Cum se apără primarul Chirica de acuzaţiile procurorilor: S-a schimbat legislația!

Cum se apără primarul Chirica de acuzaţiile procurorilor: S-a schimbat legislația!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul Iaşiului Mihai Chirica anunţă că nu va candida pentru nicio funcţie în PNL Iaşi, după ce a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, edilul afirmând că este imoral să tragă după el un partid, cât timp nu poate fi fără pată.

Mihai Chirica a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu va demisiona de la şefia filialei municipale a PNL Iaşi, dar că nici nu va mai candida la vreo funcţie de conducere în organizaţie la alegerile interne programate în acest an.

”Nu voi face nici un pas lateral, nici un pas în spate şi nici piruete politice nu voi face. Dar cât timp în instanţele din România va fi un dosar în care eu am calitatea de inculpat, chiar dacă pledez nevinovat, eu nu voi candida pentru nicio funcţie politică. Dacă mâine vor fi alegeri în PNL Iaşi, eu nu îmi voi depune candidatura pentru nici o funcţie politică.

ADVERTISING

Este imoral să trag după mine un partid, în condiţiile în care eu nu pot să fiu fără pată. Îmi voi duce crucea până în momentul în care îmi voi rezolva problema, dar nu voi candida pentru nicio funcţie politică. Este moral să nu candidezi pentru funcţii politice atâta timp cât eu nu mă simt confortabil”, a afirmat primarul Mihai Chirica.

El a mai spus că a fost numit temporar anul trecut la şefia organizaţiei municipale PNL Iaşi şi că este la îndemâna colegilor săi să decidă dacă mai rămâne sau nu preşedinte.

ADVERTISING

Protest la Iași pentru Autostrada Moldovei, în timpul serbărilor de Ziua Unirii. Chirică a fost stropit cu iaurt (Video)

Nu renunță nici la Primărie

Cât priveşte postul de primar al Iaşiului, Chirica a spus că nu va renunţa la această funcţie.

”Din punct de vedere administrativ, nu este vorba de un act de corupţie. Nu am furat de la Primăria Iaşi, nu am luat pentru mine nimic. Mi-am câştigat mandatul cinstit. Mă consider nevinovat, dar instanţa va decide care va fi drumul meu ulterior”, a mai afirmat edilul ieşean.

ADVERTISING

”S-a schimbat legislația”

De asemenea, într-o intervenție la Digi24, Chirica a spus că pe parcursul desfășurării procedurii de achiziție a mașinilor s-a schimbat legea.

”Inițial, mașinile trebuiau folosite de primărie, dar s-a schimbat legislația și a venit o solicitare din partea poliției. Curtea de Conturi Iași a spus să le transferăm. Poliția, ajunsă la al treilea director, nu le-a mai vrut. A încetat contractul la termen și mașinile au fost returnate.

Nu am avut niciodată contact cu furnizorul, aici a acționat banca, care a fost foarte atentă. Nu văd unde ar fi fost o problemă de natură de ilegalitate”, a punctat edilul.

Primarul Mihai Chirica a fost trimis miercuri în judecată, alături de alte cinci persoane, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, fiind acuzat de abuz în serviciu.

Detalii aici - Primarul Mihai Chirica a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇