Liderul PNL, Ludovic Orban, a afirmat, sâmbătă, că moţiunea de cenzură pe care PSD a anunţat că o va depune în această sesiune parlamentară are şanse ”aproape zero” să treacă.
Orban a precizat că moţiunea este ”un exerciţiu democratic”, dar ”sub nicio formă” nu va trece.
Ludovic Orban a fost întrebat, sâmbătă, după şedinţa BPN, dacă moţiunea de cenzură pe care PSD a anunţat că o va depune are şanse să treacă. El a răspuns:
Sub nicio formă. Este un exerciţiu democratic pe care şi noi l-am folosit. Moţiunea de cenzură este un moment de exprimare al Opoziţiei, în care poate să-şi permită să adreseze critici, dar şansa unei moţiuni de cenzură de a trece este egală aproape cu zero.
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că în această sesiune parlamentară partidul pe care îl conduce va încerca să creeze o majoritate parlamentară, apoi va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro: