Ungaria nu participă la noul Parchet European (EPPO) întrucât guvernul de la Budapesta consideră că există anumite domenii în care o integrare europeană sporită poate fi dăunătoare suveranităţii naţionale, a declarat joi şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, Gergely Gulyas, potrivit agenţiei MTI.
Într-o declaraţie de presă la care a vorbit despre mai multe subiecte, Gulyas a mai spus că şefa EPPO, Laura Codruţa Kovesi, nu este persoana potrivită pentru a conduce această instituţie, el susţinând că numirea ei ar putea afecta eficienţa organizaţiei după ce Laura Codruţa Kovesi ”a investigat politicieni ungari în România pe baza unor acuzaţii inventate” şi ea însăşi a fost investigată.
Ungaria este una dintre cele cinci ţări membre ale UE – alături de Polonia, Danemarca, Suedia şi Irlanda – care nu participă la noul Parchet European ce şi-a început activitatea marţi.
Noua instituţie are rolul de a investiga şi de a iniţia acţiuni de urmărire penală împotriva autorilor unor delicte ce afectează interesele financiare ale UE, cum ar fi cazurile de fraudă cu fonduri europene ce depăşesc suma de 10.000 de euro, fraude de TVA de peste 10 milioane de euro, fapte de corupţie şi spălare de bani.
Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, și-a început activitatea pe 1 iunie.
Încă din prima zi au apărut cazuri de investigat.