CFR Cluj a oficializat, sâmbătă, încă un transfer pentru sezonul viitor. Printr-un comunicat postat pe rețelele sociale, CFR Cluj a oficializat, sâmbătă, transferul lui Leo Bolgado (25 de ani), un…
Stiri
Atac cu drone la granița cu România: Două avioane F-16, ridicate de la baza Borcea. Se caută eventuale obiecte căzute
Ca urmare a unor noi atacuri ale ruşilor asupra unor obiective din Ucraina, din apropierea graniței cu România, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au fost ridicate în aer…
Premierul spaniol, în vizită la București. Ciolacu: Până la sfârșitul anului, românii din Spania vor putea avea dublă cetățenie
PSD găzduieşte, sâmbătă, la Bucureşti, o reuniune la nivel înalt a social-democraților europeni, ocazie cu care Marcel Ciolacu l-a primit pe premierul spaniol Pedro Sanchez, cu care a discutat despre…
Agentul lui Dennis Man anunță echipa unde va juca internaționalul român în noul sezon: "Va semna"
Agentul lui Dennis Man (25 de ani) a anunțat, sâmbătă, că fotbalistul român este aproape să semneze, după EURO 2024. Ioan Becali, agentul lui Dennis Man, a anunțat că la…
Incident la SAGA Festival: DJ-ul Hardwell și-a anulat concertul în fața fanilor, invocând probleme tehnice și că nu a fost plătit. Reacția organizatorilor (Video)
Ediția din 2024 a SAGA Festival, care se desfășoară în acest weekend în București, a debutat cu un incident. DJ-ul Hardwell și-a anulat concertul, vineri noapte, chiar în fața fanilor,…
MAI nu modifică ordonanța controversată care îi lasă fără carnet pe șoferii testați fals pozitiv la droguri. Ciolacu: Nu e o catastrofă că două zile rămâi fără permis
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că nu va modifica noua ordonanță care îi lasă fără permis pe șoferii ce refuză testarea antidrog în trafic, chiar dacă numeroase rezultate sunt fals…
Calificată în optimi la Wimbledon, Emma Răducanu va reveni în prima sută de jucătoare ale lumii
Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, după ce a învins-o în două seturi, 6-2, 6-3, pe grecoaica Maria Sakkari,…
Massoud Pezeshkian a câștigat alegerile prezidențiale din Iran. Reformistul promite ”să întindă mâna prieteniei tuturor” UPDATE Mesajul lui Putin
Reformistul Massoud Pezeshkian, un promotor al îmbunătățirii relațiilor cu Occidentul, a câştigat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Iran, devansându-l pe ultraconservatorul Said Jalili. Scrutinul, organizat în grabă pentru…
Un bărbat a fost găsit mort pe marginea șoselei între Agigea și Eforie Nord
Trupul unui bărbat a fost găsit, sâmbătă, pe marginea şoselei, între localităţile Agigea şi Eforie Nord, victima având un traumatism cranian grav. „Bărbat găsit pe marginea drumului, între Agigea şi…
Jurnalist francez, concluzie dură în privința lui Cristiano Ronaldo: "A ruinat Campionatul European. Portugalia a jucat în 10!"
Un cunoscut jurnalist francez îl arată cu degetul pe Cristiano Ronaldo (39 de ani) pentru modul cum s-a prezentat la EURO 2024, alături de naționala Portugaliei. Daniel Riolo, jurnalistul francezilor…
Războiul din Gaza: Hamas ar fi acceptat o propunere a SUA privind un acord pentru eliberarea ostaticilor
Gruparea Hamas ar fi acceptat o propunere a SUA de a începe discuţiile privind eliberarea ostaticilor israelieni, inclusiv a soldaţilor şi a bărbaţilor, la 16 zile după prima fază a…
Dan Petrescu primește fotbalistul pentru care a insistat: "Acord" pentru transferul la CFR Cluj
CFR Cluj a obținut acordul de transfer al fotbalistului pe care Dan Petrescu, antrenorul echipei, l-a cerut. Este vorba despre William Baeten (27 de ani), mijlocașul belgian pentru care și…
Medalii de aur, argint și bronz pentru România la Campionatele Europene de înot pentru juniori
Sportivii români au cucerit o medalie de aur, una de argint şi alta de bronz, vineri, la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Vilnius (Lituania). Robert-Andrei Badea a…
În primul discurs după tentativa de asasinat, premierul slovac îl laudă pe Viktor Orban pentru vizita controversată la Moscova: Mi-ar fi plăcut să merg și eu cu el!
Premierul slovac Robert Fico a declarat, vineri, că ar fi mers împreună cu omologul său maghiar Viktor Orban în vizita sa controversată la Moscova, dacă starea de sănătate i-ar fi…
Verdictul specialistului după faza controversată de arbitraj din meciul Spania - Germania
Un specialist în arbitraj a dat verdictul după faza controversată din meciul Spania – Germania 2-1, care i-a dus pe spanioli în semifinalele EURO 2024. Decis de un gol marcat…
Biden își apără candidatura în primul interviu după dezbaterea catastrofală: Doar Domnul Atotputernic mă poate scoate din cursă! (Video)
Preşedintele american Joe Biden şi-a apărat cu îndârjire şi pe alocuri cu greutate acuitatea mentală şi capacitatea de a guverna ţara pentru un al doilea mandat, într-unul dintre cele mai…
Barry Ferguson l-a "etichetat" pe Ianis Hagi: Declarația făcută la adresa internaționalului român
Barry Ferguson (46 de ani), fostul fotbalist al lui Rangers, l-a „etichetat” pe Ianis Hagi (25 de ani). Hagi Jr. se pregătește să revină la Rangers în această vară, club…
Atenție, iar cad obiecte! Mesaj RO-ALERT în localitățile de la granița noastră cu Ucraina pentru ”un potențial pericol”
Autorităţile române au transmis, sâmbătă dimineață, un mesaj RO-Alert în judeţul Tulcea, fiind vizate localităţile din graniţa cu Ucraina, pentru a avertiza populaţia asupra pericolului căderii de obiecte din spaţiul…
FCSB, felicitată pentru ultimul transfer făcut: "Va da minimum 15 goluri"
FCSB este felicitată pentru ultimul transfer pe care l-a făcut. Ioan Andone, fost jucător și antrenor la Dinamo, a fost prezent la meciul FCSB – Corvinul 3-0, din Supercupa României,…
Ofertat pentru plecarea de la naționala României, Edi Iordănescu a dat răspunsul
Edi Iordănescu (46 de ani) a dat răspunsul după ofertele primite pentru plecarea de la echipa națională a României. Cu Edi Iordănescu la cârmă, echpipa națională s-a „transformat”, a câștigat…



















