Conflictul de interese de care este acuzat premierul Cehiei, miliardarul Andrej Babis, în calitate de politician şi om de afaceri, a fost adus în faţa noului Parchet European (EPPO) care a început să lucreze la 1 iunie, a anunţat un procuror de la Praga.
Rapoarte „pe două subiecte au fost trimise noului parchet” european, a declarat pentru AFP procurorul Boris Havel, ca răspuns la o întrebare, fără a oferi detalii.
Parchetul condus de Laura Kovesi, însărcinat cu lupta împotriva fraudei, va monitoriza în special utilizarea celor 750 de miliarde de euro din planul de relansare care urmează să fie distribuiţi pentru a ajuta ţările Uniunii Europene să facă faţă consecinţelor crizei sanitare.
Într-un raport de audit făcut public în aprilie, Comisia Europeană a estimat că rolul dublu al lui Andrej Babis în calitate de prim-ministru şi proprietar al holdingului ceh Agrofert (agroalimentare, produse chimice, mass-media), care i-a permis să-şi construiască averea, este un conflict de interese.
Andrej Babis, al cincilea cel mai bogat om din Cehia, a negat că ar fi acţionat ilegal.
El a susţinut că a transferat proprietatea holdingului Agrofert către două fonduri fiduciare în februarie 2017, când era ministru de Finanţe, pentru a respecta o lege anticorupţie personalizată pentru el şi denumită „Legea Babis”.
Dar documente accesibile publicului arată că el este în continuare adevăratul proprietar al Agrofert.
Comisia Europeană a ajuns la aceeaşi concluzie, subliniind că Babis exercită „o influenţă decisivă asupra fondurilor fiduciare”.
„Societăţile grupului nu ar fi trebuit să primească subvenţii”, a estimat Comisia. Toate ajutoarele şi subvenţiile acordate după februarie 2017, dată la care Babis a transferat proprietatea asupra Agrofert către fondurile fiduciare, sunt considerate ilegale, potrivit acesteia.
Raportul solicita o corecţie financiară de 100% din cheltuielile declarate pentru toate subvenţiile acordate Agrofert după 2017.
A scăpat de moţiunea de cenzură: Nu vrem ca Parlamentul European, fanaticii verzi, să ne conducă ţara!
Babis s-a mai confruntat, joi, cu o moţiune de încredere, depusă de Opoziţie pentru presupusul său conflict de interese şi proasta sa gestionare a pandemiei de COVID-19.
Premierul a supravieţuit votului, Opoziţia obţinând doar 89 de voturi din totalul celor 200 de parlamentari.
Chiar dacă ar fi pierdut acest vot, preşedintele Milos Zeman, un aliat al lui Babis, a făcut cunoscut că acesta va rămâne în funcţia de prim-ministru până la alegerile generale programate pentru 8 şi 9 octombrie.
Joi, în plenul Parlamentului, Babis a atacat UE: "Nimeni din străinătate nu se va amesteca în treburile noastre", a exclamat el.
"Nu vrem ca Parlamentul European, fanaticii verzi, să ne conducă ţara", a adăugat el.
Vezi şi: Regimul Viktor Orban o contestă pe Laura Codruţa Kovesi și refuză să participe la Parchetul European