Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este deja aprobat de Comisia Europeană, iar momentul a fost punctat festiv prin prezența la București a președintei CE, Ursula von der Leyen.
Premierul Florin Cîțu jubilează. Are impresia că a pășit cu dreptul în noua sa postură, cea în care cumulează șefia Executivului cu șefia principalului partid de guvernământ. Formal are dreptate. Dar, în fond, constat cu mâhnire că artizanul planului cu care se fălește azi premierul și-a dat demisia din Guvern, împins chiar de premier.
N-ar trebui să-i roșească premierului obrazul?
Nu numai atât, dar partidul useristului Cristian Ghinea condiționează revenirea la guvernare nici mai mult și nici mai puțin decât de demisia noului președinte al PNL din fruntea Guvernului.
În acest context, tot românul este îndreptățit să-și pună o primă întrebare: ce șanse sunt ca PNRR să se implementeze cu succes, să fie corect distribuit în teritoriu, iar factorii interesați să înceapă elaborarea documentațiilor și înaintarea lor pentru avize și aprobări, în absența celui care cunoaște cel mai bine planul, întrucât el l-a elaborat în detaliu și tot el l-a negociat, capitol cu capitol, la Bruxelles?
Cine este, la Guvern, persoana competentă și calificată să conducă în continuare gestionarea fără sincope și profesionistă a PNRR? Cine este persoana capabilă să reziste intereselor, în cazul în care vor da târcoale acestui ispititor borcan, plin cu miere și cu fonduri europene?
Intuiția îmi sugerează că această persoană nu există sau este atât de modestă, încât premierul Cîțu n-a îndrăznit s-o prezinte în public și s-o instaleze, chiar și ca interimar, în fotoliul rămas gol după alungarea domnului Ghinea.
Intuiția mea este întărită și de unele știri cum că premierul i-ar fi propus domnului Ghinea revenirea la guvernare, indiferent de poziția partidului său, iar domnul Ghinea ar fi refuzat. Nu cred să fi făcut Cîțu asemenea demers incomod, dacă ar fi avut pe cineva pregătit să fie ministru al Fondurilor Europene.
Aceeași intuiție este întărită încă o dată de faptul că, nevoit să propună un ministru interimar în locul celui plecat, domnul Cîțu s-a propus pe sine însuși interimar la borcanul cu miere. Se vede și din avion că asta este o soluție disperată.
Nu numai disperată, dar, în actuala conjunctură, interimatul domnului Cîțu pare o superbă tichie de mărgăritar așezată pe cap.
Căci, mă întreb, de unde va avea timp premierul să se ocupe și de Fondurile Europene, după ce tocmai s-a instalat ca lider al partidului și simte sabia lui Damocles deasupra capului – căci PSD tocmai a depus marți propria moțiune de cenzură? Mai este și moțiunea USR PLUS + AUR, pe care autorii se căznesc s-o pună în discuție.
Între timp, pandemia presează mai vârtos ca niciodată, inflația accelerează, iarna se apropie, iar explozia preţului la energie îngrijorează întreaga planetă, nu numai România.
Între timp, PNRR așteaptă persoana care să-l gestioneze. Pe acea persoană o așteaptă o muncă de Sisif, dacă și-a propus ca prevederile ambițiosului plan să nu rămână doar pe hârtie.
Căci munca abia de acum începe, abia acum specialiștii din minister și alte intituții centrale sau teritoriale sunt chemați să elaboreze documentații profesioniste, să organizeze licitațiile, contractările, demararea lucrărilor. Documentațiile și licitațiile au fost todeauna punctul nostru slab, iar România este demult în coada Uniunii, în ce privește absorbția fondurilor europene.
N-o spun numai eu. A afirmat-o în repetate rânduri europarlamentarul Corina Crețu, fost comisar european, care s-a zbătut să impulsioneze elaborarea documentațiilor, presând fără succes asupra colegei domniei sale, Viorica-Vasilica.
Acest aspect îl îngrijorează chiar și pe domnul Ghinea care, deși a ieșit din Guvern, se comportă responsabil în raport cu munca sa și s-a hotărât să monitorizeze pe cont propriu evoluția PNRR, contatând că „nu banii sunt problema, ci pregătirea și demararea lucrărilor”.
În prezent domnul Cîțu și-a asumat interimatul ministerului, dar mă tem că numai de PNRR nu-i arde.
După ce luni a cules aplauze pentru plan, de marți încolo, pentru nu se știe cât timp, premierul probabil că și-a și schimbat agenda. Fotoliul său este în joc și nu știe nimeni dacă, după eventuala trecere a moțiunii PSD, cu sprijinul USR PLUS + AUR, ar mai avea președintele curaj să-l nominalizeze tot pe Cîțu pentru un nou guvern.
Unii comentatori pesimiști prevăd declanșându-se cea mai grea și mai lungă criză politică din istoria recentă a României – în cazul când PSD va reuși declanșarea anticipatelor, așa cum anunță domnul Ciolacu.
Firește, nimic nu este imposibil în politică, dar mi se pare foarte improbabil ca anticipatele să aibă loc, cu toată silința lui Ciolacu. Pentru a ajunge la ele va fi necesară respingerea a două nominalizări succesive de premieri.
Nu mi se pare a fi în firea românului să-și semneze singur propria revocare. Căci câinele nu pleacă de la măcelărie de bună voie. Parlamentarii abia s-au instalat în scaune, după ce unii au cotizat din greu la partid ca să prindă poziții eligibile pe „listă”. Vor renunța ei oare la indemnizații, pensii speciale și alte privilegii, numai pentru bâzdâcul domnului Ciolacu? Mă îndoiesc.
Revenind la PNRR, rețin o apreciere lucidă făcută recent la TV de domnul Dacian Cioloș, candidat la președinția USR PLUS și câștigător în prima rundă:
„Dincolo de acest moment, trebuie să ne concentrăm rapid pe implementare – sunt acolo zeci de investiţii majore, reforme – unele cheie, susţinute de USR PLUS, care au făcut parte din programul nostru de guvernare – care fără USR PLUS în guvern au puţine şanse de a fi concretizate”.
Mi se pare foate realistă declarația domnului Cioloș. Fără USR PLUS în Guvern – mai ales fără Cristian Ghinea - există riscul de a nu putea concretiza toate prevederile din ambițiosul plan. Și acesta nu este decât unul in costurile moftului domnului Cîțu.
S-ar putea să treacă moțiunea PSD, pe care o va vota foarte sigur AUR, probabil USR PLUS și cu siguranță mai mulți dintre neafiliați, sătui de nestabilitatea actului de guvernare..
Nu cred că domnul președinte Klaus Iohannis va risca să meargă tot pe mâna lui Cîțu.
Ar fi mai înțelept să simtă rostul lucrurilor, să reflecteze la zicala latinului „est modus in rebus” și să-i spună lui Cîțu, așa cum i-a spus în decmbrie lui Orban: până aici. Singurul fapt delicat este că, în locul lui Cîțu, trebuie pus altul.
