Chiar dacă păstrează guvernarea, PNL va fi în situația celui lipsit de putere, cu potențial de negociere zero și cu o capacitate de a genera emoție apropiată și ea de limita inferioară. Dar pentru cine contează atât de mult ca Florin Cîțu să ajungă președintele PNL, încât să merite ca, pentru asta, să arunce în aer guvernarea?
Criza guvernamentală era îndelung așteptată, dar toată lumea voia să o mai amâne puțin: grupul din jurul lui Florin Cîțu, inclusiv Klaus Iohannis, până după Congresul PNL; USR PLUS, până când vor putea livra rezultate ale guvernării – de aici insistența ministrului Ghinea de a anunța rezultate ale PNRR ; PSD, până când mai crește în sondaje, încât să facă el jocurile.
Dar banii din PNDL 3 erau prea importanți pentru Florin Cîțu, care a subestimat reacția USR PLUS. Pus la colț, USR PLUS nu putea decât să reacționeze și reacția l-a repus în postura unui partid de protest, spune profesorul de științe politice Andrei Țăranu, în dialog cu Spotmedia.
Această criză era previzibilă. E adevărat că ar fi trebuit să fie mai târzie, să fie prin primăvara lui 2022, după această iarnă cumplită, când partidele de la guvernare ar fi încercat să se exonereze de vină.
Cine e autorul crizei? Cui îi atribuim prea mult și cui prea puțin?
Noi vorbim întotdeauna despre autorul personalizat, deși din punctul meu de vedere am putea vorbi despre autorul colectiv. Există un cumul de factori care au condus la această criză. Autorul colectiv sunt partidele politice și aș pleca de la această analiză. Sistemul de partide din România este blocat, din 2007, și felul în care s-a încercat să se schimbe sau nu legile alegerilor parlamentare și locale a condus la acest model pe care noi îl numim democrație electoralistă. Adică partidele practic nu mai au niciun alt rol social, decât acela de a face la nesfârșit alegeri. Și atunci ele sunt practic blocate în acest mecanism social de a fi permanent în competiție electorală și nu mai produc de foarte multă vreme politici publice. În România există un deficit de politici publice de foarte multă vreme.
Această criză a partidelor politice conduce la nesfârșite blocaje. Începând cu 2008, avem un nesfârșit sistem de crize. În 2009 avem un Guvern care durează mai puțin de un an, vreo 10 luni, apoi un Guvern cvasi-stabil, care durează doi ani și ceva, în plină criză economică, cade respectivul Guvern, în urma unor mari demonstrații de stradă, pentru a fi urmat de cel mai scurt Guvern, de nici trei luni, Guvernul Ungureanu, urmat de Guvernul USL, care trăiește și el într-o permanentă criză și se termină în 2014, cu un Guvern Ponta măcinat de crize interne, înainte de alegerile prezidențiale și din acel moment avem criză după criză. Am ajuns la situația în care PSD își dă singur prim-miniștrii jos.
Această criză era previzibilă. E adevărat că ar fi trebuit să fie mai târzie, să fie prin primăvara lui 2022, după această iarnă cumplită, când partidele de la guvernare ar fi încercat să se exonereze de vină. Acum, cu atât mai grav, suntem în plină criză epidemică, în plină criză economică, în deficit excesiv, cu niciuna dintre temele europene făcute.
Dacă am spune președintele e de vină, am avea dreptate. Dacă am spune USR PLUS e de vină, din nou am avea dreptate. Dacă am spune că PNL e de vină, iar avem dreptate. Autorul este colectiv și sistemic. Dacă nu vom avea o schimbare profundă a sistemului electoral, care să conducă la o schimbare profundă a sistemului de partide, probabil vom continua acest sistem de crize și în următorul deceniu. Sigur, partidele politice, așa cum sunt ele construite, nu au niciun interes să renunțe la vrabia din mână pentru cioara de pe gard și atunci blochează orice schimbare electorală, pe care o resimt ca fiindu-le fatală.
Singurii care pot genera o schimbare sunt fie ONG-urile, societatea civilă, fie o presiune din exterior, care pare singura probabilă într-un proces de redemocratizare a României.
Guvernul a încercat să externalizeze criza, a compus o scrisoare în care sunt amestecate lucruri, în care acuză USR PLUS că s-a aliat cu AUR și prin asta periclitează inclusiv drepturile LGBT. Să ne amintim că PNL a fost tocmai cel care s-a opus raportului Matic, în Parlamentul European.
Să ne amintim că doamna Gorghiu a avut un contract scris și semnat cu Coaliția pentru familie, pentru referendumul din 2017. E foarte jenant să apelezi la „ajutorul străin”, e caragielesc.
În esență, Uniunea Europeană, lovită de acest val de populisme, de iliberalisme ar trebui să se uite mai cu atenție la România și să-i ceară o formulă de redemocratizare și de reinstituționalizare, așa cum a făcut până în 2007, astfel încât cetățenii să fie cu adevărat reprezentați.
Aici apare a doua mare criză a societății românești, criza de reprezentare: la ultimele alegeri, numărul de cetățeni care a vrut să fie reprezentat a fost aproape de 35%.
Care e miza fiecăruia? Ce vrea fiecare?
Miza lui Florin Cîțu e să devină președintele PNL. Și nu e doar a lui Florin Cîțu, cât a unei clici din jurul lui, care își dorește să elimine vechile structuri ale PNL și să ajungă cât mai aproape de butoane și în special de resurse. Această clică este în mare parte provenită din fostul PDL și o parte e constituită din „lupii tineri”, de tipul Rareș Bogdan. Avem și un grup neoprotestant puternic, și el împărțit.
Florin Cîțu e împins de la spate să devină președintele PNL, chiar distrugând, aruncând în aer toate structurile politice și economice ale României, ceea ce e un scandal.
USR PLUS are un interes mai degrabă instituțional. Felul în care s-a construit a fost modelul unui partid de protest, al unui partid care reacționează la realitate și care are mai puține perspective ideologice. Asta a făcut ca multe grupuri, unele chiar antagonice – dacă vi-l amintiți pe domnul Goțiu, din ramura eco-socialistă – să intre într-un USR dominat de domnul Ghinea, neopașoptist și liberal contemporan, plus linia centristă a PLUS-ului. Toate acestea s-au amestecat, cu o reacție naturală la societatea politică din România, fără însă să aibă experiența guvernării, a administrării și cu atât mai puțin experiența politică în „marile jocuri” care s-au făcut la nesfârșit în România în ultimii 30 de ani. S-a trezit acum în blocaj, pentru că nu a avut capacitate de negociere și nici linii de negociere cu diverși parteneri și actori sociali și politici.
Mai avem interesul președintelui Iohannis, căruia i se apropie mandatul de sfârșit și care trebuie să își găsească un loc în structurile politice odată cu 2024. Se tot vorbește de o posibilă funcție europeană, greu de crezut că va fi așa, din cauza calendarului, alegerile europarlamentare sunt primele, cele prezidențiale ultimele, până atunci structurile din Parlamentul European și Comisia Europeană vor fi rezolvate deja. Probabil că dorește să intre în politica națională, cum și Ion Iliescu, după al doilea mandat, a mai fost o legislatură senator.
Or, această existență după îl pune în postura de a intra în jocul politic, lucru care nu a fost comun la domnia sa și această intrare generează un recul foarte puternic din partea grupurilor politice.
În ceea ce privește PSD, el are un interes invers, nu vrea să intre la guvernare, vrea să crească în Opoziție, până la nivelul de la care să facă jocurile în 2024. A fost luat prin susprindere de ce s-a întâmplat și din acest motiv caută diverse formule, multe dintre ele nu foarte inteligente, de a se deroba de funcțiile sale de principal partid de opoziție.
AUR are interesul de a se legitima și iată, a intrat în politică. Până acum, AUR era complet pus între paranteze, dintr-o dată îl vedem pe George Simion ocupând spațiul public, ceea ce îi dă o turnă de partid național.
UDMR, în sfârșit, are interesul permanent de a rămâne în aceeași formulă politică, adică să fie un partid-balama, de neevitat la guvernare.
Dar poate PSD să evite la nesfârșit o decizie? Îi convine percepția de „blat” cu PNL?
PSD are un electorat foarte divers, o bună parte din el este interesat de politică abia în momentele de alegeri. E un electorat captiv în orașele mici și în mediul rural, la periferia orașelor mari. Electoratul PSD, dacă nu e supus la niște presiuni foarte mari, nu reacționează la aceste povești.
Cum arată dinspre PSD și Iohannis un „blat” cu PSD-ul de care președintele voia să îl scape electoratul?
Până zilele trecute, PSD era dușmanul României, cum spunea domnul Cîțu. Știți cum se spune: „Fă-te frate cu dracul, până treci puntea”. S-ar putea ca niciodată acest proverb să nu fie foarte real, pentru că pierderile ar putea fi mult mai mari ulterior.
Grupul din jurul domnului Cîțu a fost luat prin surprindere de această criză. Se așteptau ca USR PLUS să fie pur și simplu paralizat în situația de a fi la putere, adică nu va îndrăzni să facă o convenție cu AUR, nu poate să o facă cu PSD și atunci va fi paralizat. Or, USR a acționat atât de diferit de modelele anterioare, încât i-a luat complet din surprindere și a resetat complet sistemul. În acest moment, USR are capacitate de a șantaja puternic PNL și, în egală măsură, de a avea și discurs împotriva PSD, și discurs împotriva PNL, revenind în punctul său originar de partid de protest, față de partidele mainstream.
Le deservește asocierea cu AUR, pe care o joacă la punctaj PNL și președintele Iohannis?
Era singura narațiune care le rămânea, nu aveau alta. E greu de spus în clipa de față.
USR PLUS nu putea să fie altfel în condițiile politicii românești, mai devreme sau mai târziu, pus la colț, trebuia să reacționeze. Orice ființă, chiar și cele mai simple, în momentul în care se simt încolțite, atacă. Nu aveau altă soluție.
Schimbă ceva în lupta pentru șefia USR PLUS acest conflict?
Spre deosebire de PNL, cei doi lideri, Barna și Cioloș, au stat umăr la umăr, unul alături de celălalt, au avut poziții comune, bine structurate și au fost amândoi vocali pe aceeași temă, împotriva lui Florin Cîțu. Pe 1 septembrie, fără această mișcare, USR PLUS ar fi putut să iasă rapid de pe scena politică. Această mișcare l-a repoziționat.
E victoria lui Florin Cîțu la șefia PNL garantată?
E greu de spus. În acest moment, are șanse să devină președinte al PNL, dar întrebarea este ce se va întâmpla dacă în cele 19 zile, câte mai sunt până la Congres, criza nu se tranșează și se tranșează peste 24 de zile. Ajunge să fie președinte al PNL, dar nu va mai fi prim-ministru. Acela va fi un moment în care tot eșafodajul politic și narativ al PNL se va prăbuși. Florin Cîțu este cel care trebuie să înmâneze primarilor și președinților de Consiliu Județean PNDL 3. Va fi un președinte mai antipatizat decât Orban.
Chiar la guvernare fiind, PNL va fi pur și simplu lipsit de orice putere; capacitatea lui de negociere, în acest moment, este zero, pentru că au radicalizat discursul, și capacitatea de a mai produce emoții, în afara clicii Cîțu, este aproape zero.
