Dacă alegem să îl vedem pe Putin doar ca pe un personaj diabolic și machiavelic, atunci el poate să pună presiune pe Lukașenko să-l elibereze pe Protasevici și în felul acesta să demonstreze tuturor că el poate face ceva ce Occidentul nu este în stare.
Dar lui Putin îi este mai teamă să se arate slab, așa că, chiar dacă nu a știut de planul lui Lukașenko de a deturna un avion european, nu are de ales și va juca o carte forte, spune istoricul britanic Mark Galeotti, specializat în politica și securitatea Rusiei, într-un interviu acordat în exclusivitate SpotMedia.ro.
A scris despre super-Mafia rusă – The Vory: Russia’s Super Mafia (2018) – , iar recent, Editura Humanitas i-a tradus două volume – Hai să vorbim despre Putin! Ce nu înțelege Occidentul – și O scurtă istorie a Rusiei. De la cneazul Rurik la Vladimir Putin. Mark Galeotti a consiliat mai multe instituții, printre care Comitetul pentru Afaceri Externe al Camerei Comunelor (Marea Britanie), Adunarea Parlamentară a NATO, Interpolul și Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Europa.
Mark Galeotti, a trecut, iată, o săptămână de când zborul Ryanair a fost forțat să aterizeze la Minsk, asta deoarece președintele Lukașenko a vrut să aresteze un tânăr jurnalist aflat la bord. Cum au evoluat lucrurile în ultima săptămână pentru regimul Lukașenko? Dacă ne uităm pe ce scriu astăzi agențiile de presă, Serviciul de Grăniceri al Belarusului a anunțat noi reguli care fac aproape imposibil să mai părăsească cineva țara.
Trebuie să avem răbdare.
Primul val de sancțiuni pe care europenii l-au impus se referă la liniile aeriene care ocolesc spațiul belarus, precum și la interdicțiile de aterizare pentru aeronavele Belavia pe aeroporturile europene.
Erau previzibile și, să fim sinceri, nu pun probleme deosebite regimului de acolo. Să vedem dacă asta va fi tot, pentru că, din păcate, Uniunea Europeană are tendința de a amenința cu tot felul de sancțiuni, dar care apoi se evaporă pe drum.
Nu e imposibil să urmeze sancțiuni mai serioase, de exemplu, cu ținta pe industria de îngrășăminte din potasiu, care reprezintă circa 20% din PIB-ul Belarusului, sau de transporturile petroliere. Cum se prezintă lucrurile în acest moment, dacă nu mai urmează nimic substanțial, se poate spune că Lukașenko a scăpat deja ușor din situație.
Oricum, podurile către Vest erau deja arse, dependența de Moscova este totală, nu se schimbă nimic esențial.
Acum un an scriați că Lukașenko este un cadavru politic ambulant. Se pare că s-a întors din morți și că este foarte bine acum.
Situația sa s-a înrăutățit din multe perspective, este mai dependent de Moscova decât a fost vreodată, este clar că rușii sunt furioși pe ultimele sale mutări. Sugestia că Rusia este în spatele a ceea ce s-a întâmplat, cel puțin aprobând acele acțiuni, este primită foarte prost, din ceea ce știm din discuțiile din spatele scenei, la Moscova. Bineînțeles că sunt forțați să-l susțină pe Lukașenko, dar nu înseamnă că au aceeași perspectivă cu acesta. Au fost momente cel puțin ciudate la întâlnirea Putin-Lukașenko de la Soci, unde, pe de o parte, se afișa o anumită cordialitate, care dădea de înțeles că Lukașenko era bine primit, dar apoi am văzut acele scene foarte stânjenitoare de la cina dintre cei doi, unde se vedea clar că nimeni nu se simțea confortabil.
Din punctul de vedere al rușilor, ei vor ca regimul să rămână în Belarus, dar nu neapărat cu Lukașenko în frunte. Nu au încredere în acesta, și credința larg răspândită este că printre motivațiile pe care Lukașenko le-a avut în ultimele sale aventuri era exact aceea de a-i sili pe ruși să nu aibă de ales decât să-l susțină pe acesta. Rușii nu-și pot permite să dea impresia că se supun în vreun fel presiunilor și sancțiunilor care vin dinspre Occident. Pe termen lung, rușii probabil vor încerca să găsească o cale să scape de Lukașenko.
Pe de altă parte, din momentul în care a devenit total dependent de Moscova, Lukașenko a încetat să mai fie un actor semnificativ pe scena politică internă și internațională. Nu mai poate să refacă încrederea țărilor din Vest, nu mai poate să refacă legătură cu propriul popor. Este foarte puțin probabil că va reuși să recâștige măcar încrederea rușilor, aceștia se simt blocați pentru moment cu el, asta până vor găsi o cale să-l înlăture. Nu mai are către cine să se întoarcă, în afară probabil, de cei din garda personală.
Așadar spuneți că Putin nu a știut. Am stabilit in interviul precedent ca Putin nu joaca șah, ci mai degrabă folosește in geopolitică strategiile de judo. În această logică, Putin nu a făcut o mișcare strategica de la început, ci a intrat pe fir la un moment dat. Care e miza lui, dacă este?
Cred că, din perspectiva lui, situația este destul de problematică. Nu are prea mult spațiu de manevră. Nu avem nicio dovadă că Putin a fost în spatele lui Lukașenko, acesta avea suficiente resurse să pună totul la cale de unul singur. Problema pentru ruși este că acest incident internațional major apare în prezilele summit-ului Putin-Biden, pe care rușii se concentrau cu precădere în zilele astea, oricum mai mult decât să-l ajute pe Lukașenko să aresteze un anume jurnalist.
Mai apoi, mulți din Vest se gândesc că singurul mod în care mai pot pune vreun fel de presiune pe Lukașenko e să lovească în Putin, astfel încât acesta să-l poată forța să cedeze. Și atunci se vorbește iarăși despre conducta de gaze Nord Stream, despre cum am putea să scoatem Rusia din sistemul internațional bancar Swift. Toate aceste lucruri devin sensibile pentru Rusia.
În ultimul rând, știm că lui Putin nu-i place deloc să fie pus în fața faptului împlinit, să fie forțat să facă ceva. Or, exact asta a făcut Lukașenko, iar Putin nu-l va ierta.
La fel cum Putin nu a știut de asasinarea lui Boris Nemțov, înainte.
Acolo a fost inițiativa lui Kadîrov, iar Putin, într-adevăr, nu avut de ales: avea în continuare nevoie de Kadîrov să țină Cecenia în frâu și a trebuit să înghită în sec.
Nimeni nu pare a-l mai putea ajuta acum pe Protasevici. Există o astfel de persoană? Mă uit din nou spre Vladimir Putin.
Este greu să ne dăm seama acum. Prietena lui Protasevici este cetățean rus, dar și ea este acum într-o închisoare din Belarus. Asta nu înseamnă că rușii nu pot face nimic.
În teorie, da, Putin ar putea să-l ajute pe Protasevici, dar, din nou, se pune problema că, dacă face ceva, unora li se va părea că îi este frică de Vest, de cum îl cataloghează Joe Biden sau de sancțiunile cu care-l amenință Europa.
Dacă alegem să-l vedem pe Putin doar ca pe un personaj diabolic și machiavelic, ne dăm seama că situația de acum i-ar conveni de minune, într-un anumit sens. Poate să pună presiune pe Lukașenko să-l elibereze pe jurnalist și în felul acesta demonstrează tuturor că el poate face ceva ce Occidentul nu este în stare.
Numai că l-am mai văzut pe Putin în ocazii similare și este clar că nu este un personaj machiavelic în această măsură. Pentru el este vital să nu-l vadă nimeni drept slab și atunci, dimpotrivă, ridică miza și se baricadează în fortăreața lui. Preferă să sape noi tranșee decât să fie creativ politic.
După cum spuneați, lucrurile astea se întâmplă înainte de întâlnirea Putin - Biden. Toată lumea așteaptă să vadă cum se poziționează noua administrație americană în relația cu Rusia. Care credeți că va fi această poziționare?
Cred că ne gândim prea departe. Spus direct, din perspectiva americană, ei nu vor să cheltuie prea mult timp și eforturi pe Rusia. Nu asta e prioritatea lor politică numărul unu, ci mai degrabă relațiile cu China și efortul de reconstrucție de acasă de după Covid. Asta preocupă administrația, iar ce vor ei este să convingă Rusia să facă cumva mai puține probleme.
Așa că nu vom vedea o mare resetare, ci mai curând mișcări dictate de interesele comune, cum ar fi în direcția limitării arsenalului strategic.
Posibil să vedem cum Biden, care este convins de importanța relațiilor personale în politică, nu va încerca să-l facă pe Putin prietenul său, mai ales după ce l-a numit criminal și a spus, înainte de asta, că nu are suflet, dar măcar va încerca să-l impresioneze pe Putin suficient pentru a-l convinge că va reacționa dacă Rusia continuă să creeze probleme.
Acesta este esența mesajului pe care Biden i-l va da lui Putin: nu ne testa răbdarea, pentru că nici noi nu vrem să ne ocupăm de tine acum, nu ne interesează o schimbare de regim în Rusia. Iar asta este cea mai mare temere acum în Rusia, în cercul lui Putin. Biden va încerca să-l liniștească și să-i ceară să facă un pas în spate, promițându-i că America nu va sta cu ochii ațintiți asupra lui.
Nu sunt sigur că mesajul va avea un succes deplin, nu e ca și cum întâlnirea își stabilește scopuri foarte ambițioase. Personal, nici măcar atât nu cred că se va rezolva.
Ar putea Biden să ceară o dovadă de bunăvoință, eliberarea lui Navalnîi, de pildă?
Sunt convins că va ridica problema, dar nu se va întâmpla așa ceva. Este mult prea periculos pentru Putin. Atunci când l-a lăsat să fie transportat în Germania pentru a fi îngrijit în spital acolo, nu a avut de ales, germanii îl presau și în plus cred că a sperat ca Navalnîi să rămână în Occident. Era un lider de opoziție marginalizat, cu o influență destul de limitată în Rusia. Numai că acesta s-a întors, știind că vine înapoi într-o țară condusă de cei ce l-au otrăvit, știind exact ce-l așteaptă, că va fi închis.
Și atunci rușii se gândesc: dacă-l eliberăm acum, cine știe ce mai e în stare să facă. Adică dacă ar face aidoma sovieticilor, care mai puneau câteodată un opozant în avion și-l trimiteau în Occident să rămână acolo, cine ar putea garanta că Navalnîi nu va fi în următorul avion înapoi? Și ar trebui s-o ia de la capăt.
Dacă Navalnîi ar fi de acord să rămână în Occident pe la vreun institut de cercetare, cred că rușii l-ar lăsa să plece cu cea mai mare plăcere. Numai că el a arătat deja cu vârf și îndesat că este hotărât să le facă probleme, că este dedicat cauzei sale.
În plus, rușii când se hotărăsc să facă vreo concesie, o fac înainte, nu după o astfel de întâlnire. Dacă le-ar trece prin cap una ca asta, ar face-o înainte ca Biden să-l întâlnească pe Putin, astfel încât să pară că fac un cadou, nu că au fost siliți la ceva anume.
Și-l vedeți pe Putin capabil să facă așa ceva?
Nu, ar putea eventual să fie ceva simbolic și la un nivel mult mai jos. De genul lui Paul Wheeler, cel încarcerat în Rusia drept spion american, unul ca el ar fi ceva simbolic, din punct de vedere politic, dar total irelevant, la nivel personal. Navalnîi este prea mult.
Spuneați că Uniunea Europeană este în căutarea unui răspuns potrivit la criza de acum, însă au fost tentative de slăbire a unității în cadrul UE. Atitudinea lui Viktor Orban sau, recent, decizia Slovaciei de a folosi vaccinul rusesc, Sputnik-V, în condițiile în care aveau alternative.
Este o problemă eternă aceasta, capacitatea Uniunii Europene să acționeze ca un bloc unit. Când vine vorba de politică externă, lucrurile devin evidente. Știu că vorbesc din Londra, dar uitați-vă la cât de înverșunate au fost negocierile comerciale de după Brexit și comparați-le cu slăbiciunea ridicolă a Uniunii Europene când vine vorba de Rusia sau de alte probleme geopolitice. Vedeți clar acolo ce este și ce nu este Uniunea Europeană în aceste zile.
Când toată lumea cere ca UE să acționeze unitar, apare un personaj precum Viktor Orban sau politicieni din Polonia și reușesc să blocheze acele măsuri fără niciun efort. Nu există totuși niciun motiv ca țările membre din UE să nu acționeze exact pe acea linie, la nivel individual. Se pare că UE a devenit un fel de alibi, de scuză, adică ele nu ar vrea să procedeze altfel, dar ce să facem, uite că nici UE nu reușește să se decidă, așa încât ce vă așteptați de la noi?
În cazul Belarusului am avut proteste masive și, într-adevăr, un mare val de simpatie și susținere europeană. După care s-a lăsat tăcerea. Ce anume ne scapă în această imagine?
Uniunea Europeană nu reușește să facă două lucruri. Primul, după cum am spus, nu reușește să obțină consensul pentru a acționa unit. În al doilea rând, nici nu cred că UE vrea să fie un actor major pe scena geopolitică. Vrea să fie o mare putere comercială, să decidă asupra regulilor, este foarte vocală când vine vorba de comercializarea de produse modificate genetic. Dar când este cazul să afirme o politică bazată pe valori, tonul scade simțitor, și acțiunile nu se mai văd.
Nu înseamnă că a renunțat la ideea de a fi un organism bazat pe valori, dar când vine vorba de Rusia sau China, auzi retorica, dar vezi clar lipsa de acțiuni concrete. Concluzia este că în aceste probleme, Uniunea Europeană este irelevantă.
Care sunt țările europene care ar putea negocia cu unul ca Lukașenko?
Cu Lukașenko nu mai poate negocia nimeni, a mers mult prea departe. Dacă ar fi să trebuiască neapărat s-o facă cineva, ar fi probabil Franța sau Germania, nu pentru că ar avea un interes major economic, dar pentru că acestea sunt țările care sunt motorul politic al Uniunii Europene. Acum vârful de lance este în Lituania și în Polonia, dar nu va funcționa politica lor, pentru că nu au un rol credibil de lideri europeni în afaceri de politică externă.
Problema nu mai este de a negocia cu Lukașenko, ci de a găsi o cale pașnică de a-l înlătura de la putere. Nu se pune problema vreunei intervenții în forța, a unei lovituri de stat sau a unei încercări de a-l asasina, ci de a forța o schimbare bazându-ne pe elita Belarusului. Lukașenko depinde, la rândul său, de un cerc restrâns de oameni pe care se bazează în conducerea treburilor în țară, cu precădere conducători ai structurilor de forță. Cum am putea să-i determinăm pe aceștia, eventual pe un ton imperativ, să nu-l mai susțină? UE ar putea, de pildă, să adune toate dovezile cu privire la crimele comise de regim și să le spună că într-o bună zi, oricum vor trebui să răspundă, ei sau alții. Astăzi poate scăpați, dar mâine nu se știe, ar trebui să vă gândiți foarte bine la asta.
Pe de altă parte, UE trebuie să arate clar că este dispusă să ajute un Belarus care s-a descotorosit de Lukașenko, în așa fel încât până și elita politică de acum ar putea găsi o cale să continue să prospere. Pentru că acum se pare că alegerea lor este simplă: ori Lukașenko, ori nimic.
Va trăi Protasevici să vadă schimbarea de care vorbiți?
Nu știu. Este teribil, dar ironia este că în celălalt caz, la Navalnîi, putem avea o oarecare certitudine că regimul nu va merge mai departe, adică vor continua să-l pedepsească, dar îl vor ține în viață.
Rușii nu vor să se trezească cu un alt Magnițki.
Întocmai, însă dincoace, la Lukașenko, vedem cum regimul a trecut deja de orice limită. Lukașenko însuși este pus la zid și nu e sigur ce va face în continuare. Nu mai avem nimic de pierdut, așa se traduce mesajul pe care l-a transmis opozanților, inclusiv celor care se adăpostesc în Occident. Să nu vă mai credeți în siguranță, pentru că într-un fel sau altul tot vom putea pune mâna pe voi. Nu toți sunt precum Tihanovskaia, la unii mesajul va prinde și-și vor tempera vocea.
Dacă-l ucid pe Protasevici, nimeni nu va fi surprins, oricum toată lumea știe cât de disperat este acum regimul. Îmi dau seama acum că a încerca să ghicesc acum ce va face Lukașenko este un pariu prea riscant.
Pe același subiect, mai poți citi pe SpotMedia.ro și:
