Deputaţii jurişti au avizat pozitiv cererea DNA, Bănicioiu e la un pas să rămână fără imunitate: Nu mai candidez. Să stea lumea liniştită

Deputaţii jurişti au avizat pozitiv cererea DNA, Bănicioiu e la un pas să rămână fără imunitate: Nu mai candidez. Să stea lumea liniştită
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deputaţii jurişti au decis, vineri, să-i ridice imunitatea deputatului Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătăţii, în cazul căruia Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată.

S-au înregistrat 19 voturi ‘pentru’, 2 voturi ‘împotrivă’, au precizat, pentru Agerpres, membri ai comisiei. 

Bănicioiu, care a venit însoţit de avocata sa, a spus că nu înţelege de ce n-a fost audiat până acum şi a dezminţit mai multe acuzaţii aduse de denunţător.

ADVERTISING

"Sunt nişte minciuni. (...) Poziţia mea este foarte clară. Eu vreau să ajungem cât mai repede cu discuţia pe fond. Până acum nu am fost audiat, nu înţeleg de ce nu am fost audiat. Mi-a spus doamna avocat şi înţeleg din multe păreri juridice că puteam fi audiat de câte ori era nevoie.

Nu mai candidez. Să stea lumea liniştită. Vreau eu să lămurim practic chestiunea asta şi văd cum e posibil totuşi ca în România denunţătorul să fie crezut absolut oricând, dar să rămână cu tot, să i se ofere protecţie, imunitate şi orice. Pot să-mi ia imunitatea şi orice că oricum le-am dat-o eu", a spus Bănicioiu.

ADVERTISING

Ce spune avocata

Avocata Eliza Ene a afirmat că există "nişte denunţuri din anul 2015".

''La acel moment Parchetul a considerat că nu sunt suficiente dovezi astfel încât să dea naştere unei urmăriri penale cu privire la domnul Bănicioiu. Motivele pentru care ne aflăm astăzi în faţa Comisiei juridice mie personal îmi sunt străine.

Din 2015 şi până în prezent nu s-a făcut niciun act de urmărire penală în acest dosar. Nu există nicio dovadă directă sau indirectă care să-l implice pe domnul Bănicioiu în vreun fel. Denunţătorii nu l-au văzut, nu l-au cunoscut, n-au vorbit niciodată personal cu dânsul", a precizat avocata.

ADVERTISING

Anterior, Bănicioiu a declarat că o sa le explice colegilor săi poziția sa și sumarul dosarului.

„Sper că unii l-au citit. Este şi interesul meu ca lucrurile să se desfășoare cât mai repede şi să vedem de ce oameni cu probleme penale se duc şi fac denunţuri ca să scape”, a spus el.

El a precizat că nu există probe pentru acuzațiile sale.

Amintim că procurorii cer Parlamentului încuviinţarea urmăririi penale a lui Nicolae Bănicioiu, suspectat de trafic de influenţă şi luare de mită, pe vremea când era ministru.

Citeşte articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇