De la invadarea Ucrainei, Europa investește masiv în apărare, produce mai multă muniție și și-a crescut spectaculos bugetele militare. Cu toate acestea, capacitatea Uniunii Europene de a face față unui conflict de mare intensitate fără sprijinul Statelor Unite rămâne sub semnul întrebării.
Un nou raport al Curții de Conturi Europene avertizează că obiectivul UE de a ajunge la un nivel adecvat de pregătire militară până în 2030 va fi greu de atins. Printre probleme se numără sistemele naționale de apărare fragmentate, blocajele industriei militare, coordonarea insuficientă între state și dependența în continuare ridicată de furnizorii americani.
„Atingerea unui nivel de pregătire pentru apărare în UE până în 2030 rămâne o provocare”, spune Marek Opioła, membru al Curții de Conturi Europene care a coordonat analiza.
„Există în continuare dificultăți majore, precum sistemele naționale fragmentate sau blocajele industriale. De asemenea, încă depindem de Statele Unite”, a declarat el pentru The Guardian.
Raportul nu spune că Europa nu a făcut progrese. Dimpotrivă, situația este considerabil mai bună decât înaintea invaziei ruse pe scară largă din Ucraina.
Problema este dacă ritmul actual va fi suficient pentru ceea ce și-a propus UE să poată face peste numai câțiva ani.
Ce înseamnă, de fapt, „pregătită pentru apărare”
Ținta pentru 2030 nu se referă doar la mai mulți bani alocați armatelor sau la cumpărarea unui număr mai mare de arme.
Un oficial de rang înalt al Curții de Conturi Europene a explicat pentru The Guardian că pregătirea presupune inclusiv atingerea unei „autonomii strategice” și capacitatea Europei de a susține independent operațiuni militare de mare intensitate.
Cu alte cuvinte, statele europene ar trebui să dispună de suficiente arme, muniții, capacități industriale și logistice și de mecanisme de coordonare care să le permită să ducă un conflict major fără să depindă în zone esențiale de un aliat din afara UE.
Or, tocmai aici apar problemele.
Planificarea militară europeană pornește în continuare în mare măsură de la nevoile stabilite separat de fiecare stat. În lipsa unui sistem european eficient de planificare și a unei coordonări mai bune a finanțărilor, auditorii avertizează că există riscul ca unele investiții să fie dublate, în timp ce alte capacități esențiale să rămână insuficient dezvoltate.
Banii au crescut spectaculos
Europa a început însă să recupereze o parte din decalaj. Între 2020 și 2025, cheltuielile pentru apărare ale statelor UE au crescut cu aproape 80%. Numai între 2022 și 2025, bugetele militare anuale cumulate au urcat de la 262 de miliarde de euro la 418 miliarde de euro.
Creșterea a venit după ani de investiții insuficiente, care au lăsat în urmă stocuri reduse de muniție și rachete, capacități industriale limitate și timpi mari de producție.
Războiul din Ucraina a arătat foarte repede amploarea problemei. UE a promis Kievului un milion de proiectile de artilerie, dar a reușit să atingă ținta abia în noiembrie 2024, cu opt luni mai târziu decât fusese planificat.
Auditorii consideră însă că Europa poate face în continuare progrese importante dacă investițiile cresc și, mai ales, dacă industria își extinde rapid capacitatea de producție a muniției.
Polonia construiește cea mai mare armată din Europa și se orientează către producția internă de armament
78% din achiziții au venit din afara UE
Una dintre cele mai sensibile probleme este însă originea armamentului cumpărat de statele europene. Potrivit unui studiu citat de Curtea de Conturi Europeană, între februarie 2022 și iunie 2023, 78% din achizițiile de apărare ale guvernelor UE au provenit din afara Uniunii. Statele Unite au reprezentat singure 63% din total.
Explicația este în mare măsură una practică: după invadarea Ucrainei, guvernele europene au avut nevoie urgentă de arme care puteau fi livrate rapid. Creșterea achizițiilor din SUA era, în aceste condiții, „de înțeles”, spune oficialul european citat de The Guardian.
Pe termen lung însă, dependența creează exact problema pe care planurile europene încearcă să o rezolve.
UE a introdus reguli prin care o parte importantă a banilor cheltuiți în comun pentru apărare trebuie să ajungă la industria europeană sau la companii din state strâns asociate Uniunii, precum Ucraina și Norvegia.
Dilema Patriot
Un exemplu este chiar Ucraina. După o vară marcată de atacuri rusești cu rachete și drone, Kievul a cerut să poată folosi bani din împrumutul european de 90 de miliarde de euro inclusiv pentru achiziționarea de interceptoare americane Patriot.
Ursula von der Leyen a declarat miercuri că Ucraina solicită finanțări de „mai multe miliarde de euro” pentru apărarea aeriană, inclusiv pentru sistemele Patriot.
Pentru astfel de achiziții ar fi însă necesară o derogare de la regulile care cer ca cea mai mare parte a componentelor cumpărate cu acești bani să fie europene.
Decizia finală aparține statelor membre, iar Comisia Europeană speră ca excepția să fie aprobată rapid.
Auditorii admit că, într-o situație urgentă, poate fi perfect justificat să cumperi armament din afara UE. Dar există o condiție importantă: dacă Europa constată că îi lipsește o capacitate militară critică, trebuie să aibă și un plan pentru a o putea produce singură pe termen lung.
Mai mulți bani nu înseamnă automat o apărare comună
O altă problemă este fragmentarea industriei europene și dificultatea statelor de a pune în comun proiecte militare majore.
The Guardian amintește cazul proiectului franco-german pentru construirea unui nou avion de luptă, estimat la aproximativ 100 de miliarde de euro, abandonat după ce companiile implicate nu au reușit să ajungă la un acord asupra conducerii și controlului programului. Acest caz nu apare în raportul Curții de Conturi, dar este un exemplu al dificultăților pe care le poate întâmpina cooperarea europeană în domeniul apărării.
Auditorii avertizează că lipsa coordonării poate duce tocmai la situația în care Europa cheltuiește mult, dar nu neapărat eficient: mai multe state pot investi separat în aceleași tipuri de echipamente, în timp ce alte capacități esențiale rămân descoperite.
De aici și concluzia mai puțin confortabilă a raportului. Europa este astăzi considerabil mai bine pregătită decât era înainte de războiul din Ucraina. Bugetele au crescut, industria își extinde producția, iar cooperarea militară este mult mai prezentă pe agenda UE.
Dar pentru ca, până în 2030, Uniunea să poată vorbi cu adevărat despre autonomie strategică și despre capacitatea de a susține independent un război de mare intensitate, nu va fi suficient doar să cheltuiască mai mult. Va trebui să producă mai mult în Europa, să elimine golurile dintre armatele naționale și, mai ales, să reducă dependențele pe care, într-o criză majoră, s-ar putea să nu își mai permită să le aibă.
Incendiu la Spitalul de Psihiatrie Ștei. Pacienții ar fi dat foc unui salon
De ce ne atrag alimentele sărate când suntem la mare? Știința din spatele acestei pofte
Japonezul căruia sosirea în România i-a schimbat viața: "Lucram la supermarket"
„Planul pentru viitor” al Volkswagen a fost aprobat: 50.000 de locuri de muncă pot să dispară
