Ce se întâmplă, de fapt, cu semaforizarea inteligentă din București? Nicușor Dan spunea că s-a stricat, Primăria Capitalei susține că funcționează, însă jumătate dintre intersecţii nu sunt în sistem

Ce se întâmplă, de fapt, cu semaforizarea inteligentă din București? Nicușor Dan spunea că s-a stricat, Primăria Capitalei susține că funcționează, însă jumătate dintre intersecţii nu sunt în sistem

Deși încearcă de vreo 14 ani, Primăria Capitalei a instalat sistemul inteligent de dirijare a traficului în mai puțin de jumătate dintre intersecțiile semaforizate ale Bucureștiului.

Or, acest sistem ne-ar fi de folos în întreg orașul, pentru că ne-ar ajuta să circulăm mai ușor pe șosele.

Problema este că, în loc să crească, numărul de intersecții cu semaforizare inteligentă a scăzut în ultimii ani, potrivit informațiilor administrației Capitalei.

Iar primarul Nicușor Dan susține că, în baza unui proiect ”ca și scris”, vrea să schimbe tehnologia de semaforizare inteligentă, care s-a învechit.

Cu bani de la Primăria Capitalei, UTI SA (compania omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu – n.red.) a început să instaleze un sistem de semaforizare inteligentă în București încă din anul 2007.

Inițial, sistemul a fost instalat în mai puțin de 100 de intersecții. Apoi, a fost extins până s-a ajuns la 170 de intersecții cu semaforizare inteligentă.

În 2015, însă, sistemul - administrat de UTI de la sediul propriu - a picat. A fost nevoie de negocieri cu Primăria Capitalei, de o cheltuială în plus din bani publici și de mai bine de un an ca semaforizarea inteligentă să fie repusă în funcțiune, cât de cât.

În 2017, fostul primar general, Gabriela Firea, a declarat că Urdăreanu căpușa bugetul Capitalei. Așa că Firea a renunțat la colaborarea cu UTI.

În paralel, fostul primar general a înființat Compania Municipală de Managementul Traficului București (CMMTB) SA, care să administreze și să extindă sistemul de semaforizare inteligentă. Primii ingineri de trafic au fost aduși la companie de la UTI.

S-au creat două centre de monitorizare a traficului: unul la sediul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) și altul, mai mic, la parterul sediului Primăriei Generale de pe Bulevardul Regina Elisabeta.

ADVERTISING

Și a început extinderea sistemului de semaforizare.

În toamna lui 2019, potrivit unor informații comunicate anterior de CMMTB pentru reporterul SpotMedia.ro, aveam sistem inteligent de dirijare a traficului în 288 dintre cele 455 de intersecții semaforizate.

Între timp – potrivit datelor comunicate de Primăria Capitalei la solicitarea SpotMedia.ro – numărul intersecțiilor semaforizate din oraș a crescut la 469. În schimb, numărul intersecțiilor în care funcționează sistemul de semaforizare inteligentă a scăzut la 221, deci mai puţin de jumătate.

În anexă puteți găsi lista cu cele 221 de intersecții în care funcționează sistemul de semaforizare inteligentă, în București.

S-o fi stricat sistemul de semaforizare inteligentă în peste 60 de intersecții? Vom reveni cu detalii.

Cum funcționează semaforizarea inteligentă și de ce ne-o dorim

Sistemul de semaforizare inteligentă instalat în București are o serie de senzori care se numesc bucle inductive. Acești senzori se instalează sub asfalt, aproape de semafor și sunt conectați cu acesta prin fibră optică.

Buclele inductive emit un câmp electromagnetic. Iar fiecare mașină care ajunge la semafor pertubă acest câmp electromagnetic. În acest fel, senzorul ”numără” mașinile de la semafor.

Cu ajutorul acestor date – în baza unor scheme complexe de semaforizare gândite de ingineri de trafic - sistemul inteligent de semaforizare poate da verde mai repede sau poate ține mai mult culoarea roșie. Sunt deciziile pe care sistemul le ia la nivel de zonă, nu la nivel de intersecție. Totul ca traficul să fie cât mai fluid, pe distanțe cât mai mari.

ADVERTISING

Spre deosebire de aceste semafoare, cele care nu au sistem inteligent de dirijare a traficului afișează culoarea verde și culoarea roșie, alternativ, la intervale regulate, indiferent câte mașini circulă prin zonă. Iar în acest fel, ambuteiajele sunt mai greu de evitat.

Una peste alta, semaforizarea inteligentă poate scădea timpul petrecut în trafic cu pânâ la 30%. Iar o astfel de economie de timp contează mult, într-un oraș aglomerat cum e Bucureștiul.

Intenția CM Managementul Traficului SA a fost să extindă acest sistem de semaforizare inteligentă pe marile bulevarde care ajung de la periferia Capitalei până în centrul orașului. Și abia ulterior să se concentreze pe integrarea în sistemul de semaforizare inteligentă a altor intersecții din oraș.

A reușit să extindă sistemul de semaforizare, dar nici pe departe pe toate marile bulevarde care leagă centrul Bucureștiului de zona metropolitană.

Nicușor Dan susținea, în februarie, că semaforizarea inteligentă s-a stricat

Invitat la Digi24, pe 25 februarie, Nicușor Dan a fost întrebat de ce noaptea o mulțime de semafoare sunt pe roșu, în cascadă.

Primarul general a spus că de vină este sistemul de semaforizare inteligentă, care nu mai funcționează.

”A existat un sistem de semaforizare inteligentă căruia nu i s-a mai făcut mentenanță și care nu mai funcționează practic, în acest moment. Pentru că tehnologia e depășită.

Pe scurt, nu se mai conectează semaforul cu senzorul central. Și asta și pentru că nici senzorul care preia măsurători de trafic nu mai funcționează. (...)

Nu e deloc normal. Pentru că administrații la rând s-au grăbit să cumpere. Pentru că, dacă cumperi de zeci de milioane, uneori ești fericit. Așa s-a întâmplat (...) Nu s-a plătit mentenanța ani de zile (...)

ADVERTISING

De când s-au cumpărat aceste lucruri, de acum 15 ani, tehnologia s-a schimbat. Nu mai este tehnologia cu fir îngropat în astfalt care măsoară câte mașini trec peste el și care se mai strică dacă vine cineva și rașchetează asfaltul. Este o tehnologie cu cameră incorporată (...)”, a spus Nicușor Dan.

Întrebat când și cu câți bani va schimba tehnologia de semaforizare inteligentă, Nicușor Dan a răspuns:

”Proiectul e ca și scris. Costă undeva a 100 de milioane (de euro – n.red.) și-l începem anul ăsta. Și pe PNRR vrem să mergem până la 150 de milioane de euro, ca să avem inclusiv afișaj video în stații.

La nivel mediu, o să vedeți o îmbunătățire a condițiilor într-un an de acum încolo”, a precizat Nicușor Dan.

Primăria Capitalei susține că semaforizarea inteligentă funcționează. Iar despre semafoarele cu probleme n-a auzit

La solicitarea SpotMedia.ro, Primăria Capitalei ne-a transmis că, de fapt, sistemul de semaforizare inteligentă funcționează.

Și că Administrația Străzilor susține că nu i s-au semnalat probleme legate de semafoare care să fie blocate pe culoarea roșii.

”În acest moment sistemul de semaforizare BTMS (Sistemul Integrat al Managementului Traficului București - n.red.) este funcţional.

Instalaţiile de semaforizare integrate în sistemul BTMS functionează în baza diagramelor de semaforizare avizate de Comisia Tehnică de Circulaţie, care pot fi adaptate în funcţie de valorile de trafic din Centrul de Control al Traficului.

Administraţia Străzilor nu are înregistrat în Registrul de Trafic niciun deranjament sau reclamaţie privind ”semafoare blocate pe culoarea roşu”.

O asemenea anomalie se poate întâmpla din cauza unor variaţii de tensiune pe perioade foarte scurte, iar la revenirea tensiunii semaforizarea se resetează şi porneşte pe culoarea roşu”, a transmis Primăria Capitalei, la solicitarea SpotMedia.ro.

Tot potrivit Primăriei Capitalei ”traficul rutier din intersecţiile semaforizate cu funcţionare în sistemul BTMS este monitorizat din Centrul de Control Trafic din sediul PMB.

În Centrul de Control Trafic îşi desfaşoară activitatea angajaţi ai Administraţiei Străzilor, Poliţiei Locale şi ai Brigăzii Rutiere. În Centrul de Control Trafic se lucrează în două schimburi, 06.00-14.00; 14.00-22.00.

Potrivit Primăriei Capitalei, în trecut, de mentenața sistemului de semaforizare inteligentă s-au ocupat UTI SA (în anii 2016-2017) și CM Managementul Traficului SA (în 2018 – 2020). Acum, mentenanța și-o face chiar Primăria Capitalei, prin Administrația Străzilor.

Când și cum se va extinde sistemul?

Am întrebat PMB și dacă în prezent se mai lucrează la extinderea sistemului de semaforizare inteligentă.

Primăria ne-a răspuns că există 3 contracte de semaforizare în curs, printre care și unele de extindere a actualului sistem de semaforizare inteligentă. Iată despre ce este vorba, în fiecare dintre contracte:

  • execuţie lucrări de integrare în sistemul BTMS a semaforizarilor de pe arterele Şos. Colentina, Şos. Giurgiului, Calea 13 Septembrie – Ghencea, Calea Griviţei – Şos. Bucureştii Noi, Bd. Camil Ressu – Bd. Theodor Pallady;
  • execuţie semaforizări noi (15 intersecţii)
  • prestări servicii “Proiectare pentru autorizare, proiecte tehnice de execuţie şi obţinere Autorizaţii de Construire pentru semaforizare 101 intersecţii şi modernizare 59 intersecţii”.

Lucrările din toate aceste intersecții ar trebui finalizate până la finele lunii iunie 2021. Adică în mai puțin de 3 luni.

Ce urmează

La finele anului trecut, majoritatea PNL - USR PLUS din Consiliul General a numit noi reprezentanți în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) de la compania municipală Managementul Traficului.

Iar AGA a numit un Consiliu de Administrația (CA), care la rândul său a schimbat conducerea executivă. Acum, director general al CM Managementul Traficului București este Radu Nicolescu.

Acesta este inginer electronist, a fost vicepreședinte la Cancelaria premierului până în ianuarie 2021 și este membru în Consiliul de Administrație la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București.

Rămâne să vedem ce măsuri va lua noul manager pentru managementul traficului din București.

Între timp, am întrebat Primăria Capitalei dacă are o strategie privind managementul traficului.

Instituția ne-a răspuns la întrebare doar cu un rezumat al declarației făcute de Nicușor Dan pentru Digi24, pe 25 februarie.

Mai exact, ne-a spus că ”noua administraţie intenţionează să investească în sisteme de tehnologie modernă, cu camere încorporate și cu afișaj în stații pentru mijloacele de transport în comun. Această investiţie se impune în condiţiile în care tehnologia a evoluat”.

Ceea ce nici Primăria Capitalei, nici Nicușor Dan n-au explicat până acum este că, de fapt, tehnologia n-a evoluat peste noapte. Ce nu mai e de viitor astăzi era depășit din punct de vedere tehnologic și acum un an sau doi.

Și-atunci, dacă știa că tehnologia sistemului de semaforizare inteligentă nu mai e de viitor, de ce a mai băgat administrația Gabrielei Firea o mulțime de bani publici în implementarea ei?

Sau dacă, de fapt, tehnologia nu e, în realitate, atât de veche și deja depășită, de ce se grăbește administrația lui Nicușor Dan să o înlocuiască?

Rămâne să aflăm. Cert este că bucureștenii merită mai multe detalii privind modul în care li se vor cheltui banii decât o scurtă declarație televizată a primarului general.

În plus, după 14 ani de așteptare, oamenii merită să știe când vor avea, în sfârșit, un sistem funcțional de semaforizare inteligentă la nivelul întregului oraș.

SpotMedia.ro va urmări evoluția investițiilor în semaforizarea inteligentă din București și va reveni cu detalii.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇