De aproape 5 luni lucrez cu Thrive Global în România (desigur, Interact este în continuare o parte mare din viața mea, la fel și toate cauzele în care sunt implicată). Misiunea acestei organizații este să ajute la reducerea stresului și a burnout-ului în organizații. Am rezonat cu această misiune, mai ales că în ultimul an și jumătate, stresul a afectat enorm mulți oameni.
Managerul meu, (că și eu am un manager, iată, după atâția ani), mi-a spus de mai multe ori că trebuie să nu mai lucrez noaptea, că trebuie să ‘walk the talk’. Nu lucrez și la 1 noaptea pentru că cineva îmi impune, ci pentru că, atunci când colaborez cu oameni de pe alte continente, vreau să comunic cu ei când ei se trezesc, dimineața, să răspund la email-uri, să mișcăm unele proiecte. Nu mă stresează, am niște obiective, am niște cauze pentru care fac ceea ce fac.
Când vorbim despre echilibru, însă, despre a elimina burnout-ul, stresul, m-aș uita la alte aspecte. Eu știu că sunt dintre cei care vor lucra mereu mult, vor găsi mereu proiecte în care să se implice, cauze nobile. Dar contează cu cine lucrez, ce oameni am în jur, așa cum, probabil, contează pentru mulți dintre noi.
Observ însă destul de des un nivel înalt de negativitate, agresivitate, delăsare, neasumare, renunțare rapidă.
Am avut recent o experiență negativă. Am vrut să cumpăr 3 piersici. Vânzătorul nu era la tarabă, se dusese la mașină să ia ceva. Eu am luat o pungă de plastic și am pus cele 3 piersici, atentă să nu ating nicio altă piersică, să păstrez igiena.
Când a venit vânzătorul, mi-a făcut un scandal monstru că mi-am permis să iau eu punga (erau atârnate pungile într-un cui, lângă fructe), cu acuze că aș putea să îi fur banii, că el e responsabil acolo, că cine mă cred, pe scurt, de o agresivitate gratuită uimitoare.
Tonul lui ar fi enervat cu siguranță și pe cei mai relaxați. Am fost calmă, rezervată, l-am rugat să folosească un ton diferit, am spus că, dacă am greșit, nu am avut această intenție, am cerut iertare, am zis că e bine să depășim momentul. Nu și nu, el parcă era turbat. Am plecat cu un calm aparent, însă nu pot să spun că această scenă nu mi-a tulburat starea pentru o oră sau două.
Astfel de comportamente agresive și lipsite de respect se regăsesc însă și în companii.
Cu siguranță, toți putem greși. Toți avem zile proaste, ceva se întâmplă care ne poate stresa și putem avea comportamente neadecvate, tonul agresiv, aroganța, nesiguranțele transformate în autosuficiență, stilul colțuros.
Însă singurele persoane care ne acceptă oricum sunt părinții noștri. Ei nu au încotro, suntem proiectul vieții lor și nu pot renunța la noi.
Însă restul oamenilor nu sunt obligați să ne suporte.
Fiecare vine în conversație, în relație, de orice fel este ea, cu propria istorie, propriile întâmplări, cu evenimentele asociate din viața sa, cu preocupările și grijile sale. Dacă ne turăm prea tare, celălalt ne va atenționa, ne va spune, dacă avem noroc, că am derapat, însă nu ne va tolera prea mult. Va pleca fără să mai cumpere piersicile, ne va închide telefonul, ne va întoarce spatele, va ieși închizând ușa pentru o vreme sau pentru totdeauna după el.
Afirmațiile de genul ‘așa sunt eu, trebuie să mă acceptați ca atare’ reprezintă o modalitate de a ne ascunde incapacitatea de a ne șlefui stilul abrupt, necioplit, aroganța, lipsa de auto-educație, de eleganță, discreție.
Poate că sunt mai atentă la aceste aspecte de când promovez filosofia Thrive.
Poate că mă străduiesc eu însămi să demonstrez comportamentele pe care le susțin. Poate că am obosit să am de-a face cu atitudini necioplite. Poate că am devenit eu mai puțin tolerantă la aceste comportamente, odată cu vârsta. Sau poate, pur și simplu, ar fi bine să facem toți eforturi de a fi mai atenți la cum ne manifestăm, să ținem cont și de ceilalți.
Atitudinea de stăpâni de sclavi este desuetă, ține de manualele vechi despre ‘necivilizația’ omenirii, pe care unii vor să o aducă în contemporaneitate.