Ciolacu: Mie nu-mi trebuiesc funcţii, dom-le! Eu sunt şef la ciuma roşie cât timp vor colegii mei

Ciolacu: Mie nu-mi trebuiesc funcţii, dom-le! Eu sunt şef la ciuma roşie cât timp vor colegii mei

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost întrebat dacă i s-a oferit funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor și a răspuns cu un val de ironii.

Într-un final, a spus că el consideră că politica nu trebuit făcută „fugărind vreo funcţie” şi că nu face „politică mică”.

"Mie nu-mi trebuiesc funcţii, dom-le! Eu sunt şef la ciuma roşie cât timp vor colegii mei", susţine el, ironic.

”Mă vedeţi aşa prost îmbrăcat? ”

"Cum să mi se ofere, de la cine să mi se ofere? Mă vedeţi aşa prost îmbrăcat? Alea-s nişte funcţii când se creează nişte majorităţi. Eu cred în democraţie şi în regulile democratice.

ADVERTISING

Ca să ce? Să fiu şef la Cameră două săptămâni până se împacă USR-ul cu ăia, pe urmă te schimbă?

Lucrurile trebuie să fie normale la cap! Asta nu-i ţara lui Papură Vodă!”, a afirmat liderul PSD, la România TV.

Ciolacu a continuat ironiile, spunând că nu îşi doreşte funcţii.

"Mie nu-mi trebuiesc funcţii, dom-le! Eu sunt şef la ciuma roşie cât timp vor colegii mei şi cu asta am încheiat! Suntem în Opoziţie. (...) Funcţiile în Parlament sunt nişte funcţii politice. Ele se obţin în urma creării unor majorităţi. Vedeţi o majoritate creată ca să merg eu? Ce, io-s aventurier?”, a adăugat Ciolacu.

ADVERTISING

El a explicat că un gest de acceptare a unei astfel de înţelegeri s-ar răsfrânge asupra partidului, lucru pe care nu îl doreşte.

Marcel Ciolacu nu a fost contactat de către preşedintele Klaus Iohannis de la debutul crizei politice, el subliniind că probabil şeful statului nu are numărul său de telefon.

Ludovic Orban a anunțat, luni, că i-a trimis noului președinte PNL, Florin Cîțu, demisia sa de la șefia Camerei Deputaților.

Cîţu, despre ce se va întâmpla cu şefia Camerei, după ce își depune Orban demisia

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇