Președintele Nicușor Dan îl apără pe șeful Serviciului de Protecție și Pază (SPP), Lucian Pahonțu, după investigația Recorder privind trecutul acestuia în perioada Revoluției din 1989 și a evenimentelor din 1990. Șeful statului susține că Pahonțu nu se află în situația unei persoane care a participat la reprimarea manifestanților și spune că, în urmă cu 21 de ani, la momentul numirii sale la conducerea SPP, au fost făcute verificări inclusiv la CNSAS.
Într-o conferință de presă de joi seara, de la Chișinău, Nicușor Dan a explicat și de ce, după aproximativ 15 luni de mandat, România nu are încă un nou director al SRI. Președintele spune acum că a considerat nepotrivit să suprapună discuțiile privind numirea șefului SRI cu negocierile pentru formarea Guvernului (picat pe 5 mai). Mai jos vedeţi cum a mutat succesiv preşedintele termenul pentru numirea la SRI, de la „următoarele săptămâni”, la „până la finalul anului/începutul anului viitor”, apoi la „foarte curând”.
Nicușor Dan: Domnul Pahonțu nu e în această situație
Întrebat despre investigația Recorder, care susține pe baza unor documente și mărturii că Lucian Pahonțu a făcut parte din trupele de represiune în timpul Revoluției și că unitatea sa a fost implicată și în reprimarea manifestației din Piața Universității, Nicușor Dan a făcut o distincție între participarea la dispozitiv și reprimarea efectivă a manifestanților.
„Reprimarea manifestațiilor de la Revoluție, respectiv de la Mineriadă, fiecare dintre ele reprezintă o pată în istoria României. Este regretabil că parchetele nu au elucidat până în momentul ăsta și îmi doresc, dar sunt circumspect că vor reuși să o facă, trecând așa de mult timp de la acele evenimente”, a declarat președintele.
Nicușor Dan a adăugat că, în opinia sa, orice persoană care a participat la reprimarea acelor manifestații nu ar trebui să ocupe o funcție importantă în stat.
„Orice persoană care a reprimat, participând la vreuna dintre aceste acțiuni de reprimare, din punct de vedere moral nu are ce să caute într-o funcție înaltă în statul român. Trei: domnul Pahonțu nu e în această situație”, a spus șeful statului.
Declarațiile au venit după investigația publicată de Recorder, pe 26 august, în care jurnaliștii susțin că Lucian Pahonțu a fost ofițer în trupele de Securitate între 1987 și 1990 și că, în timpul Revoluției, s-a aflat în dispozitivul de la baricada de la Intercontinental. Investigația susține, de asemenea, că unitatea din care făcea parte Pahonțu a participat la intervenția din Piața Universității din 13 iunie 1990.
Președintele invocă verificările de acum 21 de ani
Ulterior, Nicușor Dan a revenit asupra subiectului și a invocat verificările efectuate în momentul în care Pahonțu a fost numit la conducerea SPP (de președintele de atunci, Traian Băsescu).
„Domnul Pahonțu, conform legii din România, când a fost numit, la propunerea președintelui, de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării, acum 21 de ani, CSAT a făcut o verificare inclusiv la CNSAS cu privire la a fi făcut sau nu poliție politică”, a afirmat președintele.
Nicușor Dan a insistat că nu consideră că investigația Recorder justifică titlul articolului (Biografia ascunsă a generalului Pahonțu: a făcut parte din trupele de represiune ale lui Ceaușescu și a participat la masacrul din 21 decembrie 1989).
„Am văzut un articol de presă care are un titlu care nu este justificat de conținut. Nu știu care e scandalul”, a spus el.
Pahonțu nu are în prezent o decizie CNSAS privind calitatea de lucrător sau colaborator al fostei Securități. Instituția a transmis jurnaliștilor că verificarea documentelor este un proces complex și de durată.
Nicușor Dan spune că nu a făcut o evaluare managerială a lui Pahonțu
Președintele a fost întrebat și despre evaluarea lui Lucian Pahonțu, pe care o promisese la începutul mandatului.
Nicușor Dan spune că și-a format o impresie despre modul în care funcționează SPP prin interacțiunile cu angajații instituției și prin contactele cu servicii externe, însă nu a realizat o evaluare managerială dedicată șefului SPP.
„O evaluare a Serviciului am făcut-o, cumva, cu propriile simțuri. Mi se pare că serviciul ăsta funcționează”, a afirmat el.
Președintele a descris SPP drept profesionist și a spus că nu a considerat prioritară o evaluare managerială a lui Pahonțu în condițiile în care are alte probleme importante de rezolvat.
„O evaluare managerială n-am făcut special pentru domnul Pahonțu pentru că sunt multe, multe, multe alte restanțe, mult mai importante: o strategie economică, pe care nu o avem, alegerile anulate”, a spus Nicușor Dan.
De ce nu are România încă un șef al SRI
Nicușor Dan a explicat și situația de la SRI, instituție rămasă de 3 ani fără director după demisia lui Eduard Hellvig în iulie 2023. La momentul declarațiilor de la Chișinău, președintele nu a oferit un nume pentru funcție și nici un calendar exact pentru numire.
Motivul invocat de data asta este legat de negocierile politice pentru formarea Guvernului.
„Pe servicii secrete, există un serviciu care nu are șef, SRI, și aici este o discuție pe care să o avem cu partidele parlamentare. Am considerat că nu este util să suprapun această discuție, care tot timpul este sensibilă, peste discuția despre guvern”, a declarat Nicușor Dan.
Președintele a precizat că intenționează să discute numirea după instalarea noului guvern, cel mai probabil, cu partidele care vor susține viitoarea majoritate.
„O să avem un guvern și după aceea o să avem discuția, probabil cu acea majoritate care va susține guvernul”, a spus el.
Cum a tot amânat Nicuşor Dan numirea șefului SRI
Astfel, după aproximativ 15 luni de la preluarea mandatului prezidențial, Nicușor Dan nu a anunțat nici până acum persoana pe care o va propune pentru conducerea SRI.
Nicușor Dan a mutat succesiv termenul pentru numirile la SRI și SIE, de la „următoarele săptămâni”, la „până la finalul anului/începutul anului viitor”, apoi la „foarte curând”, iar în martie 2026 a justificat din nou amânarea prin „inflamarea” scenei politice.
- 14 iulie 2025: „foarte curând”
Într-o conferință de presă, Dan a fost întrebat despre promisiunea sa de a numi un civil la conducerea SRI și despre faptul că spusese că numirea se va face „foarte curând”. Din transcriptul Administrației Prezidențiale rezultă că întrebarea jurnalistului pornea tocmai de la declarațiile anterioare ale președintelui.
- 30 iulie 2025: „în următoarele săptămâni”
Întrebat când vor fi numiți șefii SRI și SIE, Nicușor Dan a răspuns: „După o discuție cu partidele, în următoarele săptămâni.”
- 4 septembrie 2025: „România are nevoie de stabilitate”
La începutul lui septembrie 2025, Dan a explicat mai detaliat de ce nu forțează numirile. A spus că discuțiile despre SRI și SIE se poartă „în cadru restrâns” și că nu vrea ca procedura să devină un conflict între Președinție și Parlament. Una dintre declarațiile-cheie: „România are nevoie de stabilitate, nu suntem în situația în care să facem un joc din asta: eu cumva să propun, Parlamentul să respingă, eu să acuz Parlamentul, ei să mă acuze pe mine.”
- 10 septembrie 2025: „stabilitatea a fost mai importantă”
Într-un interviu la TVR, Dan a oferit o explicație similară, dar formulată foarte direct: „Stabilitatea a fost mai importantă.” Președintele a spus că nu a prioritizat numirea șefilor serviciilor și că își dorește în continuare un șef civil la SRI. A explicat și ce rol vede pentru acesta: recâștigarea încrederii dintre societate și zona operațională a serviciului
- 28 octombrie 2025: „până la finalul anului, la începutul anului viitor”
În octombrie 2025 apare un nou termen. Întrebat când va exista o nouă conducere la SRI și SIE, preşedintele a spus: „Interval mediu din momentul ăsta. Un interval de lungime medie.” Apoi, a explicat mai concret: „Până la finalul anului, la începutul anului viitor, ceva de genul.”
Tot atunci, el a explicat că nu vrea să trimită un nume Parlamentului pentru ca acesta să fie respins: „Nu ne permitem să facem jocuri din astea. Eu să trimit nume, Parlamentul să-l respingă. Când o să avem un nume agreat, o să-l aflați.”
- 26 noiembrie 2025: „Probabil la începutul anului viitor”
La sfârșitul lui noiembrie 2026, termenul s-a mutat din nou. Întrebat când va face numirile, Nicuşor Dan a răspuns: „Probabil la începutul anului viitor.”
În aceeași zi, el a insistat: „E nevoie de un director civil la SRI. O să-l avem.” Iar când a fost întrebat despre lipsa unui director civil la SRI, a spus: „Până atunci, garantez eu.”
- 29 ianuarie 2026: „foarte curând”
În ianuarie, după ce termenul „începutul anului viitor” intrase deja în vigoare, şeful statului a venit cu o nouă formulare. „Pentru servicii am avut o listă lungă, o listă scurtă și niște discuții și sper ca foarte curând să terminăm aceste discuții.”
- 17 februarie 2026: cinci nume și „relativ curând”
În februarie, a oferit poate cea mai concretă informație de până atunci: avea cinci nume pe lista scurtă pentru șefii serviciilor. „Cinci. Între cei cinci există o ierarhie. În momentul în care propunerea mea o să fie trimisă către Parlament, o să vedeți că o să fie votată.” El a spus că numirea urma să se producă „relativ curând” și a explicat că nu făcuse propunerile după aproape nouă luni de mandat deoarece decizia presupune un acord între președinte și partidele parlamentare.
- 30 martie 2026: „la momentul potrivit”
În martie, termenul devine din nou vag: „La momentul potrivit o să facem această discuție și finalizată cu numire.” Explicația a fost că există „o inflamare” pe scena politică: „E ceva ce ține de președinte și Parlament și în momentul acesta constatăm cu toții că este o inflamare.”
- 17 iulie 2026: „nu cred că a avea un șef civil e o chestiune așa de importantă”
În iulie 2026, întrebat despre numirea șefilor serviciilor, Nicuşor Dan a spus că subiectul este „la fel de greu ca formarea noului guvern”, dar a adăugat că nu consideră că existența unui șef civil este „o chestiune așa de importantă”.
Pahonțu conduce SPP de peste două decenii
Lucian Pahonțu se află la conducerea SPP din decembrie 2005, când a fost numit de președintele de atunci, Traian Băsescu. El a rămas în funcție de-a lungul mandatelor prezidențiale ale lui Băsescu, Klaus Iohannis și Nicușor Dan.
Investigația Recorder a readus în atenția publică trecutul militar al lui Pahonțu și susține că acesta a făcut parte din structurile care au intervenit în timpul Revoluției din 1989 și în timpul reprimării manifestației din Piața Universității din 1990. Recorder afirmă că a identificat documente și mărturii care îl plasează pe Pahonțu în dispozitivele respective.
În urma dezvăluirilor, au apărut solicitări publice pentru schimbarea lui Pahonțu din funcție, în timp ce președintele Nicușor Dan susține că informațiile prezentate nu demonstrează că șeful SPP a participat la reprimarea manifestanților.
