Premierul suveranist ungar Viktor Orban a evocat joi o creştere a salariilor şi şi-a reiterat planul de a rambursa impozite familiilor în 2022, în campania sa electorală pentru alegerile legislative.
Pentru prima oară de un deceniu, acestea se anunţă foarte strânse, relatează Reuters.
Orban a promis miercuri o rambursare importantă a impozitelor plătite de către familii cu copii - în valoare de peste 550 de miliarde de florinţi (1,59 miliarde de euro) - la începutul anului viitor, în ipoteza în care creşterea economică atinge în 2021 5,5%.
Prins din urmă, în sondaje, de către o uniune între formaţiuni din opoziţie, Viktor Orban mizează de-acum pe o redresare economică rapidă pentru a fi reales în 2022.
Liderul suveranist a anunţat că Guvernul urmează să lanseze o ”consultare naţională” pe tema unei redemarări a economiei după pandemia de Covid.
De altfel, el a promis în ianuarie o scutire de la impozite a persoanelor în vârstă de până la 25 de ani, începând de anul viitor.
”Aş vrea să confirm că (...) vom efectua o creştere a salariului la 200.000 de forinţi pe lună într-una sau mai multe faze”, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, Viktor Orban.
Potrivit unui sondaj realizat luna trecută de grupul de reflecţie Republikon, cursa alegerilor legislative din 2022 ar urma să fie foarte strânsă.
Potrivit acestui sondaj, 32% dintre alegători susţin Fidesz, iar 33% susţin frontul unit la opoziţiei.