Sfârșitul „bibismului”: Ce se va schimba în conflictul israelo-palestinian

Sfârșitul „bibismului”: Ce se va schimba în conflictul israelo-palestinian

Benjamin (Bibi) Netanyahu e cel mai aproape de punctul de a pierde puterea decât a fost vreodată și perspectiva îndepărtării lui e atât de importantă, încât a dus la formarea unei paradoxale coaliții, în care arabii israelieni, dreapta radicală și progresiștii și-au dat mâna.

Îngrijorărilor că nu va fi mai bine, li se răspunde astfel simplu: dar va fi fără Bibi.

2021 vine cu discounturi de până la 50% la principalele categorii de produse și servicii de care afacerea ta are nevoie. Obține oferta AICI!

Pentru prima dată, partidul arab Ra’am a ajutat la formarea unei coaliții politice, și nu oricare, ci una care îi are în componență și pe ultranaționaliștii conduși de Naftali Bennett. Totul, pentru a-l îndepărta de la putere pe cel mai longeviv premier al Israelului, Benjamin Netanyahu.

Conflictele interne, mai îngrijorătoare decât schimbul de focuri cu Hamas

Acum câteva zile, în timpul violențelor dintre Israel și organizația teroristă Hamas, analiștii din Israel erau preocupați de conflictele interne mocnite dintre arabii și evreii din Israel.

„Ar trebui însă să ne uităm mai puțin la luptele dintre Israel și Fâșia Gaza și să ne concentrăm mai atent pe ceea ce se întâmplă în interiorul Israelului. Vedem multe revolte din zonele arabe din orașele israeliene, să ne amintim că 20% din populația Israelului este formată din arabi, musulmani. Există multe orașe cu populație mixtă, cum este Haifa.

Vedem cum în centrul Israelului, în orașul Lod, exact lângă aeroportul Ben Gurion, ard sinagogi. Asta e un lucru extrem de îngrijorător, nu s-a mai văzut așa ceva până acum”, spunea jurnalistul israelian Nadav Eyal, într-un interviu acordat SpotMedia.ro.

O temere împărtășită de istoricul Daniel Gordis, în interviul acordat SpotMedia.ro:

Clivajul major este cel dintre arabii israelienii versus evreii israelieni.

Dacă este ceva ce s-a văzut cu precădere în ultimele săptămâni este acest clivaj. Răspunsul la această problemă nu stă niciodată doar în bani.(...)

Ar trebui să ne ocupăm mai atent de narațiunile pe care comunitățile și le spun și să încercăm să le apropiem. Am crezut că dacă investim și creăm locuri de muncă lucrurile se rezolvă de la sine, ne uitam la alte aspecte, cum ar fi rata natalității, pentru că dacă ea scade, este și un indicator că acea comunitate se apropie de lumea occidentală. În acest moment este sensibil egală în ambele comunități.

Iar rezolvarea problemelor de identitate nu stă în a te strădui să schimbi identitatea celuilalt, ci trebuie să-l înțelegi, adică evreii israelieni trebuie să înțeleagă cum se raportează arabii israelieni la țara asta, iar arabii trebuie să înțeleagă și ei că nimeni nu va pleca nicăieri, nici ei, nici noi.

Pentru a avea o poveste comună de spus despre țara noastră comună, trebuie mult dialog și multă înțelegere. Trebuie sa lucrăm mai mult împreună pentru a ajunge să ne cunoaștem.

Când vorbești cu doctorii israelieni și-i întrebi cum se înțeleg cu colegii lor de origine arabă, îți vor spune că stau atât de mult împreună în aceleași camere de operații sau de gardă prin spitale, încât deja au ajuns să se cunoască foarte bine. Își cunosc familiile, se văd deja doar ca ființe umane, nu ca aparținând unui alt grup.

Eu sunt optimist, deoarece dacă nu reușim, clivajul acesta rămâne mereu și va răbufni prin violențe, ceea ce ar fi dezastruos pentru noi, ca țară. Văd însă peste tot că există foarte multă bunăvoință și deschidere, atât la evrei cât și la arabi, vrând să închidă rănile deschise în aceste ultime săptămâni și să cerceteze mai profund, pentru a afla cauzele astfel încât măcar generația următoare să nu mai fie unde am fost noi”.

Iată însă că, în pofida semnalelor proaste sau pentru a le contracara, arabii și evreii intră împreună într-o coaliție istorică, pe care o voia și Yuval Noah Harari, pentru a pune capăt politicilor cu iz iliberal ale lui Benjamin Netanyahu.

Este esențial să ne grăbim și să formăm un guvern în cooperare cu părțile arabe. Acesta este modul de a stopa ciclul urii, de a salva țesătura vieții noastre comune și de a spune clar extremiștilor de ambele părți că nu vor putea distruge țara noastră.

Yuval Noah Harari, pe Facebook la mijlocul lunii mai, când conflictul cu Hamas intrase într-o nouă etapă a violențelor.

Paradoxala coaliție: ce îi ține împreună pe ultranaționaliști, arabi și progresivi

Ce i-a adus la aceeași masă?

Un scop mai mare decât clivajele dintre ei: îndepărtarea lui Benjamin Netanyahu de la putere, la doar câteva zile de la armistițiul încheiat cu Hamas.

Acțiunile acestuia au supărat atât partida arabă, cât și dreapta radicală, care îi reproșează, printre altele, și că nu a încheiat conturile cu Hamas, organizație considerată teroristă de SUA și UE, dar care a reușit să își construiască o identitate politică și să controleze Fâșia Gaza, imediat după retragerea trupelor israeliene, în 2005.

De altfel, așa explică istoricul Dov Vaxman ((The Israeli-Palestinian Conflict: What Everyone Needs to Know) strategia Israelului vizavi de Hamas în epoca Netanyahu: nu anihilează Hamas-ul, dar îi reduce major capacitatea, distrugându-i resurse importante.

„Faptul că Hamas controlează Gaza convine Israelului. Ofensivele sale contra Hamas, în 2008 – 2009, 2012 și 2014, nu au vizat distrugerea grupării sau îndepărtarea de la putere, deși au fost membri ai Cabinetului care au militat pentru asta. Israelul a vrut să slăbească Hamas”.

Problema este că Hamas s-a întărit mai mult decât pare a fi prevăzut Israelul.

Sunt două motive pentru care această coaliție, care rămâne una fragilă, a fost posibilă, în viziunea lui Daniel Gordis.

Primul lucru e acela că determinarea israelienilor de a scăpa de Netanyahu este mai mare chiar și decât atașamentul față de ideologie, pe care o așază deoparte, pentru a-și îndeplini scopul.

Al doilea motiv este acela al saturației de violențe. Israelienii vor să depășească perioada marcată de violențe, nu doar cu Hamas, ci și interne, și să repare relațiile deteriorate dintre evreii israelieni și arabii israelieni.

"Mansour Abbas intrând în această coaliție (în care a intrat și aripa radicală a dreptei evreiești) nu va face asta, dar este un pas simbolic important în această direcție", adaugă Gordis.

Naftali Bennet/ Sursa foto: Facebook

Sunt însă îngrijorări în privința posibilității ca Naftali Bennett, liderul partidului de dreapta radicală Yamina, să devină premier, prin rotație cu Yair Lapid (Yesh Atid - Există un viitor). O îngrijorare pe care Daniel Gordis o înlătură tocmai prin argumentul alianței cu Mansour Abbas, liderul Ra’am.

Cum poate fi ultranaționalist, se întreabă retoric Gordis, acela care face alianță cu arabii? E de menționat, totuși, adaugă el, că Bennett va fi primul prim-ministru israelian care poartă kippah.

Cine este însă Naftali Bennet? Fiu al unor imigranți americani, Bennett a făcut parte din Yesha, mișcarea principală a coloniștilor din Cisiordania. De altfel, anexarea teritoriilor în 1967 este o parte importantă a politicii acestui miliardar de 49 de ani.

A fost foarte legat de Netanyahu, de unde și acuzațiile de trădare pe care acesta i le aduce, și-a botezat chiar fiul după fratele acestuia - Yoni, ucis în operațiunea celebră de pe aeroportul Entebbe din Uganda.

Dacă acum se îndepărtează, e pentru șansa pe care a obținut-o de a fi prim-ministru și pentru că Netanyahu a demonstrat că nu își respectă angajamentele, așadar, orice oferă, nu e de încredere, așa cum nu a fost angajamentul pe care și l-a luat față de Benny Gantz.

Soluția celor două state, și mai puțin probabilă

Pe de altă parte, așteptările de la acestă coaliție, în termeni de reformare a statului și de dezghețare a soluției celor două state, sunt modeste. E o coaliție fragilă și mai degrabă "anti-Netanyahu" decât una cu mari proiecte comune.

"Este ușor să vedem provocările noului guvern: aduce împreună partidele de stânga progresivă și un partid de dreapta, sub conducerea unui prim-ministru care controlează doar șase dintre cele 120 de scaune din Knesset.

Acest Guvern nu pretinde că urmărește un proces de pace cu palestinienii și e clar că nu poate să propună reforme în domeniul religiei și statului, o chestiune critică pentru mulți israelieni", amintește Nadav Eyal, într-un articol din The Telegraph.

Mai mult, Bennett este un contestatar deschis al soluției celor două state, singura aflată pe masă, dar înghețată într-un status quo, de vreme ce chestiunile esențiale nu sunt rezolvate: statutul Ierusalimului de Est și reîntoarcerea palestinienilor plecați după războiul din 1967.

Istoricul Dov Waxman, director al Nazarian Center for Israel Studies, din cadrul UCLA, susține și el că singurul care îi leagă pe partenerii acestei paradoxale coaliții este obiectivul îngust de îndepărtare a lui Netanyahu de la putere.

“Acesta este un guvern îngust, care include nu doar centrul și dreapta forte, dar și partide de centru-stânga. Așadar, chiar este o coaliție largă, ținută împreună de singurul lucru asupra căruia au căzut de acord: nu vor ca Netanyahu să rămână prim-ministru.

În termeni de ce poate face, nu mare lucru. Cred că e probabil să se concentreze pe chestiuni economice. (...) Când vine vorba despre chestiuni politice și în special despre chestiunea palestiniană, dezacordurile dintre membrii coaliției fac foarte puțin probabile schimbările reale", spune Vaxman, într-o intervenție la Al Jazeera.

Totuși, Netanyahu încă mai joacă, pentru că e nevoie și de votul din Knesset, pentru a valida noua formulă de guvernare.

În ultimele zile, presa israeliană a afirmat că preşedintele Knessetului, Yariv Levin (Likud), ar putea fi tentat să treneze organizarea votului cu câteva zile, pentru posibile dezertări din tabăra anti-Netanyahu.

Citește și:


Te invităm și pe pagina noastră de Facebook, unde vei găsi multe lucruri interesante, în plus față de site. Îți mulțumim că ne citești!