Nicușor Dan, Dumnezeu și legea

Actuala criză politică prelungită nu are nicio legătură cu partidele sau cu Parlamentul, ci cu haosul din Palatul Cotroceni, România arătând ca o navă fără căpitan, aflată în derivă pe marea învolburată.
Nicușor Dan, Dumnezeu și legea
Președintele Nicușor Dan a vorbit despre un naționalism sănătos la întâlnirea cu tinerii ortodocși, ridicând multe semne de întrebare referitoare la sensul cuvintelor sale
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum
Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google

Prima zi a lunii septembrie a fost una intensă pentru președintele României. Dimineața a fost la Catedrala Mântuirii Neamului să le vorbească tinerilor ortodocși, iar după-amiaza s-a întâlnit cu tinerii magistrați. A semănat cu o scurtă călătorie între cei care au ales Raiul și cei care organizează Iadul, aici, pe pământ. 

Cele două discursuri ale șefului statului, adresate noii generații, au creat un anume tip de perplexitate pe rețelele sociale, în zona celor care l-au susținut pe Nicușor Dan în campanie și indiferență printre cei care i s-au opus și i se opun în continuare din partida suveranist-extremistă.

Se știa de la început că urmașul lui Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni nu are o personalitate charismatică, nu e un mare orator, iar datul din mâini nu va suplini inabilitatea de a se conecta cu oamenii, dar, măcar, conținutul discursurilor ar fi putut avea consistență, claritate și un dram de sinceritate.

ADVERTISING

“…aș vrea să vă invit să mărturisiți public și nu doar în interiorul bisericii, lucrurile, valorile în care credeți, pentru că mi se pare că această mărturisire lipsește din societatea noastră și pare că locul unei mărturisiri care să fie fermă, dar simplă și decentă, în spațiul public este luat de farisei. Și mă îngrijorează aderența pe care unii dintre aceștia o au în părți ale societății românești…”, a spus Nicușor Dan de la tribuna catedralei, al cărei decor aduce un pic și cu Casa Albă, împopoțonată de Donald Trump.

O galaxie paralelă

Personal, n-am înțeles nimic din acest fragment. Ce lipsește din societatea noastră? Cine sunt fariseii? Și de ce șeful unui stat laic vorbește ca un preot de țară la o slujbă de duminică?

“Același lucru despre naționalism. Pentru că țara asta are o istorie, noi nu venim de nicăieri. Au fost oameni în locurile astea care au luptat pentru niște valori și care au făcut ca noi să fim azi ceea ce suntem. Și trebuie să fim mândri de oamenii ăștia. Privind înapoi la ce au reușit ei să realizeze, trebuie să credem că noi putem să facem din țara asta ceea ce au visat ei și ceea ce visează fiecare dintre noi pentru copiii noștri…”, a mai spus Nicușor Dan.

Paragraful citat mai sus e o continuare a primului, iar propoziția “Același lucru despre naționalism” nu se leagă de nicio idee anterioară.

Fragmentul continuă cu o serie de generalizări despre “trecutul glorios” și vise ce pot fi împlinite. Un asemenea pășunism e imposibil să nu te facă să-ți fie dor de lungile tăceri ale fostului președinte.

“Totuși, în ce galaxie paralelă, guvernată de inadaptare și de un dezacord total cu logica, își fac veacul specialiștii de la Cotroceni?”, a scris Didona Goanță, consultant politic, pe pagina sa de Facebook, după vizionarea discursului de la catedrală. 

“Să-l trimiți pe președinte la un eveniment cu tema „Tinerii, familia și viața în Hristos”, când exact nucleul care crede în aceste valori îi reproșează lui Nicușor Dan că nu e căsătorit, ce masterplan de strategie să fie la mijloc?”, s-a întrebat pe bună dreptate specialista în comunicare publică.

“Și, apoi, să-i scrii un discurs despre farisei, defetiști și demagogi fix când ești în mijlocul unui scandal uriaș și ești acuzat că faci scut în jurul unui securist, câtă lumină poate să fie, de fapt, la etajul de strategie? E ceva superb. Sincer, o potriveală atât de proastă între moment, mesaj și om - nici măcar ceatgibitiul nu putea să conceapă”, a mai adăugat Didona Goanță.

Tentația aroganței

După ce i-a luminat pe tinerii ortodocși, a venit rândul tinerilor magistrați, care și-au primit porția de inspirație într-un mod la fel de întortocheat și evaziv.

“Există o tentație a aroganței, pentru că ați făcut o școală grea, și, cumva, ați fost selectați dintre mulți oameni care au făcut studii juridice. Ce pot eu să spun este că tot timpul și de la mulți oameni ai de învățat”, a spus președintele, la întâlnirea de la Palatul Cotroceni cu absolvenții Institutului Național de Magistratură.

Ce înseamnă „tentație a aroganței”? Ori ești, ori nu ești. Am câștigat la loto un milion de euro, deci sunt tentat să fiu arogant pentru că, mă gândesc, că am cei mai mulți bani din bloc. Asta să însemne tentația aroganței? Dumnezeu știe? Să-i întrebăm pe tinerii ortodocși. Dacă au priceput primul discurs, înseamnă că-l pricep și pe al doilea.

Dar ceva e interesant în această alocuțiune. În subtext se poate sesiza o anume nemulțumire față de judecătoarea Lia Savonea, cea care face jocurile în sistemul de justiție, multe dintre ele peste capul președintelui.

Aroganța, suficiența, conformismul, salarizarea, relația cu politicul, toate aceste noțiuni sugerate în discurs indică faptul că Nicușor Dan e intimidat de “mafia” din Justiție, neavând soluții pentru a o combate.

Trebuie spus că, joi, 3 septembrie, la două zile după întâlnirea cu tinerii magistrați, Nicușor Dan a prezidat, în premieră, ședința CSM, în cadrul căreia, conform unei scurte declarații oferite la ieșirea din sediu, a vorbit despre problema corupției din sistemul de justiție, adică blocajul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.

O navă fără căpitan

Președintele, la întâlnirea cu tinerii magistrați de la Palatul Cotroceni, a anunțat că așteaptă să treacă șase luni de la numirea noilor procurori-șefi pentru a mai spune o dată, a câta oară, că e mulțumit de activitatea lor.

“Aștept să treacă cele șase luni de la numirea procurorilor-șefi. Impresia, până în momentul ăsta, este că activitatea s-a dinamizat, să ne uităm pe cifre. Un lucru bun este că am separat cercetarea penală de televizor. Faptul că acte importante din dosare importante nu mai ajung pe surse în spațiul public e un pas înainte…”

Foarte interesant, din cele două discursuri nu reiese nicio poziție clară a președintelui în ce privește situația actuală de criză sau viitorul imediat al României. 

Totul a fost o ciorbă de generalități care nu-l angajează cu nimic și nu mișcă societatea în nicio direcție. 

Neclaritatea și ambiguitatea sunt pilonii centrali ai discursurilor: un să fie bine ca să nu fie rău, un pic de credință, un pic de dreptate, un pic de încurajare, un pic de critică. 

Toate creează senzația că președintele nu știe prea bine ce are de făcut, nu are soluții, fiindu-i dificil, aproape imposibil, să ia decizii.

Actuala criză politică prelungită nu are nicio legătură cu partidele sau cu Parlamentul, ci cu haosul din Palatul Cotroceni, România arătând ca o navă fără căpitan, aflată în derivă pe marea învolburată. 

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google
Back To School