Două cazuri s-au întâmplat în ultimele zile, imediat după reîntoarcerea la școală a copiilor: un elev de la o școală gimnazială din București s-a aruncat pe geam, pentru a scăpa de hărțuirea colegilor, în vreme ce alți copii îl filmau și încurajau să sară; o fată cu nevoi speciale a fost bătută de două colege, în vreme ce doi colegi filmau agresiunea, pentru a o posta apoi în rețele sociale.
În ambele cazuri, Ministerul Educației a aflat că acest comportament de bullying era cvasi-cunoscut în școală, dar nimeni nu luase nicio măsură.
Mai mult, inspectorul școar general din București, demis ulterior, a catalogat agresiunea și tentativa de suicid – ce altceva este gestul unui copil de clasa a VI-a de a sari pe geam, pentru a pune capăt unei situații care îi făcea un rău pe care nu îl putea controla? – drept o joacă între copii.
E în această declarație esența unei culturi românești a puterii și violenței. Așa fac copiii, se bat, se agresează, se umilesc, ca și cum violența ar fi un test pentru a trece în tabăra puterii. Cine nu poate se călește sau, în orice caz, învață că există și oameni răi pe lume și poate să își dezvolte dacă nu tehnici de autoapărare, măcar de eschivare.
Cu alte cuvinte, agresivitatea este considerată tolerabilă într-o anumită doză și chiar semn de putere. Inclusiv în online.
Această cultură a puterii sociale are repercusiuni în viața de adult a tuturor celor trei personaje implicate: copilul-victimă, copilul-agresor și copilul-martor și va întreține cercul violenței latent din societate, de la violența domestică extremă la celebrele “două la fund” folosite ca metodă de educație și până la îmbrânceala din autobuze și claxonul nervos din trafic.
Dincolo de asta, însă, copilul-victimă va prezerva sentimentele de vină și rușine de sine, agresorul nu va ști să se impună altfel decât prin exercitarea unei relații de putere cu pumnul, iar martorii tăcuți vor ieși cu dificultate din frică și vor fi cel mai adesea incapabili să reacționeze în fața răului, altfel decât întorcând privirea.
Datele unui studiu Salvați Copiii România din 2016 (”Bullying-ul în rândul copiilor”) arată că în școlile din România 1 din 6 copii spune că este bătut în mod repetat de către alți copii, 1 din 4 copii a fost umilit în fața colegilor, 7 din 10 copii au primit mesaje jignitoare pe Internet.
Pe hârtie, autoritățile știu că e nevoie de un program național de educație, care să îi învețe pe copii ce este putere, care sunt repercusiunile agresivității și cum să aplice tranzitivitatea răului, adică empatia, prin capacitatea de a te pune în locul victimei.
Pe teren, însă, potrivit unei declarații a lui Radu Szekely, secretar de stat în Ministerul Educației, din 27 mai, în sistemul actual de învăţământ sunt „ceva mai mult” de 3.000 de consilieri şcolari la un număr de peste două milioane de elevi.
Am întrebat-o pe Mihaela Dinu, psiholog Salvați Copiii România, cum recunoști un copil-victimă a bullying-ului și ce faci cu copilul-agresor.
Cum arată bullying-ul?
În literatura de specialitate, bullying-ul, descris ca acel comportament de intimidare, hărțuire, respingere sau lovire, prezintă, în mod constant, trei caracteristici:
- Agresorul este conștient de faptul că produce un rău victimelor, astfel că faptele lui sunt comise de fiecare dată cu această intenție. Nu de puține ori, martorii și-au justificat lipsa de reacție declarând că faptele sunt mai degrabă glume, lipsite de malițiozitate și care nu pot produce un rău prea mare. Dar la fel de bine, o parte dintre ei recunosc că nu au intervenit și din teama de a nu deveni la rândul lor țintele agresorilor, conștientizând astfel suferința victimelor.
- Acțiunile agresorilor sunt repetate o perioadă lungă de timp, putând transforma participarea școlară cotidiană a victimei într-un adevărat coșmar, mai ales dacă agresiunile sunt reproduse în mediul online. Utilizarea poreclelor și a insultelor, hărțuirea fizică în timpul pauzelor, răspândirea unor informații mincinoase, transmiterea de mesaje ori postarea de imagini/filme batjocoritoare pe rețelele de socializare vor avea un impact negativ continuu asupra vieții unui copil, indiferent de locul în care acesta se află, familie, școală sau comunitate, alături de colegi ori cei apropiați. Atitudinea pasivă ori de încurajare din partea martorilor stimulează repetiția abuzurilor.
Bullyingul în mediul școlar este expresia fizică și verbală a abuzului de putere, posibil prin dezechilibrul de forțe între agresor și victimă. Dacă va fi lipsită de susținerea colegilor ori a cadrelor didactice, vulnerabilitatea victimei în fața agresorului sau a grupului de agresori va crește, ceea ce va conduce pe termen lung la o atitudine de resemnare și izolare față de colegi.
Nu întâmplător, sunt copii care refuză dezvăluirea abuzurilor chiar față de părinți, bullyingul devenind un balast psihologic, cu consecințe severe asupra dezvoltării fizice sau psihologice a copilului. . În acest sens, bullying-ul este o formă de coerciție socială, în care o persoană obligă o altă persoană să acționeze într-un anumit mod.
Așadar, bullying-ul poate fi definit ca fiind acțiunea umană agresivă, intenționată, menită să provoace disconfort sau durere, ce implică un dezechilibru de putere între agresor și victimă, și care se manifestă în mod repetat și îndreptat către o victimă care adesea nu a comis niciun gest care să justifice furia agresorului.
Iar copiii care acționează ca agresori sunt expuși la riscuri mai mari de comportament antisocial și delincvent ca adolescenți și tineri, și la implicarea în comiterea de infracțiuni penale ca adulți.
Care sunt semnele unui copil hărțuit?
Semnele: refuză să meargă la școală, nu povestește ce face la școală, rezultate școlare tot mai scăzute, nu mai interacționează cu prietenii, petrece tot mai mult timp în camera lui, poate avea accese de plâns, mănâncă în exces sau refuză mâncarea, dereglări de somn, coșmaruri.
- Principala problemă de sănătate mintală, consecință a bullying-ului, este considerată depresia. De asemenea, victimele prezintă un risc mare pentru ideație suicidară. În general, copiii victime prezintă o stimă de sine scăzută și un concept de sine negativ. Ei se simt adesea anxioși, simt rușine și se simt chiar vinovați pentru ce li s-a întâmplat. În școală, ei sunt, de obicei, cei fără prieteni care stau singuri și abandonați. Relațiile lor de prietenie sunt adesea afectate din cauza unei frici sporite de a avea încredere în semenii lor. Consecințele negative afectează nu doar sănătatea lor mintală, ci și rezultatele academice și pot scădea motivația lor de a merge la școală și de a învăța.
Ce trebuie să facă părintele, atunci când copilul îi povestește că este hărțuit la școală? Deseori, există temerea că mai tare expune copilul, dacă povestește. Alteori, preferă să transfere copilul. Este asta o soluție?
- Să anunțe școala de această situație, să ia legatura cu consilierul școlar, să știe că existe niște norme pe care școala trebuie să le aplice legat de prevenția și intervenția fenomenului de bullying.
- O idee foarte importantă este aceea că fenomenul de bullying nu dispare de la sine, lăsăm timpul să treacă și se rezolvă. Fără implicarea părinților și a profesorilor, situația nu se schimbă. Copiii au nevoie de adulți în astfel de situații. Mutatul la o altă școală nu rezolvă situația copilului victimă, acesta poate fi vulnerabil și în alt mediu școlar. Important este să-i validăm emoțiile, să-i creștem încrederea în sine, să-i valorizăm calitățile, să-i dezvoltăm reziliența.
Ce faci cu copilul-agresor? Există terapie, metode terapeutice pentru a-l dezvăța de agresivitate?
- Intervenția inițială se poate focusa pe redirecționarea interesului agresorilor către activități pro-sociale, respectarea regulilor și aplicarea anumitor consecințe în urma încălcării regulilor respective.
- Dacă intervenția inițială nu dă rezultate, se recomandă implementarea diferitelor tehnici de control comportamental prin care se urmărește dezvoltarea anumitor abilități comportamentale și emoționale (controlul agresivității, controlul impulsurilor, reglarea emoțională etc.), precum și dezvoltarea anumitor abilități cognitive (calitatea interpretării informațiilor ambigue, înțelegerea perspectivei celuilalt, rezolvarea eficientă a problemelor și a conflictelor, gândire morală etc.)
- Reflectare în grup = accent pe consecințe ale comportamentului agresiv pe baza unor mesaje de la victimă, fără nominalizarea și expunerea agresorului în fața grupului
- Reflectare individuală /familie = accent pe consecințele comportamentului agresiv asupra victimei și identificarea unui act reparatoriu pe care agresorul să îl facă față de aceasta
Vezi şi:
