Un elev s-a aruncat de la geamul unei școli din București. Șeful Inspectoratului a fost demis după ce a spus că e vorba de ”o joacă obișnuită, a avut o stare de nervi”

Un elev s-a aruncat de la geamul unei școli din București. Șeful Inspectoratului a fost demis după ce a spus că e vorba de ”o joacă obișnuită, a avut o stare de nervi”

Un elev s-a aruncat, joi, pe geamul clasei, de la primul etaj al şcolii George Bacovia din Bucureşti. Din fericire, copilul a scăpat cu câteva răni după saltul de la 5 metri.

În schimb, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a anunțat demiterea șefului Inspectoratului Școlar al Capitalei, după declarațiile acestuia despre incident.

"O joacă obişnuită... Ce sa va zic...a avut o stare de nervi. Nu neapărat s-a certat cu un elev, a evocat că a băut o ... Cola. Pur şi simplu, a fugit şi a sărit pe geam", este declarația pe care Ionel Puşcaş a făcut-o și în urma căreia a fost demis de la șefia ISMB.

ADVERTISING

Pușcaș este și secretar general al PNL Sector 6 și fusese numit la șefia ISMB în decembrie 2019.

”Ministerul Educației nu poate tolera astfel de abordări superficiale in situații care necesită mai mult decât oricând empatie, înțelegere și responsabilitate”, a explicat ministrul Cîmpeanu, pentru Educație Privată.

Unii copii l-au încurajat să sară și au filmat momentul

Incidentul de joi s-a produs într-o pauză. Elevii au alertat profesorii, care au chemat ambulanța.

Directoarea şcolii "George Bacovia" din Bucureşti, Dorina Constantin, a declarat pentru Observator News că băiatul i-a spus că este supărat, dar nu și de ce.

ADVERTISING

”Am întrebat dacă supărarea lui merita aşa gest, a zis nu. El este o fire mai taciturnă asa…", a spus femeia.

Potrivit unor declarații ale unor copii care au asistat la scenă, băiatul a amenințat că se aruncă, iar unii colegi l-au încurajat să o facă și au filmat momentul.

”Când el a vrut să se arunce, colegii îl încurajau să sară, în loc să îl tragă sau ceva. Ziceau că nu ai curaj, sari, sari. L-au bătut colegii, îl jigneau, îl umileau”, e declarația unei fete, tot pentru Observator.

Ulterior, poliția a stat de vorbă cu băiatul, în prezența mamei acestuia. Copilul le-a spus agenţilor doar că a sărit pe geam din cauza faptului că o colegă vorbea în apropierea lui și el nu a mai suportat să o audă, informează Antena3.

ADVERTISING

În urma căzăturii, băiatul s-a ales cu două coaste rupte, dar se află în afara oricărui pericol. Inițial, a fost transportat la Spitalul Marie Curie din Capitală, dar a fost mutat la Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia pentru a fi consiliat.

În acest caz, s-a deschis și un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. La școala respectivă copiii nu sunt supravegheați în pauze. Mai multe cadre didactice urmează să fie audiate în zilele următoare.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇