Războaiele fără sfârșit, creșterea costului vieții, inegalitățile sociale și corupția sunt doar câteva dintre motivele care îi fac pe oameni să fie tot mai furioși.
Într-o lume în care nedreptățile par să se acumuleze, iar problemele se înmulțesc, este greu să rămâi indiferent. Dar cum putem gestiona această furie fără să o reprimăm sau să îi permitem să ne copleșească?
Casper ter Kuile de la Vox a stat de vorbă cu reprezentanți ai mai multor tradiții religioase pentru a afla răspunsul dintr-un punct de vedere spiritual.
Ce se ascunde, de fapt, în spatele furiei
Lama Rod Owens, profesor budist din Atlanta și autorul cărții Love and Rage: The Path of Liberation Through Anger („Iubire și furie: calea eliberării prin mânie”), spune că primul pas este să ne recunoaștem furia.
„Mulți dintre noi nu știm, de fapt, cum se simte furia. Pur și simplu, reacționăm la ea”, explică el.
Owens definește furia drept o tensiune psihică și fizică din care poate apărea agresivitatea, iar aceasta este cea care ne poate crea probleme.
„Nu ești doar furios, nu simți doar furie față de lume. Ești rănit de lume, ești întristat de lume, suferi pentru ceea ce se întâmplă în lume”, spune el.
În timp, Owens a învățat să observe și să numească furia, în loc să încerce să o alunge sau să reacționeze agresiv. Astfel, a reușit să îi facă loc fără să fie copleșit de ea.
În tradiția budistă din care face parte, furia este privită ca o formă de energie. În loc să reacționeze automat la ea, oamenii pot învăța să o observe și să înțeleagă ce se întâmplă în interiorul lor.
„În budism, am considera că esența furiei este goală (...). Este pur și simplu energie, care poate fi modelată sau înțeleasă greșit de conștiință”, explică Owens.
Asta nu înseamnă că furia dispare, ci că putem crea suficient spațiu pentru a recunoaște durerea ascunsă în spatele ei. Iar odată ce această suferință devine mai ușor de înțeles, poate apărea un sentiment cu totul diferit.
De la furie la compasiune
Rabinul Nate DeGroot, din Detroit, director al Shalom Center, observă o legătură asemănătoare între furie și compasiune.
În tradiția iudaică, furia nu este o emoție exclusiv umană: și Dumnezeu se înfurie. Un exemplu este potopul trimis pentru a pedepsi omenirea, de care Noe scapă construind o arcă.
DeGroot explică însă că, potrivit tradiției iudaice, furia divină durează doar un moment.
Talmudul consemnează chiar dezbateri despre durata acesteia. Unele interpretări susțin că furia lui Dumnezeu durează a zecea mia parte dintr-o oră, mai exact o fracțiune de secundă, în timp ce altele o limitează la timpul necesar pentru a rosti cuvântul ebraic care înseamnă „moment”.
Indiferent de interpretare, furia este de scurtă durată, fiind urmată de o compasiune mai profundă și mai durabilă.
„Mă regăsesc în această idee că momentul de furie este cuprins într-o iubire mai largă, mai profundă și de durată”, spune rabinul.
Atunci când ne recunoaștem furia și înțelegem durerea pe care o ascunde, putem ajunge să simțim mai multă compasiune atât față de noi înșine, cât și față de ceilalți care suferă.
Compasiunea și lupta pentru dreptate
Tradiția islamică oferă lecții despre gestionarea furiei. Atunci când profetul Mahomed a fost atacat de săteni care îi respingeau mesajul, a ales iertarea în locul răzbunării, explică Najeeba Syeed, directoarea Interfaith de la Universitatea Augsburg din Minneapolis, care are o experiență îndelungată în medierea conflictelor.
Potrivit lui Syeed, furia ne poate îndepărta de oamenii alături de care am putea lupta pentru dreptate. Pentru a schimba lucrurile, avem nevoie de compasiune, relații solide și cooperare. Mânia ne poate semnala nedreptățile, dar deciziile trebuie luate cu stăpânire de sine, iar acțiunile trebuie să pornească din dorința de a-i ajuta pe ceilalți.
Furia nu trebuie nici reprimată, nici lăsată să ne controleze, ci înțeleasă ca un semnal că ceva nu este în regulă, concluzionează autorul.
Este important să identificăm suferința din spatele ei și să acționăm cu empatie și luciditate. Schimbarea începe atunci când ne implicăm activ, prin dialog, vot sau acțiuni în comunitate, fără să așteptăm ca altcineva să rezolve problemele în locul nostru.
C.S.
