Alina Gorghiu propune sancţionarea Dianei Şoşoacă: Nu poartă mască în sala de plen şi instigă la ură şi haos în luările de cuvânt

Alina Gorghiu propune sancţionarea Dianei Şoşoacă: Nu poartă mască în sala de plen şi instigă la ură şi haos în luările de cuvânt
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Alina Gorghiu (PNL) a trimis o scrisoare grupurilor parlamentare din Senat în care propune sancţionarea colegei sale, Diana Şoşoacă, pentru încălcări ale prevederilor regulamentare.

Aceasta precizează că Şoşoacă nu respectă măsurile de protecţie sanitară şi nu poartă mască în sala de plen, instigă la ură în luările de cuvânt, jijneşte şi utilizează un discurs xenofob, homofob şi extremist.

„Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar din Senat al Partidului Naţional Liberal vă propune eliminarea unei probleme care se perpetuează de la începutul legislaturii în Parlamentul României: comportamentul necorespunzător, nociv şi neregulamentar al doamnei senator Diana Iovanovici-Şoşoacă.

Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: «Deputaţii şi senatorii sunt obligaţi să respecte prevederile regulamentelor, să se supună normelor de conduită civilizată, de curtoazie şi de disciplină parlamentară şi să nu aibă atitudini sau să folosească expresii ori cuvinte injurioase, ofensatoare, discriminatorii sau calomnioase».

ADVERTISING

Nimeni nu este mai presus de lege!

De asemenea, art. 206 din Regulamentul Senatului, republicat, prevede că: «Constituie abateri disciplinare săvârşite de senatori următoarele fapte, dacă, potrivit legii, nu constituie infracţiuni:

  • a) încălcarea dispoziţiilor privind îndatoririle senatorului prevăzute de Constituţie, şi de Legea privind statutul deputaţilor şi al senatorilor;
  • b) încălcarea jurământului de credinţă;
  • c) nerespectarea prevederilor Regulamentului Senatului;
  • d) exercitarea abuzivă a mandatului de senator;
  • e) comportamentul injurios sau calomniator la adresa unui parlamentar ori a altui demnitar în şedinţele de plen, de comisii sau de birou ori în afara acestora, dar cu privire la exercitarea mandatului de senator;
  • f) absentarea, nemotivată şi în mod repetat, de la lucrările Senatului».

Este inadmisibil să mai tolerăm ca parlamentarul Diana Iovanovici-Şoşoacă să sfideze orice normă legală şi orice regulă a bunului-simţ în cea mai prestigioasă instituţie a ţării, în care fiecare dintre noi, la fel ca şi domnia sa, este legitimat prin votul electoratului. O asemenea atitudine resprezintă o gravă ofensă adusă atât Parlamentului, cât şi românilor.

ADVERTISING

Încalcă măsurile sanitare, nu poartă mască de protecţie în sala de plen a Senatului, dând în permanenţă dovadă de iresponsabilitate. Instigă la ură şi haos în luările de cuvânt din plenul Senatului, jigneşte, aduce ofense şi grave acuzaţii neîntemeiate, utilizează discurs homofob, xenofob, extremist. În loc să îşi respecte statutul de parlamentar şi să facă legi în interesul românilor şi pentru electoratul care a trimis-o în Parlament.

Sunt prea multe derapaje care pun în pericol buna funcţionare a Legislativului, dar şi aplicarea şi respectarea măsurilor de protecţie. Este grav să tolerăm asemenea conduită, mai ales că există sancţiuni disciplinare, statuate clar în cuprinsul art. 207 din Regulamentul Senatului, republicat: «Abaterile de la deontologia parlamentară se sancţionează cu:

  • a) atenţionare;
  • b) chemarea la ordine;
  • c) retragerea cuvântului;
  • d) îndepărtarea din sală pe durata şedinţei;
  • e) avertisment public-scris».

Stimaţi colegi, acesta este un apel la dumneavoastră: să lăsăm orgoliile politice şi să dăm dovadă de responsabilitate, corectitudine şi respect. Dacă vrem să creştem încrederea în Senat, dacă ne dorim un mediu de lucru civilizat, trebuie să soluţionăm urgent problema.

ADVERTISING

Vă amintesc că există şi o reacţie recentă din partea societăţii civile, adresată clasei politice, de a se delimita de la astfel de derapaje de la democraţie din partea unui ales al electoratului. Parlamentul a tergiversat nepermis sancţionarea unor persoane care promovează discursuri populiste, extremiste, xenofobe şi care incită la ură. Este nevoie de asumare fermă din partea Senatului!”, arată Alina Gorghiu în scrisoarea respectivă.

Caz similar la Camera Deputaților

Un caz similar a fost şi la Camera Deputaţilor. Astfel, Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a hotărât joia trecută să îl sancţioneze pe deputatul AUR Dan Tanasă cu un avertisment scris.

Astfel, Comisia va înainta Biroului Permanent, care are competenţa de a decide, propunerea cea mai aspră prevăzută de Statutul deputaţilor şi senatorilor şi anume avertismentul scris, a explicat deputatul USR-PLUS Silviu Dehelean pentru News.ro.

Liderul deputaţilor USR-PLUS Ionuţ Moşteanu şi parlamentarul Silviu Dehelean au făcut o solicitare lunea trecută către Biroul Permanent al Camerei în care au cerut sancţionarea deputatului AUR Dan Tanasă, care i-a insultat, după şedinţa plenului de săptămâna trecută în care a fost adoptat proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ.

Din ce crește AUR? Marșul dnei Șoșoacă

„Apreciem că a avut loc o încălcare sancţionabilă a eticii şi deontologiei parlamentare, reglementată în dispoziţiile legale anterior menţionate, şi apreciem că este imperios necesară sancţionarea deputatului Dan Tanasă. Consider că lipsa unei sancţiuni va avea un efect încurajator pentru reiterarea unui astfel de comportament grobian, motiv pentru care vă înaintez spre soluţionare prezenta sesizare”, arată textul cererii. 

Tot luni, alianţa USR-PLUS a anunţat că depune un proiect de lege prin care să fie introduse sancţiuni mai dure pentru parlamentarii care au un comportament injurios.

Pe modelul sancţiunilor pentru votul cu mai multe cartele, parlamentarii care adresează injurii altor parlamentari sau demnitari ar urma să fie sancţionaţi cu reducerea drastică a indemnizaţiei.

Mai multe detalii despre acest caz:

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇