Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși, la deschiderea căreia a participat și președintele Nicușor Dan, a primit două milioane de lei de la Secretariatul de Stat pentru Culte. La organizarea evenimentului au contribuit financiar sau logistic și Primăria Capitalei, două primării de sector și alte instituții publice, însă suma totală cheltuită nu este cunoscută.
Cele două milioane de lei reprezintă, deocamdată, singura contribuție publică pentru care există o valoare exactă, potrivit unei investigații PublicRecord.
Banii au fost virați pe 21 august de Secretariatul de Stat pentru Culte, instituție aflată în subordinea Guvernului și coordonarea premierului.
Primării, instituții culturale și universități, implicate în organizare
Parteneri ai ediției din acest an au fost Primăria Municipiului București, Secretariatul de Stat pentru Culte, primăriile sectoarelor 2 și 5, ARCUB și Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, care au oferit sprijin financiar sau logistic.
În plus, Academia de Studii Economice, Universitatea Politehnica din București și Universitatea din București au pus la dispoziție spații de cazare, cantine și săli pentru ateliere și dezbateri.
Programul Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși a cuprins slujbe, conferințe, ateliere, un concert la Arenele Romane și o procesiune prin centrul Capitalei.
PublicRecord a cerut instituțiilor partenere să precizeze cât au cheltuit pentru eveniment, însă nu primise răspunsuri până la publicarea investigației. Prin urmare, costul total suportat din bani publici nu este cunoscut.
Evenimentul este organizat de Patriarhia Română din 2014, iar ediții precedente au avut loc în Baia Mare, Cluj-Napoca, București, Iași, Sibiu, Craiova și Timișoara.
Nicușor Dan, primul președinte prezent la eveniment
Nicușor Dan a participat pe 1 septembrie la deschiderea întâlnirii, desfășurată la Catedrala Mântuirii Neamului. Este pentru prima dată când un președinte al României participă la această manifestare.
În discursul său, șeful statului a vorbit despre felul în care credința este exprimată în spațiul public și i-a îndemnat pe tineri să mărturisească valorile în care cred.
„Pare că locul unei mărturisiri care să fie ferme, dar simple și decente în spațiul public este luat de farisei. Și mă îngrijorează aderența pe care unii dintre aceștia o au în părți ale societății românești”, a spus Nicușor Dan.
La eveniment a participat și primarul Ciprian Ciucu, care le-a transmis tinerilor să ducă mai departe România „așa cum este ea astăzi, deschisă, liberă, creștină”.
Legătura dintre Cotroceni și Patriarhie
PublicRecord atrage atenția și asupra unei legături între Administrația Prezidențială și Patriarhia Română.
În noiembrie 2025, Nicușor Dan a numit-o pe Mădălina Fătu consilier de stat la Administrația Prezidențială. Aceasta este soția preotului Valentin Fătu, consilier patriarhal în Biroul de Protocol al Patriarhiei Române, unde se ocupă de relația cu instituțiile statului.
G4Media relata anul trecut că Nicușor Dan și Valentin Fătu ar fi fost colegi de liceu la Făgăraș.
În luna mai, Administrația Prezidențială a organizat conferința „Dialogul Uniunii Europene cu Bisericile și comunitățile religioase din Europa”. Valentin Fătu a participat în calitate de reprezentant al Patriarhiei, în timp ce Mădălina Fătu, coordonatoarea conferinței, a citit mesajul președintelui.
Finanțarea vine într-o perioadă de tăieri bugetare
Investigația pune finanțarea evenimentului și în contextul măsurilor de reducere a cheltuielilor publice. Guvernul a redus în acest an sistemul burselor școlare, fiind eliminate, între altele, bursele de reziliență și cele de excelență olimpică, măsurile fiind justificate prin situația fiscal-bugetară.
Nicușor Dan criticase, la rândul său, vechiul sistem de acordare a burselor de merit, afirmând că nu este normal ca aproximativ 30% dintre elevi să primească astfel de burse și că sistemul de evaluare nu este suficient de obiectiv.
Finanțarea publică a întâlnirilor ortodoxe nu este însă o premieră. Potrivit PublicRecord, Secretariatul de Stat pentru Culte a finanțat în 2024 și 2025 Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova cu 190.000 de lei.
În 2018, la o manifestare similară organizată la Sibiu, finanțările publice au depășit un milion de lei, potrivit unei investigații publicate la acea vreme de Să fie Lumină.
