Desființarea SIIJ depinde în acest moment de Senatul României, explică Cristian Băcanu

Desființarea SIIJ depinde în acest moment de Senatul României, explică Cristian Băcanu

Ministerul Justiției nu poate iniția în acest moment o ordonanță de urgență privind desființarea SIIJ, iar decizia CJUE trebuie pusă în aplicare imediat și singura soluție în momentul ăsta este să fie aprobat acel proiect de desființare a SIIJ aflat la Senat, spune deputatul PNL Cristian Băcanu.

În ultima parte a interviului acordat pentru cititorii SpotMedia.ro, avocatul Cristian Băcanu, secretar al Comisiei Juridice din Camera Deputaților și fost secretar de stat în Ministerul Justiției, explică de ce nu poate fi desființată acum SIIJ prin ordonanță de urgență și îi indică pe cei de care depinde și care ar putea grăbi rezolvarea acestei probleme.

ADVERTISING

Spot: De ce nu dă Guvernul OUG pentru desființarea SIIJ? De ce nu face nimic ministrul Stelian Ion, în care foarte mulți și-au pus toate speranțele? De ce nu face nimic PNL? Unde se blochează lucrurile?

PNL nu poate să facă nimic pentru că MJ este condus de Stelian Ion, de la USR PLUS dar, după aprecierea mea, MJ nu poate iniția în acest moment o ordonanță de urgență privind desființarea SIIJ.

Spot: Dar înainte MJ a fost condus de Cătălin Predoiu, de la PNL. De ce nu ați desființat SIIJ anul trecut?

Ascultă răspunsul și argumentele în format audio:

ADVERTISING

Spot: În acest moment, ministrul Justiției, Stelian Ion, poate face ceva pentru desființarea SIIJ și nu vrea? De ce nu se dă ordonanță de urgență?

Din punctul meu de vedere, există un impediment pentru o ordonanță de urgență. Lăsând la o parte referendumul și faptul că nu e bine în principiu să dai ordonanță de urgență pe Justiție, avem o decizie a CJUE care trebuie pusă în aplicare, repede, imediat, exact așa cum a făcut magistratul din Pitești, pe care nu îl cunosc, dar îl felicit.

Impedimentul este că avem un proiect de lege în camera decizională, în Senat. Iar dacă Guvernul vine să dea o ordonanță de urgență în momentul în care există un proiect de lege în stadiu avansat de adoptare, încalcă principiul cooperării loiale, un principiu de rang constituțional.

ADVERTISING

Singura soluție pe care o văd în momentul ăsta este să se fie aprobat acel proiect de desființare a SIIJ aflat la Senat. Dacă e aprobat, lucrurile se rezolvă automat.

Spot: De cine depinde finalizarea procedurilor în Parlament?

De conducerea Senatului, dar și de modul în care se formează o majoritate, pentru că știm bine că nici PNL, nici USR PLUS, nici UDMR, nu au singure o majoritate, deci trebuie să se formeze un acord la nivel de coaliție.

Spot: E corectă afirmația ”De Senatul României depinde în acest moment desființarea SIIJ”?

 Da.

Află mai multe despre acest subiect:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇