Cunoașteți bancul acela în care celui care îi mureau gâștele i se tot ofereau sfaturi, iar gâștele continuau să moară – până într-o zi când, moarte fiind toate gâștele sale, sfătuitorul zise: ”Păcat, că eu sfaturi aș mai fi avut!”?
Așa e și cu politica românească. Când zici că ai găsit, cât de cât, formula să mai salvezi câte o gâscă, să mai salvezi câte un proiect de țară, să mai salvezi câte o speranță, să mai vezi câte un ministru care să facă treabă (nu doar declarații de presă), hop sare cineva cu ”sfatul” și ia ”gâsca” de unde nu-i… că între timp a decedat… Inițial, pare să fi fost ograda plină de gâște și gospodarul hotărât să le îngrașe și să se bucure de roadele muncii sale. Numai că gospodăria e treabă serioasă și trebuie făcută cu responsabilitate – altfel se duce ușor de râpă. Și asta devine vizibil după relativ puțină vreme.
După evenimentul de ieri și întreg scandalul din coaliție, pare că guvernului nostru i-au murit toate gâștele. Se întâmplă accidente în orice ogradă însă, ca în bancul cu pricina, gâștele au murit pe rând. Și era clar și pentru noi, muritorii de rând, că sfaturile primite și aplicate de toți cei din coaliție, nu doar la nivel de guvern ci chiar și în cea mai mică comună, unde coaliția ar fi trebuit să colaboreze, că asta nu s-a întâmplat niciodată.
Locuiesc într-o astfel de comună în care, încă din ziua în care au fost anunțate rezultatele alegerilor locale, a început eternul meci între reprezentanții celor două partide care se presupune că sunt împreună la administrarea gospodăriei cele mari numite România.
Ar putea fi amuzant dacă orătăniile de prin gospodărie n-ar începe să moară una câte una – proiecte care nu primesc avizare, sistematizarea circulației într-o localitate care crește și care nu se întâmplă, curățenie și îngrijirea spațiilor verzi care se face doar dacă se revoltă oamenii pe Facebook și așa mai departe… E un tablou pe care-l poți multiplica la nesfârșit, înmulțind cu numărul localităților din țară în care este de presupus că ar trebui să se administreze împreună și care îți oferă realitatea de fapt, lipsa oricărui mecanism de colaborare reală și autentică, cu responsabilitate față de ce este în gospodărie și de beneficiile acesteia.
Actul de conducere și de administrare al unei entități mici sau mari (cum este o țară) nu este foarte diferit, în esență. Micro sau macro, expertiza legată de anumite aspect tehnice poate fi diferită însă, în legătură cu leadershipul, lucrurile stau exact la fel. Pentru că leadershipul este o stare mentală și emoțională. Este un fel de a fi. Este despre responsabilitatea față de oameni.
Este clar că, în spectrul conducerii societății noastre, ideea de responsabilitate este complet diferit interpretată de diferiți jucători. Prima mea reacție ieri, când am aflat deznodământul scandalului din coaliție, a fost să spun ”Responsabilitate zero. De la un capăt la altul.” Și asta pentru că noțiunea de responsabilitate față de oameni lipsea din inventarul de valori al tuturor jucătorilor mari la nivelul societății indiferent de apartenența lor politică, de prezența în garnitura de putere sau în cea de opoziție, de rolul executiv legislativ sau prezidențial. Sau cel puțin așa se vede. Bob Proctor, filozof si autor de bestseller-uri, canadian, spunea: ”Responsabilitatea este liantul care generează angajament față de rezultate.”
Comportamentele în viața de zi cu zi și consecințele acestora se reflectă în rezultatele pe care le obținem. Comportamentele noastre se bazează pe două surse importante. Una este legată de mentalitate: de convingerile noastre, de setul de valori, de principiile pe care le aplicăm în viața de zi cu zi, de presupunerile și ipotezele care plecăm. Cea de-a doua sursă este inteligența emoțională a liderilor. Mai important decât orice fel de competență este felul în care un lider învață să se raporteze la situație, să facă față presiunilor, să fie conștient atât despre el însuși cat și conștient social, în legătură cu ceilalți, cu nevoile lor, să se folosească de comunicare și empatie pentru a găsi o soluție în comun acord, menținându-se responsabili pentru cei care le-au dat puterea pe care o au acum.
Valorile noastre și inteligența emoțională ne modelează reacțiile în diferite situații, situații în care se așteaptă să ne comportăm responsabil.
Comportamentele noastre în situații de criză, felul în care reacționăm în situații de conflict, felul în care abordăm un proces de negociere sau de exprimare a unei alte opinii, felul în care înțelegem să-i convingem pe ceilalți de opiniile și planurile noastre toate aceste comportamente se înscriu într-un spectru de așteptări pe care societatea îl are în general de la liderii săi. În felul acesta definim responsabilitatea. Și de aici confuzia asupra termenului pentru că fiecare parte interesată va da culoarea acestei definiții. Și o va declara drept adevărul său universal, imposibil de aliniat sau de negociat, ceea ce aruncă în aer orice fel de parteneriat. Perspectiva adevărului universal este una paradoxal de îngustă pentru că, te obligă să-ți pui ochelari de cal și să te uiți prin singurele lentile care îți dau la dispoziție, acelea ale perspectivei proprii.
Am văzut oare zilele acestea inteligență emoțională? Am văzut, cu adevărat, valoarea numită responsabilitate manifestă?
În limba engleză se face distincția clară între responsabil și răspunzător. Responsabilitatea implica asumare, acea ”accountability”. O valoare care generează implicare și contribuție. A fi răspunzător reprezintă mai degrabă o relație de putere, cine are puterea să răspundă, să semneze, să schimbe, să impună... Verbe care încurajează o mentalitate de forță mai degrabă decât una colaborativă necesară oricărei coaliții.
Din păcate, aici limbajul curent ne creează această confuzie între acționat cu responsabilitate și a fi răspunzător de a pune în practică anumite acțiuni în felul în care le vezi tu și nu altfel.
Legătura dintre responsabilitatea liderilor și trăsăturile unei societăți
În funcție de așteptările legate de responsabilitatea liderilor am putea defini trăsăturile unei societăți. Spunem că este o societate modernă sau democratică, spunem că este o democrație matură sau una mai tânără, spunem că este o țară liberă sau mai puțin liberă. Uitându-ne doar la comportamentele liderilor noștri putem defini o țară întreagă. Pentru că, nu-i așa, cultura este suma comportamentelor acceptate și încurajate de societate, la liderii săi. Cultura este modelată de lideri. Aceste comportamente sunt vizibile la lideri pentru că ei sunt întotdeauna în atenția publicului.
Dacă stăm să ne uităm cu atenție, aceste comportamente se recunosc însă și sunt acceptate la nivelul comunităților mai mici, la nivelul companiilor antreprenoriale românești, uneori la nivelul companiilor străine prin conducătorii locali... Te uiți la echipa de conducere și vezi o țară întreagă... Uneori nu te recunoști în comportamentele liderilor pentru că au promis una și fac alta, ceea ce anulează complet ideea de responsabilitate și de integritate. Îi lasă doar răspunzători să-și pună planurile în aplicare, într-un interes mai degrabă îngust la nivelul grupului care a ajuns la putere.
Comportamentele liderilor între ei, de la nivelul guvernului la cel al primăriilor celei mai mici localități, reflectă exact doza de responsabilitate pe care o resimt față de cei care i-au ales. Pare-se că, an după an, comportamentul preferat al liderilor noștri este datul cu bățul în balta românilor. Cum se liniștește balta un pic, ne amintim că suntem răspunzători să fim vizibili, importanți, răspunzători să facem valuri.
Se spune că integritatea este atunci când te comporți la fel și când nu te vede nimeni. Acolo unde camerele de luat vederi și atenția publicului nu ajung. Acolo unde se poartă negocieri și să fac înțelegeri. Acolo unde se decide asupra comportamentelor care vor arăta celorlalți ce înțelegem noi despre responsabilitate. Despre responsabilitate scria Jim Rohn, antreprenor și speaker american: ”Este nevoie de responsabilitate personală. Nu poți schimba circumstanțele, anotimpurile sau direcția din care sufla vântul. Însă te poți schimba tu însuți, și pentru asta ești răspunzător.”
