În aceeași zi, Camera Deputaților și Senatul au adoptat proiectul de lege prin care data alegerilor generale se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înainte.
„În termen de cinci zile de la data intrării în vigoare a legii, Guvernul stabileşte, prin hotărâre, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării alegerilor”, arată proiectul.
Potrivit acestuia, prin derogare de la prevederile Legii 208/2015, la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor organizate în condiţiile articolului 1, numărul minim al susţinătorilor, necesar pentru depunerea candidaturilor, se va reduce la jumătate.
Proiectul de lege a fost adoptat, tot luni, de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
Orban vrea ca parlamentarele să fie în 6 decembrie
Premierul Ludovic Orban a afirmat, joia trecută, că data alegerilor parlamentare trebuie să fie 6 decembrie, pentru a se încadra în prevederile constituţionale şi necesităţile legate de finalizarea mandatului actualului Parlament.
„În urma deciziei Curţii Constituţionale, care este destul de ciudată, reiese cumva că pot şi Parlamentul şi Guvernul să stabilească data alegerilor. Dar că cel care decide cine stabileşte data alegerilor este Parlamentul. Dacă aşa a decis Curtea Constituţională că Parlamentul este cel care hotărâşte dacă Parlamentul sau Guvernul decide data alegerilor, mai mult ca sigur că Parlamentul va vrea să decidă ei data alegerilor şi pentru alegerile parlamentare.
Le spun doar atât, alegerile parlamentare trebuie să fie, conform prevederilor constituţionale, pe 6 decembrie. Este data care se încadrează din toate punctele de vedere cu prevederile constituţionale şi cu necesităţile legate de finalizarea mandatului actualului Parlament”, a afirmat Ludovic Orban.