Scandalul violenței în familie, la care s-a pretat deputatul AUR Dumitru Viorel Focșa, poate n-ar fi atras atâta atenție din partea opiniei publice, dacă n-ar fi fost parte dintr-o suită de scandaluri pornite tot de la violențe fizice sau verbale la care se pretează uneori demnitarii noștri, cei care ar trebui să ne fie model de comportare în societate și de învățătură nouă, tuturor.
Faptul că președintele partidului George Simion a cercetat cazul, că l-a exclus pe Focșa din partid și i-a cerut imperios să demisioneze din Parlament este de apreciat. Dar cum să-l apreciezi pe unul care el însuși îl agresa fizic anul trecut pe colegul parlamentar și ministru al Energiei Virgil Popescu?
Câtă încredere poți avea în seriozitatea lui, când el s-a manifestat mitocănește anul trecut pe aeroportul din Viena și a agresat acolo verbal același coleg și ministru V. Popescu, tratându-l cu apelative de genul „Hoțule” și „Banditule”, răcnite cât îl ținea gura?
Parcă-i văd pe austrieci, întrebându-se: „De unde a picat pitecantropul ăsta?” Și parcă-i văd răspunzându-și singuri: „A picat din România, țara aceea din Balcani, care așteaptă să intre în spațiul Schengen”.
Mă întreb dacă niște de-alte Simion, de-alte Focșa sau de-alde alții ca ei sesizează ce prejudiciu grav de imagine aduc ei României! Cât de mult ne dăunează această imagine s-a văzut atunci când eram respinși la Schengen, deși criteriile tehnice de aderare sunt demult îndeplinite, cu vârf și îndesat.
Ceea ce mă intrigă cel mai mult este faptul că acestor pitecantropi, strecurați printre homo sapiens, le merge. Respectiv, în timp ce un simplu găinar, când e prins, ajunge imediat la zdup, pitecantropii știu să se apere până ajung să nu mai aibă nimeni ac de cojocul lor.
Cea mai gravă „sancțiune” despre care am auzit că a aplicat-o Parlamentul membrilor săi se adresa senatoarei Diana Șoșoacă în aprilie 2021 și privea „nepurtarea măștii în sala de plen, discurs homofob și extremist, dar și încălcarea legilor și a normelor de bun-simț”.
Raportul preciza textual că „doamna senator Diana Iovanovici-Șoșoacă nu și-a însușit și nu dorește să respecte în exercitarea prerogativelor de senator conduita parlamentară corespunzătoare demnității sale”.
Ei bine, ce sancțiune credeți că a putut să aplice Parlamentul celei care încalcă legile și normele de bun simț, care are discurs homofob și extremist și care refuză, totodată, purtarea măștii, obligatorie în acea perioadă? De necrezut: avertisment scris.
Este sancțiunea care i se aplică în mod obișnuit unui simplu executant, funcționar undeva, dacă întârzie dimineața la serviciu două zile consecutiv.
În Parlament, cea mai reprezentativă instituție a țării, Șoșoacă scapă doar cu avertismentul, iar lui Simion nici avertismente nu prea au curaj colegii să-i dea pentru tot ce face. Și atunci mă întreb: nu este oare de așteptat să-i meargă Parlamentului faima de sat fără câini?
Domnul acesta, Dumitru Viorel Focșa, nu s-a comportat violent în Parlament sau pe aeroportul din Viena, ca Simion. S-a comportat violent acasă, cu soția, pe care a molestat-o până a curs sânge și până a ajuns biata femeie să sune la 112. Există scuze pentru așa ceva? Există explicații?
Pentru un om normal, nu. Pentru un pitecantrop, da. Căci știți ce invocă domnul Focșa? Spune că „Tensiunile din căsnicie au venit pe fondul dedicării mele totale în cariera politică, muncind șapte zile din șapte atât la București, cât și în teritoriu, acolo unde am fost mereu prezent pentru a asculta doleanțele cetățenilor”.
Adică dânsul trebuia premiat pentru merite deosebite, trebuia medaliat, decorat, gratificat, nu arătat cu degetul ca pe orice terchea-berchea.
Căci nu dânsul este de vină pentru acele tensiuni din căsnicie și nici soția (elegant din partea lui că nu o acuză!), ci numai sârguința sa profesională, dedicația și abnegația cu care s-a dăruit total partidului, ascultând non stop doleanțele cetățenilor.
Asta a frustrat-o pe soție la culme și, întrucât el nu o suporta atât de frustrată, și-a pierdut brusc controlul, a depășit linia roșie și a devenit violent.
Mă îngrozesc la gândul că unul care nu se poate controla acasă, devenind violent cu soția, a ajuns să fie omul care, prin exercițiul funcției sale, ar fi trebuit să se controleze poate mai bine decât mulți alții, în exercițiul funcției lor, să judece sine ira et studio, să inițieze proiecte de lege înțelepte de care va depinde în viitor viața noastră, a românilor, să le dezbată și să le voteze în perfectă cunoștință de cauză.
Pentru ca el să atingă această performanță, statul l-a răsplătit cu destule. L-a pricopsit cu o indemnizație pe cinste, cu sume forfetare pentru un trai confortabil în capitala țării, cu pensie specială în viitor, cu o lună de vacanță iarna și trei luni de vacanță vara, plus încă multe altele.
Parafrazându-l puțin pe nemuritorul Ghiță Pristanda, aș zice trai nineaco, pe banii noștri, ai contribuabililor.
Mă îngrozesc și mă întreb, ca un naiv ce sunt: cine a adus pitecantropul ăsta în Parlament? Cum, cine? Electoratul, atunci când a pus buletinul în urnă și a votat lista. Hai să fim sinceri: câți din cei care votau respectiva listă la alegeri știau cine e Focșa ăsta, ce merite de excepție a avut el până acum și ce viziune despre viitor se află pregătită în capul domniei sale?
Aș zice chiar că, până la respectabila vârstă de 55 ani, era doar un ilustru necunoscut. Căci iată ce punctează domnia sa în curriculă, începând cu anul 1987:
- 5 ani electromecanic (inginer sau electromecanic?) la NAVROM Constanța.
- 9 ani tehnician (tehnician sau inginer?) electromecanic bord în Franța.
- 5 ani self-employed (liber profesionist) Vancouver (CANADA)
- 4 ani administrator al unui SRL în țară.
- 10 ani (reproduc exact funcția declarată de domnia sa în CV): Companii străine de navigaţie şi foraj marin (inginerie electrică şi automatizări echipamente navale şi foraj marin).
- 2 ani (până azi) deputat ales în circumscripţia nr. 14, judeţul Constanţa.
Pe acest CV, partidul a socotit că el este omul cel mai potrivit să figureze pe un loc eligibil, de pe listele electorale Constanța.
Asta cu listele este o problemă delicată. Alegătorul nu are multe opțiuni: ori votează toată lista la grămadă, cu Focșa în ea, ori nimic. Firește, nu putem da vina pe alegător, zicala susține că alegătorul are totdeauna dreptate. Vina este exclusiv a celor care au întocmit sau aprobat listele.
Se apropie noi alegeri, vor avea loc chiar în anul viitor și mă întreb: care partide se pregătesc să promoveze personalități de vază, cu o curriculă impresionantă și un admirabil palmares, integre, profesioniste și care partide se pregătesc „să bage pe listă” mediocrități, în funcție de simpatii, obligații, interese sau de cât a „cotizat” anume în acest scop?
Aș putea spune mai multe, dar mă feresc să dau nume, gândind la înțelepciunea strămoșului latin: nomina odiosa (Ovidius) și prefer să amintesc o anecdotă, una care circula „în cercurile înalte” de pe vremea comunismului.
Se zice că, în timpul vizitei în teritoriu a unui „tovarăș” de la centru, cineva i-a cerut o aprobare. Ca să rezolve cele solicitate, tovarășul i-a propus să vină într-o anumită zi la el la București, dar să aibă grijă cum va deschide ușa, numai cu piciorul. Omul a făcut ochii cât cepele: de ce cu piciorul? Pentru că mâinile vor fi ocupate cu sacoșele, nu te-ai prins?
Asta era pe vremea comuniștilor. La europarlamentarele din 2019, unele partide au pus candidații pe liste în funcție de cum a cotizat fiecare și în ordinea sumelor cotizate. Situația de la PSD a devenit publică, a fost larg mediatizată, cu liste nominale: cine a „cotizat” și cu cât, ca să prindă o poziție eligibilă.
După câte îmi aduc aminte, pe primul loc s-a situat o doamnă din PSD care depusese 800.000 de lei. Pe scurt, criteriul de selecție a candidaților a fost suma. Vorba ceea: dai un ban, dar face.
Firește, fiecare își are principiile sale, dar, în optica mea, condiția sine qua non în selecția candidaților ar trebui să fie integritatea. Dar, vai, cum să vorbești de integritate la unii care propun sau acceptă asemenea târguri compromițătoare, ca să nu le spun altfel?
Se apropie noi alegeri, se vor face noi liste, poate candidații se vor oferi să „cotizeze” la partid, poate liderii au anumite simpatii, poate și-au creat obligații. Corect ar fi ca toate formațiunile care propun candidați să publice o motivație detaliată pentru fiecare în parte.
Căci nu ajunge ca cel intrat în Parlament să fie un bun politician, un bun profesionist, aș zice chiar o persoană erudită și cu o viziune corectă privind țara, ci și un model de la care merită să luăm exemplu cu privire la comportamentul și demnitatea în societate.