O carte despre Matteo Salvini, care conține doar pagini goale, a devenit bestseller în Italia

O carte despre Matteo Salvini, care conține doar pagini goale, a devenit bestseller în Italia

O carte despre liderul opoziţiei de extremă dreaptă din Italia, Matteo Salvini, se află în topul vânzărilor pe Amazon din această ţară, deşi conţine doar pagini goale.

Cartea „De ce Salvini merită încredere, respect şi admiraţie”, care conţine 110 pagini şi costă 6,99 euro (8,50 dolari), a fost timp de mai multe zile cea mai bine vândută carte de pe site-ul italian al retailerului online, relatează dpa.

„Această carte este plină de pagini goale. În pofida anilor de cercetare, noi nu am putut găsi nimic de spus despre acest subiect, aşa că vă rugăm să nu ezitaţi să utilizaţi această carte pentru notiţele voastre”, se arată în descriere.

Autorul listat este „Alex Green, analist politic” – probabil un pseudonim – şi, potrivit Amazon, cartea a fost „publicată independent”, în februarie 2019.

Aparenta parodie a atras atenţia mai multor mass-media din Italia, inclusiv La Stampa, La Repubblica, Il Fatto Quotidiano şi Il Sole 24 Ore.

ADVERTISING

Părerile cititorilor sunt împărțite

Recenziile Amazon au fost în mare parte pozitive, cu o medie a ratingului de 4,7 stele. "O lectură lungă şi dificilă, dar a meritat", a afirmat ironic un cititor.

Câtorva nu le-a plăcut însă gluma. "Scriu această recenzie doar pentru a vă spune că este o carte cu pagini goale, vândută cu complicitatea Amazon pentru amuzamentul celor de stânga", a scris un bărbat care a lăsat un rating de o stea.

Matteo Salvini, în vârstă de 47 de ani, conduce partidul de extremă-dreaptă Liga. El este o figură polarizantă, cunoscută pentru opiniile sale dure despre migraţie şi afinitatea cu alţi lideri populişti, precum preşedintele american în exerciţiu Donald Trump.

ADVERTISING

Citește și:

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇