Un zbor EasyJet care a decolat din Hurghada, Egipt, și avea destinația Londra Luton a fost deviat de urgență la Roma, după ce echipajul a aflat că o baterie externă era pusă la încărcat în bagajul unui pasager.
Incidentul a avut loc marți seară, la bordul cursei EZY2618. Compania aeriană a transmis că decizia de a devia aeronava către aeroportul Fiumicino din Roma a fost luată „ca măsură de precauție”, în conformitate cu regulile de siguranță, scrie BBC.
Potrivit EasyJet, un pasager a informat echipajul în timpul zborului că bateria externă se afla în bagajul din cala avionului și era conectată la încărcare. Regulamentele multor companii aeriene interzic acest lucru, din cauza riscului ca bateriile litiu-ion să se supraîncălzească sau să ia foc.
Datele platformei FlightRadar24 arată că avionul zbura la aproximativ 11.000 de metri altitudine deasupra Mării Adriatice când, la aproape trei ore de la decolare, a schimbat brusc direcția și a aterizat la Roma aproximativ 20 de minute mai târziu.
Reprezentanții companiei au precizat că nu a existat o problemă tehnică efectivă cu acumulatorul extern, însă regulile de siguranță interzic folosirea sau încărcarea acestor dispozitive în cala avionului.
„Aeronava a aterizat în siguranță, iar pasagerii au debarcat în mod obișnuit. Am oferit cazare la hotel și mese acolo unde a fost posibil. Unii pasageri care au rămas în aeroport au primit băuturi și gustări”, a transmis EasyJet.
Compania a adăugat că „siguranța pasagerilor și a echipajului reprezintă cea mai mare prioritate” și că aeronavele sale operează „în strictă conformitate cu toate regulile și recomandările producătorilor”.
Zborul către Londra a fost reprogramat pentru ziua următoare.
Regulile EasyJet permit transportul bateriilor externe doar în bagajul de mână. De asemenea, dispozitivele „nu pot fi folosite” și „nu trebuie utilizate pentru încărcarea altor aparate electronice” în timpul zborului.
Compania permite maximum două baterii externe per pasager, fiecare cu o capacitate de cel mult 160 Wh. Acestea trebuie transportate separat, în ambalajul original sau într-o pungă de protecție.
Și alte companii aeriene au introdus restricții similare. Ryanair interzice depozitarea bateriilor externe în bagajele de cală și în compartimentele de deasupra scaunelor, iar British Airways permite doar dispozitive sub 100 Wh și interzice încărcarea lor la prizele din avion.
Măsurile stricte au fost adoptate din cauza riscului de incendiu asociat bateriilor litiu-ion, considerate mai ușor de monitorizat și controlat în cabină decât în cala aeronavei.
