, unde ne adunam în învoire sâmbăta.

Părăsirea navei de către un ofițer nu e, cum a interpretat judecătorul, o trecere frauduloasă a frontierei, ci este/era act penal. În perioada comunistă se pedepsea cu închisoare de la 6 luni la 3 ani în funcție de rang. După revoluție, în plină democrație, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, deci s-a agravat.

Nu îl oprește nimeni să rămână în concediu în străinătate, dar abandonul navei… Dl judecător a confundat nava în care ești într-o misiune, ai un pavilion la pupa…

…dar DC nu era încă ofițer pe navă, era doar student, la fel ca dvs.

Aici noi discutam despre perioada în care vom naviga. Să părăsești nava e act penal mai grav în capitalism decât în comunism. Iar eu habar nu aveam dacă aceste discuții în gura mare nu erau deja la contrainformații (CI).

Eu nu am făcut nicio declarație Securității. Este un raport în cabinetul de artilerie al Institutului Mircea cel Bătrân dat ofițerului de CI. Habar nu aveam la vremea aceea că el are dublă subordonare și către Ministerul Apărării și către Securitate.

Instanța spune că ar fi trebuit să știți pentru că în Institut ați studiat legislația.

Știu că judecătorul la acea vreme aștepta un raport de la CNSAS cu privire la domnia sa. Este doar o suspiciune a mea.

Asta e o aberație: eu am făcut drept maritim internațional, nu organizarea Securității. Puteți să-mi spuneți cum e organizat SRI azi, în democrație?

Eu nu am făcut nici Institutul de Marină, nici Academia SRI.

Cum credeți că la 23 de ani eu puteam ști cum e organizată Securitatea? Eu vedeam un ofițer în uniforma marinei, seful CI militare, și habar nu aveam că are legătură cu Securitatea.

Dacă judecătorul spune că trebuia să știu, îl întreb public: el știe azi, în democrație, organizarea SRI? Ce direcții are SRI?

Și eu am fost neglijent cu apărarea mea.

Aveți o avocată excepțională totuși….

Nu am fost foarte atent, nu am insistat pe lucrurile esențiale. Vă mai dau un detaliu, noi în anul I eram civili, am avut toată libertatea să vorbim cu străini, nu am spus acolo niciun neadevăr. Că a ajuns să fie interpretat după ce am devenit militar….

Nu e vorba despre adevăr sau neadevăr, eu vă întrebam dacă regretați, mi-ați răspuns.

Eu cred că în mod normal ar trebui să obțin o casare a hotărârii CAB sau un verdict corect.

Și, în final, să ne întoarcem la ziua alegerilor, după ea cine credeți că vă fi dezamăgit, susținătorii sau adversarii dnei Firea?

Amândoi vor fi și dezamăgiți, și nefericiți.

Pentru că veți câștiga dvs?

V-am spus ce cred (rade- n.red.).

Citiți marți partea a doua a interviului, în care Traian Băsescu își detaliază programul pentru Primăria Capitalei și prezintă soluțiile pe care le vede la principalele probleme cu care se confruntă bucureștenii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇